Innoirea timpului – Traditiile lunii noiembrie (“Brumar” sau “Promorar”)- Lasatul Secului de...

Innoirea timpului – Traditiile lunii noiembrie (“Brumar” sau “Promorar”)- Lasatul Secului de Craciun

0 750
• 13 Noiembrie: Lasatul Secului de Craciun. Acum se petrece cu multa bautura si mancare si nu se lucreaza pentru a se proteja vitele de lupi si serpi. Aceasta e ziua in care se poate prezice vremea dupa pieptul gainii taiate, care, daca e gros, semnifica o iarna grea.
• 14 Noiembrie: Lasatul secului; Filipii de Toamna. Acum se sarbatoreste lasatul secului si incep sezatorile, singurele petreceri de-acum pana la Craciun.
 
„Despre ritualuri de purificare si reinnoire a timpului”
Ion Ghinoiu: „Lasatul secului, sarbatoare nocturna (13/14 noiembrie) care deschide Postul Craciunului de sase saptamani (15 noiembrie-24 decembrie), ocaziona petreceri familiale cu mancare si bautura din abundenta. In unele zone, Lasatul Secului de Craciun este precedat de Ajun (13 noiembrie) si urmat de rituri de purificare (ziua de Spolocanie, 15 noiembrie).
In aceste zile celebrau Filipii de Toamna prin alungarea spiritelor rele prin zgomote si impuscaturi, ungerea cu usturoi a usilor, portilor si ferestrelor, imbunarea pasarilor, in special a vrabiilor, cu resturile alimentare ramase de la ospatul nocturn, ca sa nu strice roadele recoltelor, intoarcerea vaselor din casa cu gura in jos ca sa nu se ascunda in ele spiritele malefice, aflarea ursitei, preziceri despre rodul holdelor”.
Aceasta zi este tinuta doar de catre femei, nefiind permis sa lucreze altceva, decat sa gateasca. De-acum pana la „Filipii de Iarna” are loc perioada de imperechere a lupilor.
In luna noiembrie avem un grup de mai multe zile inchinate lupului, care poarta genericul nume de Filipii de Toamna.
Acestea incep cu "Ziua lupului" (13 noiembrie), continua cu Gadinetii (12-16 noiembrie), cu Filipul cel Schiop (21 noiembrie) si se termina cu Sf Andrei (30 noiembrie).
• 21 Noiembrie: Intrarea in biserica; Ovidenia, Obrejenia sau Vovidenia In aceasta zi sarbatorim ziua intrarii in biserica a Fecioarei Maria, sarbatoare care, in calendarul popular, corespunde cu celebrarea unei divinitati a lupilor.
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.