Încă un tronson al centurii ocolitoare al municipiului Brasov a fost inaugurat

Încă un tronson al centurii ocolitoare al municipiului Brasov a fost inaugurat

0 630

Ultimul tronson al centurii ocolitoare a municipiului Brașov, în lungime de 4,9 km, cu câte două benzi pe sens, a fost finalizat și inaugurat vineri, în prezența ministrului Transporturilor, Sorin Bușe, și a directorului general al CNAIR S.A, Cătălin Homor.
„În sfârșit mult dorita ocolitoare a Brașovului este gata, fiind pusă în circulație în totalitate de joi seara. Am vrut să fiu alături de dumneavoastră la acest eveniment, să văd ocolitoarea. Am mers deja pe ea și se circulă foarte bine. În martie, se va finaliza și pasajul de supratraversare a ocolitoarei, care face legătura cu DJ103. Este un proiect important pentru cetățeni, pentru Brașov, și mă bucur că a fost finalizat pentru că dă posibilitatea unui trafic civilizat, așa cum este normal. Este important și pentru locuitorii municipiului pentru că traficul greu este scos din oraș și le face viața mai ușoară”, a declarat ministrul Transporturilor, Sorin Bușe.
Ocolitoarea municipiului Brașov oferă posibilitatea tranzitării orașului de către cei care merg în toate direcțiile cardinale, a afirmat, la rândul lui, Constantin Eftinca, reprezentantul firmei supervizoare a proiectului.autostrda-centura_brasov_tronson1_dn1_dn11
„Această ocolitoare, în lungime totală de 18 km, formată din trei tronsoane, care au fost finalizate în perioada 2013-2016 dă posibilitatea legăturii cu celelalte drumuri naționale, respectiv DN13 Brașov-Târgu Mureș, DN11 Brașov-Tg-Secuiesc-Bacău, DN 73 Brașov-Cîmpulung-Pitești, DN1 și drumurile din vecinătatea lui. Din punct de vedere tehnic, acest tronson măsoară 4,9 km, are trei poduri și un pasaj care supratraversează ocolitoarea și face legătura cu DJ 103, între Brașov și localitatea Sânpetru, care va fi finalizat în luna martie. Acest tronson care face legătura cu DN1 și DN73 poate fi parcurs în 14 minute”, a mai precizat Eftinca Constantin.

Lucrările la ultimul tronson al centurii ocolitoare a municipiului Brașov au costat 65 de milioane de lei, costul total al acesteia fiind peste 150 de milioane de lei, fonduri europene și bani de la bugetul de stat. Lucrările au fost demarate în anul 2005, dar din cauza unor probleme generate de licitații și de falimentul unor firme care au lucrat la proiect, au suferit amânări repetate, a explicat vicepreședintele Consiliului Județean (CJ) Brașov, Adrian Gabor.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.