Înainte de Călin Georgescu – Șeful informațiilor militare ucrainene a profețit desfacerea...

Înainte de Călin Georgescu – Șeful informațiilor militare ucrainene a profețit desfacerea Ucrainei în bucăți

0 42



Scandal de proporții în Ucraina, pe motiv de desfacere pe bucăți a țării în cazul pierderii războiului. Dar nu, nu e provocat de declarațiile de ieri ale lui Călin Georgescu în presa de la București. Ci de declarații date acum trei zile într-o ședință cu ușile închise a parlamentului ucrainean de către șeful informațiilor militare ale Ucrainei, Kyrylo Budanov.
Atît de mare a fost iureșul produs de scurgerea informației încît oficialii ucraineni s-au repezit să dezmintă, iar azi, ce să vezi, Serviciul de Securitate al Ucrainei a deschis un dosar penal privind scurgerea de informații despre cuvintele șefului Direcției Principale de Informații din Ministerul Apărării.
Existența Ucrainei ar putea fi amenințată dacă discuțiile de pace „serioase” nu încep până în vară, a declarat șeful serviciilor de informații ale țării, Kyrylo Budanov, în timpul unei reuniuni închise în parlament, a scris Ukrainska Pravda pe 27 ianuarie, citând surse anonime. Reprezentanții Statului Major al Forțelor Armate Ucrainene și Budanov au fost invitați de parlament și de liderii facțiunilor să prezinte situația actuală de pe front pentru a înțelege adevărata stare de fapt.
Dacă nu vor exista negocieri serioase până în vară, atunci pot începe procese foarte periculoase pentru însăși existența Ucrainei”, a declarat în Parlament Budanov, cu un zâmbet rece, atunci când a fost întrebat cât timp are la dispoziție Ucraina. Serviciul de informații militare al Ucrainei (HUR) a dezmințit, la 27 ianuarie, informațiile apărute în presă.
Alți deputați prezenți la ședință au dat declarații destul de contradictorii, ideea cel mai des întîlnită fiind că Budanov ar fi zis ceva, într-adevăr, dar că spusele i-ar fi fost deturnate.
Cert e că azi, Serviciul de Securitate al Ucrainei, potrivit Strana Today, a deschis un dosar penal privind scurgerea de informații despre cuvintele lui Budanov despre amenințarea la adresa existenței Ucrainei, probabil pentru a depista ce surse a avut presa ucraineană. (Bogdan Tiberiu Iacob)

Sursa: inpolitics.ro

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.