INCREDIBIL! Retrocedari halucinante cu minciuni si acte falsificate!
In timp ce cateva dintre statele vecine au refuzat retrocedarile pe teritoriul lor, iar altele au permis, in timp strict delimitat, depunerea solicitarilor de aceasta natura, in Romania se agreeaza, chiar si la acest moment, retrocedari frauduloase in mare parte! Au murit de pomană cei care au luptat pentru eliberarea Ardealului și cei care au luptat împotriva fascismului sau a hortyștilor?.Este o bătaie de joc postumă la adresa armatei române.. Din măsuri reparatorii și juste, retrocedările au devenit un flagel injust, periculos și imoral, profund scăpat de sub control.
Familiile criminalilor de război au ajuns să dobândească imobile și bunuri de o valoare inestimabilă, fără ca cineva să țină seama de contextul și modul în care averea lor a ajuns în proprietatea Statului Român.Ungaria anexează Ardealul pe bucăți! O treime din teritoriul Transilvaniei a fost intabulat pe emisari ai Ungariei: urmași de grofi, nobili, asociații, reprezentanți ai cultelor.
Problema e că legile retrocedărilor nu fac distincția între clădirile confiscate de comuniști și cele confiscate prin sentințe penale date pentru criminali de război. Cum o parte dintre documente se află încă în arhivele de la Budapesta, în multe cazuri nu se poate face măcar dovada confiscării averii nobililor declarați criminali de război.Mai mult, în instanțe se iau în considerare intabulări din cărțile funciare din perioada ocupației maghiare, deși potrivit Legii nr. 260 din 4 aprilie 1945, toate înscrisurile în cărțile funciare efectuate în perioada 1940-1944 au fost declarate nule de drept! Dar în multe cărți funciare, aceste modificări nu au fost operate.Mai mult, nu se iau în calcul despăgubirile acordate de Statul român pentru imobilele pe care le-a avut în proprietate Statul ungar în Ardeal, până la 1 Decembrie 1918, precum și pentru optanții unguri (Sub această denumire de optanți sunt cunoscuți acei cetățeni români de etnie ungară care, după Tratatul de la Trianon, au optat pentru cetățenia Ungariei și au părăsit România).Mai mult, după 23 august 1944 și în baza art.8 din Convenția de armistițiu semnată la Moscova, în 12 septembrie 1944, bunurile reprezentând proprietatea Ungariei și Germaniei de pe teritoriul României au fost sechestrate și, în baza Legii nr. 91 din 9 februarie 1945, au fost puse sub supravegherea Casei de Administrare și Supraveghere a Bunurilor Inamice (C.A.S.B.I.).Aceste bunuri nu au fost confiscate de regimul comunist și, ca urmare, nu pot face obiectul retrocedărilor către Ungaria și Germania. Și totuși fac.
Practic, legile retrocedărilor date în ultimii ani și instanțele de judecată șterg cu buretele o istorie de trei decenii și jertfele românilor din cele două războaie mondiale. Zeci de hectare de teren, păduri, imobile ajung în proprietatea succesorilor criminalilor de război sau a unor interpuși.
Vreți exemple?
Începem cu unul dintre cele mai importante cazuri de retrocedare din Ardeal. Domeniul Teleki. Proprietăți care au aparținut contelui Adam Teleki, membru în guvernul Ungariei în perioada hortystă. În 1945, Teleki a fost considerat trădător de țară, dar actele prin care i s-au expropiat bunurile, cum se întâmplă în astfel de cazuri, nu au fost găsite.
Așa că moștenitorii contelui și-au revendicat in Romania bunurile, întinse pe mai multe județe: Maramureș, Mureș, Sălaj. În total, familia a deschis vreo 20 de procese, dintre care unul pentru 100 de hectare de pădure în Ardusat.Codrii Ardealului sunt ceruți de urmașii familiei Banffy. Daniel Banffy, fost ministru al agriculturii în Guvernul hortyst, a fost și el declarat criminal de război. Urmașii lui cer însă în instanță sute de hectare de pădure. Familia Banffy a deținut domenii întinse și în Țara Lăpușului, care face obiectul a patru dosare de restituire a câte 60 hectare de pădure fiecare. Numai că se spune că baronul și-ar fi vândut averea prin 1940.
