Încep semifinalele EURO 2024 : Spania – Franța (marți, 9 iulie, ora...

Încep semifinalele EURO 2024 : Spania – Franța (marți, 9 iulie, ora 22,00)

0 61

După o pauză normală, EURO 2024 continuă astăzi cu prima semifinală. Echipele naționale ale Spaniei și Franței se întâlnesc în această seară de la ora 22.00, la Munchen. Ibericii sunt cotați cu prima șansă la titlul continental de casele de pariuri, din cele patru echipe rămase în competiție. Spania a strălucit în turneul de până acum şi este singura echipă care a câştigat toate cele cinci meciuri. De asemenea, se află pe primul loc la numărul de goluri, 11, şi pe primul loc la numărul total de ocazii create, 102. Spania nu se va putea baza în acest duel pe Carvajal și Le Normand, suspendați, iar Pedri este accidentat. În schimb națională Franţei, a strălucit pe parte defensivă și a reuşit patru meciuri fără gol primit în cele cinci disputate până acum. Pe de altă parte, Franța nu a marcat din acțiune până acum, fiind beneficiara unor autogoluri sau goluri marcate din penalty. Les Bleus vizează a patra finală a unui turneu major în ultimii opt ani, după ce au ajuns la EURO 2016 şi la finalele Cupei Mondiale din 2018 şi 2022, în timp ce Spania are în palmares trei titluri continentale 1964, 2008 și 2012. Franța a învins-o pe Spania în ultimul meci direct disputat în anul 2021 în Liga Națiunilor. Meciul va fi arbitrat de slovenul Slavko Vincic.

D.D.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.