Indian Summer la Brasov
Dupa o vara neobisnuit de lunga si de fierbinte, toamna continua in aceeasi nota caniculara. Batranii spun ca nu au prins niciodata sfarsit de septembrie cu temperaturi care sa depaseasca 30 de grade. In popor, o astfel de vreme se numeste vara fetelor batrane.
Daca pentru noi vremea calda de afara e motiv de bucurie, pe agricultori nu ii mai ajuta: anul acesta nu au scos nici jumatate din productia unui an obisnuit.
Daca altadata incaltam deja cizmele de cauciuc si puneam un pullover mai gros, anul acesta frigul si umezeala specifice unei toamne de depresiune nu s-au facut simtite.
Terasele au ramas deschise zi si noapte, iar brasovenii continua sa poarte sandale, tricouri si pantaloni scurti. Batranii se crucesc: nu au mai prins asa ceva de cand se stiu. Daca la noi fenomenul se numeste vara fetelor batrane, in Franta este cunoscut sub numele de vara Sfantului Martin, in timp ce in cultura americana poarta numele de Indian Summer – vara indiana.
Mai putin se bucura insa agricultorii, care au avut mult de suferit de pe urma secetei. Chiar asa zgarcita cum a fost, ploaia de saptamana trecuta a fost mana cereasca pentru ei: a inmuiat putin solul si s-au putut apuca de arat si semanat pentru primavara.
Ghero Popa Mihai, consilier la Directia Agricola, spune ca ar fi fost nevoie de mult mai multa apa pentru ca terenul sa garanteze cultura de anul viitor. Mai grav este ca nici toamna care refuza deocamdata sa inceapa nu se anunta bogata in precipitatii.
Caldurile neobisnuite mai tin pana la inceputul saptamanii viitoare, cand vremea se racoreste si vin si ploile. Meteorologii anunta insa o toamna blanda, cu temperaturi peste media obisnuita.
Vifor Rotar