Începe balul: FC Braşov şi-a prezentat problemele, obiectivele şi achiziţiile

Începe balul: FC Braşov şi-a prezentat problemele, obiectivele şi achiziţiile

0 537

Sâmbătă, de la ora 12.30, FC Braşov va întâlni pe teren propriu pe Olimpia Satu Mare, în cadrul etapei a 22-a, a treia a returului. „Din păcate, ieri am făcut primul antrenament pe un teren de fotbal, după 40 de zile de pregătire în care zăpada nu ne-a permis să ne antrenăm aşa cum am fi vrut. Sper ca băieţii care au rămas din vechiul lot, alături de cei care au venit să formăm un lot cu care să ne batem pentru obiectiv. Cu Olimpia va fi greu în primul rând din cauza terenului, am înţeles că sâmbătă va ploua. Pe de altă parte, din punct de vedere fizic cred că stăm bine. Avem nevoie de cele trei puncte pentru a ne bate cu şanse la promovare”, a prefaţat antrenorul Cornel Ţălnar partida. După 21 de etape, FC Braşov ocupă locul al treilea în clasament, cu 38 de puncte, după Juventus Bucureşti (45 p) şi UTA Bătrâna Doamnă (39p). Olimpia Satu Mare se află imediat în spatele „stegarilor”, cu 37 de puncte.

Înainte de startul sezonului de primăvară, alături de FC Braşov a revenit ca sponsor principal şi societatea Maurer Imobiliare, din prima tranşă de bani virată în conturile grupării „galben-negre” fiind achitată către jucători restanţa de jumătate de salariu pentru luna decembrie, plus încă jumătate din salariul pentru luna ianuarie. „Sunt încrezător că putem duce campionatul la bun sfârşit. Sper ca pe 28 februarie să avem parte de o decizie favorabilă nouă la CNSL şi atunci vor veni banii de la Steaua, care ne vor ajuta foarte mult. Cel mai important este că ne-a ajutat Simon Maurer într-un moment extrem de dificil şi astfel vom putea să dăm un salariu jucătorilor aşa cum le promisesem încă de săptămîna trecută. Faptul că Maurer este alături de noi în aceste momente grele este de apreciat. Îi mulţumesc, altfel era tare greu şi nu ştiu cum ne-am fi descurcat. Aşteptăm cît mai mulţi suporteri în tribune la meciul cu Olimpia, este primul joc din acest an şi e foarte important să începem cu o victorie“, a declarat administratorul special Vasile Dochiţa.

FC Brașov și-a prezentat achiziţiile din această iarnă, 8 jucători sosind sub Tâmpa în perioada de transferuri: Alin Angelescu, Alexandru Ichim, Rareș Enceanu, Daniel Mutu, Cosmin Cristil, Sebastian Chitoşcă și Ionuț Tripşa, de la prezentare lipsind Robert Moldoveanu, care se află într-un stagiu de pregătire cu echipa naționala U 18 a României.
Rareş Enceanu: „Mă bucur că am revenit acasă, am venit cu inima deschisă și vreau să ajut la îndeplinirea obiectivului. Este o plăcere să revin pe «Tineretului», să joc unde am crescut. Mă voi lupta pentru titularizare, concurența este benefică pentru performanță. Iau ca un pas înainte pentru mine venirea la FC Brașov și vreau să dau tot ce e mai bun. Începem cu un meci greu cu Satu Mare, dar dacă ne facem jocul nu cred că ne va sta cineva în cale şi avem”.
Daniel Mutu: „A fost o perioadă pe care vreau să o uit cât mai repede. A fost decizia mea să plec în vară, când aici era instabilitate și totul s-a rezolvat cu o săptămână înainte de startul campionatului. Mă bucur că am revenit, că am fost dorit și sper că împreună ne vom îndeplini obiectivul, promovarea, singura noastră șansă de a merge mai departe. Începem cu Olimpia Satu Mare, va fi un meci de luptă pe un teren greu. Cred că fazele fixe vor decide meciul în aceste condiții”.

Dorin Duşa

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.