Încă rezistă : Jucătorii de la FC Brașov joacă din pasiune!

Încă rezistă : Jucătorii de la FC Brașov joacă din pasiune!

0 552

Tensiunea a atins cote alarmante la FC Brașov, pentru că echipa nu mai are bani și nici siguranța zilei de mâine. La inedita conferință de presă organzată astăzi la sediul clubului, antrenorul Adi Szabo a fost însoțit de patru dintre fotbaliști, care au ținut să atragă atenția asupra situației grave de la echipă. Cei prezenți au subliniat și faptul că se antrenează și joacă doar din pasiune pentru fotbal….

Alexandru Coman, mijlocaş FC Braşov : „Este adevărat că sînt probleme financiare. Avem promisiuni din partea conducerii că aceste probleme vor fi rezolvate în acestă săptămînă. Momentan, atmosfera este bună, însă dacă sefii nu se vor tine de promisiuni va fi din ce în ce mai rău. Va fi un meci foarte greu cu Chindia, o echipă bună, cu jucători care joacă de mult timp împreună. Venim după un eşec la Arad, astfel că dacă nu vom cîştiga cu Chindia ne va fi foarte greu să ne îndeplinim obiectivul. Noi, jucătorii şi antrenorii, ne dorim promovarea

Ionuţ Puţanu, fundaş FC Braşov : „În fotbal nu sînt doar momente plăcute, ci şi unele mai puţin plăcute. Este o situaţie destul de complicată, care pe mine mă depăşeşte. Trebuie să trecem peste aceste probleme din moment ce am ajuns pînă aici. Dacă vom lega doua victorii în play-off cred că rezolvarea ar veni de la sine. Tot ce putem face noi este să jucăm. Fotbalul este un sport colectiv, dacă nu funcţionează cîţiva jucători se vede, astfel că depindem unii de alţii. Încercăm să formăm un grup bun şi să jucăm. Noi credem în continuare în promovare. Susţin initiativa antrenorului şi fac un apel la suporteri să vină la stadion. Noi vom da totul pe teren. În rest, va fi nevoie şi de sprijinul altor persoane pentru salvarea clubului”.


Daniel Ene, atacant FC Braşov : „
Meciul cu Chindia este un meci la fel care oricare altul din campionat, nici greu, nici uşor. Nu ne e frică de Chindia, îi cunoaştem foarte bine şi cred că-i putem bate foarte uşor. Atmosfera e bună, pentru că este aşa cum o facem noi jucătorii. În ciuda tuturor problemelor cu care ne confruntăm, nu ne ajută cu nimic să ne plîngem. Atunci cînd intri in teren nu te mai gîndesti la alte probleme, ci doar să cîştigi meciul. La fiecare meci trebuie să găseşti motivatie. Cei care ne-au acuzat după meciul de la Arad nu cred că sînt fanii noştri adevăraţi. Atît am putut noi la acel moment.”

Marian Marin, fundaş FC Braşov : „Despre meciul cu Chindia şi problemele cu care ne confruntăm au punctat colegii mei. Eu vreau să vorbesc despre situaţia fotbalului la nivelul ligii secunde. Totul depinde de clasa politică, pentru că trebuie să se dea legi clare prin care sportul să poată fi finanţat, altfel fotbalul va ajunge în colaps. Toată lumea ştie situaţia de la FC Braşov şi în acest moment chiar nu văd o cale de rezolvare. E păcat să dispară fotbalul din acest oraş. Noi jucăm pentru că iubim fotbalul, dar avem şi noi responsabilităţi. Sincer, nu putem plăti facturile cu promisiuni”.

Dorin Dușa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.