Institutiile europene vor suporta modificari dupa aderarea Romaniei si Bulgariei

Institutiile europene vor suporta modificari dupa aderarea Romaniei si Bulgariei

0 303

Intrarea Romaniei si Bulgariei in UE va aduce cateva modificari pentru principalele trei institutii europene – Parlamentul, Consiliul si Comisia.


In Parlament, numarul total al deputatilor va creste de la 732 la 785, prin sosirea a 35 de europarlamentari romani si 18 bulgari. Incepand din septembrie 2005, 18 observatori bulgari si 35 romani, desemnati din randurile membrilor parlamentelor nationale, au ocupat aceste posturi, avand posibilitatea de a se familiariza cu modul de lucru al Parlamentului si cu „naveta” saptamanala intre Bruxelles si Strasbourg. De la 1 ianuarie, euroobservatorii vor deveni eurodeputati cu drepturi depline. Totusi, Romania si Bulgaria trebuie sa organizeze, pana la 31 decembrie 2007, alegeri pentru posturile de europarlamentar. La alegerile europene din 2009 insa, numarul total al europarlamentarilor va fi redus, urmand sa ajunga la 736. In urma acestei reduceri, Romania va avea 33 de europarlamentari, iar Bulgaria, 17.


In Consiliul European, aderarea Romaniei si a Bulgariei va modifica modul de calcul pentru „majoritatea calificata” necesara pentru adoptarea a numeroase decizii legislative. In prezent, pentru intrunirea majoritatii calificate, sunt necesare 232 din totalul de 321 de voturi ale celor 25 de membri. Dupa intrarea Romaniei si Bulgariei, deciziile vor putea fi adoptate cu 255 de voturi dintr-un total de 345. Actualii membri UE isi vor mentine acelasi numar de voturi ca si pana in prezent. Romania va primi 14 voturi – pondere apropiata de cea a Olandei, care are 13 voturi – iar Bulgaria, 10 voturi, cate are si Suedia.

La randul sau, Comisia va trece de la 25 la 27 de membri. Romanul Leonard Orban si bulgaroaica Meglena Kuneva au fost deja desemnati si aprobati de Parlamentul European, urmand sa preia portofoliile multilingvismului si al protectiei consumatorilor.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.