Incredibil! Peştele, odata – mancarea saracului, 80% este importat!
Ministerul Agriculturii va selecta 11 organizaţii din mediul economic, social şi al societăţii civile pentru includerea în Comitetul de Monitorizare a Programul Operaţional de Pescuit şi Afaceri Maritime 2014 – 2020. Termenul limită pentru depunerea candidaturilor a fost 22 ianuarie. In prima parte a lunii februarie sunt asteptate primele informatii legate de selectie.
Comitetul de Monitorizare va avea un rol decizional strategic în procesul de aplicare a programului, precizează anunţul publicat de Direcţia Generală Pescuit.România dispune de fonduri europene în valoare de circa 170 de milioane de euro, cu o sută de milioane mai puţin ca în exerciţiul financiar 2007-2013.
Programul vizează creşterea consumului de peşte în general şi al celui indigen, în special.
Date oficiale arată că peste 80% din peştele consumat de români este importat, iar consumul este între 4 şi 4,5 kilograme de peşte pe an, adică de cinci ori mai puţin decât media din ţările Uniunii Europene.
Din imensele erori ce au insotit acest Program trebuie invatat cateva lucruri – trebuie eliminata (uitata) birocratia, niciun luciu de apa fara peste si un sprijin real in zona de productie/industrializare.