Inaltarea Sfintei Cruci

Inaltarea Sfintei Cruci

0 542
Crestinii ortodocsi si catolici praznuiesc, marti, Inaltarea Sfintei Cruci, zi prin care se celebreaza gasirea crucii de catre imparateasa Elena, mama lui Constantin cel Mare, si inaltarea ei in timpul unei ceremonii solemne de catre patriarhul Macarie de Ierusalim, la 14 septembrie 335.
Sarbatoarea marcheaza si readucerea Sfintei Cruci de la persi, in 629, pe timpul imparatului bizantin Heraclius, care a depus-o in biserica Sfantului Mormant din Ierusalim. Cu 14 ani mai inainte, regele persan Cosroe Parviz, cucerind Cetatea Sfanta, luase ca prada si racla cu o bucata din lemnul Sfintei Cruci.
Prima celebrare solemna a Crucii a avut loc in anul 335, cu ocazia sfintirii bisericii zidite de Constantin cel Mare, la propunerea mamei sale, pe Golgota, locul in care a fost ingropat Iisus, numita Biserica Sfantului Mormant sau "Martyrium", iar mai tarziu "Ad Crucem".
In aceasta biserica a fost depusa spre pastrare, la 13 septembrie, cea mai mare parte a lemnului Sfintei Cruci, descoperit de Sfanta Elena.
Sarbatoarea liturgica a Inaltarii Sfintei Cruci s-a stabilit insa o zi mai tarziu, pe 14 septembrie, si asa s-a transmis si in Occident, cu incepere din secolele VII – VIII, la evenimentul din 335 adaugandu-se celebrarea momentului in care a fost redobandita relicva Sfintei Cruci, de catre Heraclius, in anul 629.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.