Instanța i-a interzis președintelui suspendat al CJ Brașov să părăsească țara
Tribunalul Brașov a decis, vineri, să prelungească măsura controlului judiciar în cazul președintelui suspendat al Consiliului Județean Brașov, Aristotel Căncescu, Ion Diniță, Maria Gheorghieș, Radu Petru Ispas și Gabriel Bâgiu.
Totodată, instanța a respins cererea inculpatului Aristotel Căncescu de încuviințare a părăsirii țării în perioada 1 – 12 decembrie. Mai mult, a respins cererile lui de modificare a condițiilor controlului judiciar, respectiv de „ridicare parțială a sechestrului”.
În cauză, a existat drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare, însă pe site-ul Tribunalului Brașov nu reiese ca vreunul dintre inculpați să se fi folosit de acest drept.
Pe durata controlului judiciar, Cancescu trebuie sa respecte mai multe obligatii:
– sa se prezinte la instanta de judecata ori de cite ori este chemat,
– sa nu paraseasca tara fara incuviintare,
– sa nu comunice, direct sau indirect, pe nicio cale, cu co-inculpatii din cauza sau cu martorii indicati in rechizitoriu,
– sa nu exercite functia de presedinte al C.J. Brasov.
Presedintele mult prea suspendat al Consiliului Judetean fost arestat preventiv pe data de 24 decembrie 2014 pentru ca, pe 28 februarie, sa fie plasat in arest la domiciliu printr-o decizie definitiva a Curtii Supreme. Cancescu a fost pus in libertate si plasat sub control judiciar in data de18 iunie, in urma unei decizii a Tribunalului Brasov, cu interdictia de a-si relua prerogativele de presedinte al Consiliului Judetean.