Mai exact, prin Hotărârea nr. 8, pronunțată în Ședința publică din 31 mai 1946, se arată implicarea lui Szaplonczai Vasile în problema evreiască: . După cum s-a dovedit în fața completului de judecată, ghetoul din Sighet a fost înființat mai înainte decât celelalte ghetouri în Ardealul de Nord. (…) unde dr. Gyulafalvi Rednik Alexandru, primar, și prin substituitul său, Hullman Francisc, prim-notar al primăriei nu s-a îngrijit de aprovizionarea celor internați în ghetou, lăsându-i fără alimente.
Urmașii familiei sale au reapărut însă, și revendică moșia familiei din satul Tisa. Ultimii proprietari ai moșiei din Tisa, comuna Crăciunești au fost Zoltan și Paul Szaplonczaz, primul probabil fiul lui Laszlo-Vasile Szaplonczay, iar Paul, nepotul său.Reședința lui Zoltan este revendicată de o nepoată a sa, procesul fiind încă pe rol. Bătrânii satului spun că Zoltan și-ar fi vândut moșia în 1938 și cu banii rezultați și-ar fi cumpărat alta în Ungaria, dar odată cu ocupația maghiară a venit înapoi, revendicându-și moșia și
spunând că oamenii l-ar fi forțat să le vândă terenul.
„Pentru Paul Szaplonczai s-au revendicat bunurile pe Legea 1. Acum pe Legea 247 ne-a revendicat școala , terenul aferent și pădurea.. . Comisia locală a dat soluția de respingere pentru că trebuia să facă dovada cetățeniei și a proprietății. Atunci ceva nepoată de-a lui revendică terenul… Se pare că Laszlo Szaplonczai a fost tatăl lui Zoltan. Ei au avut jumătate din Maramureșul Istoric. Au revendicat și prin Sighet. Lui Paul i s-au restituit 50 de hectare în zona lacului. Zoltan este verișorul lui Paul”.
Deh, cine mai stă să verifice mizilicuri gen: dacă aceștia au fost declarați criminali de război și condamnați, dacă cărțile funciare în baza cărora se revendică bunurile sunt din perioada ocupației ungare, dacă și cât au primit despăgubiri? Nobili hortyști pun astfel din nou stăpânire pe Ardeal, la fel de abuziv și ilegal, dar, de această dată, cu girul instanțelor de judecată, a legii și Guvernului, în disprețul adevărului istoric și militarilor români morți pentru eliberarea acestui pământ românesc.
Iar acum vin cu documente anterioare proceselor prin care părinții sau bunicii lor deposedați de averi , au fost răsplătiți de stat la modul general. Și atunci, își angajează avocați buni și se judecă cu Statul Român.Din start pot să piardă toate procesele cu România, iar în altă parte le câștigă „fluierând”. Pot să spun cu toată răspunderea, că am fost director la Arhivele Statului și, ca om care umblă în aceste arhive, că pe Transilvania sunt firme care vin și cercetează după niște metode foarte minuțios elaborate exact pe aceste posibilități ale viitoarelor procese pe care să le câștige mai ales dincolo de granițele țării.
Este atât de simplu inclusiv să se falsifice un document, dar nu asta-i problema, că sunt hotărâri judecătorești din perioada interbelică. Dar o parte dintre cei care au fost colaboratorii hortismului s-au retras împreună cu armatele și atunci li s-a confiscat totul, iar ei au devenit absenteiști.
Ei au plecat, să zicem, în ’44, dar cei care vin acum vin cu documente din ’38, ’41 sau ’44. Deci sunt documente anterioare hotărârilor judecătorești. Și înconjoară cu falsuri acest moment”.
Autor: Lector univ. doctor Ilie Gherheș
