Inmormantacii de serviciu
Priveghiul prelungit al Madalinei Manole a fost un prilej morbid pentru societatea pestrita din studiouri de a-si exhiba obsesiile, prejudecatile si ideile suie de care musteste. Chiar si in decorul Realitatii TV, care nu este, totusi, OTV, s-au spus gogomanii la fel de mari ca la Dan Diaconescu in garsoniera-palat. Insi din toate categoriile profesionale si-au dat cu presupusul despre moartea cantaretei, din care televiziunile s-au hranit copios timp de trei zile. Le-a ajutat populatia funerara a tarii, care se inghesuie la toate catafalcurile pe care moartea le presara la intamplare in diverse locatii ale patriei. E clar ca inmormantarile vand bine in Romania: nici macar mitingurile de solidaritate sau de naduf nu tin mai strans lumea laolalta decat un cortegiu funerar pe zece randuri si o vanzoleala de zeci de ore in jurul cosciugelor. Moartea atrage ca un magnet negru cetateni si cetatene dispusi sa sufere si sa lacrimeze la capataiul raposatilor. Imaginile transmise de absolut toate televiziunile de la capela ce adapostea sicriul Madalinei au dezvaluit siruri interminabile de femei si barbati, tineri si batrani deopotriva, veniti sa-i aduca Madalinei ultimul omagiu. Camerele au surprins privirile iscoditoare ale indoliatilor de stransura, in timp ce dadeau ocol sicriului alb – estetism lejer morbid.
A fost multa indecenta si un apetit grotesc in scurtul pelerinaj giratoriu. Am vazut cautaturi lacome de ultimul detaliu, hulpave sa retina nuanta vanata a buzelor – „ca s-a sinucis biata cu insecticid” – sau fata puhava a decedatei – „ca zicea si ea, saracuta, ca nu mai e frumoasa”. Nu mi-a placut licarul febril al privirilor infipte in ragazul de 3 secunde cat a avut fiecare sa devoreze imaginea moartei. Am vazut ochi stinsi de durere dar mai ales irisi dilatati ca sa inregistreze amanunte, avizi sa captureze suficient cat pentru o barfa de-o luna intreaga pe scara blocului sau in parc la umbra.
Cernitii de-afara au fost concurati insa fara mila de priceputii in moarte in-door. Colectia de stupizenii spuse in jurul mortii/sinucidere-sau-ce-o-fi-fost-ea a Madalinei se deschide cu absolut tampita remarca „Eu cred ca Madalina nu a procedat corect” si se incheie cu o cugetare divina despre schimbarea canoanelor crestine de ingropaciune a sinucigasilor. Daca tot a fost liber la comentat, unii s-au apucat de dezgropat mortii la propriu si s-au rafuit cu randuielile ortodoxe privind inhumarea suicizilor. Mai aveau un pic si cereau dispensa de la Doamne-doamne pentru Madalina, „macar pana termina fata ultimul album”.
Pe comentacii de interior ii cam stim. Sunt mereu aceiasi si au dovedit de prea multe ori ca (nu) se pricep la absolut orice. Am insa banuiala ca si priveghelnicii de-afara sunt de fiecare data tot aia. Cred ca fiecare oras al patriei are un corp de suferinzi din astia, abonati la toate ingropaciunile din urbe. Ei sunt inmormantacii de serviciu. Meserie grea si neplatita in Romania.
Ma tem de ziua cand o sa-si faca astia sindicat.
Vifor Rotar
