Insula Serpilor risca sa se divizeze

Insula Serpilor risca sa se divizeze

0 245

Insula Serpilor este puternic afectata de eroziune si s-ar putea diviza din cauza acestui fenomen, punand astfel capat planurilor de transformare intr-o destinatie turistica, afirma experti citati de pagina online a agentiei Ukrinform.
Potrivit expertilor, apele Marii Negre erodeaza puternic Insula Serpilor.
Apa marii, ploile puternice si alunecarile de teren conduc la ingustarea insulei cu zece centimetri pe an, iar, in plus, nivelul marii este in usoara crestere, explica Ievhen Cherkez, decanul Facultatii de Geografie si Geologie din cadrul Universitatii Nationale din Odesa.
Pana de curand, oamenii de stiinta credeau ca Insula Serpilor are o suprafata de 20,5 hectare, dar masuratori recente au stabilit ca suprafata s-a redus la 17 hectare.
Insula Serpilor este alcatuita din doua parti inegale, separate de un istm cu latimea de 90 de metri.
Solul moale de pe istm se erodeaza foarte rapid, afirma specialistul Viktor Ostrohliad, explicand ca, daca nu vor fi luate masuri urgente, in curand vor fi doua insule.
Potrivit specialistului, eroziunea puternica ar putea pune capat planului Guvernului ucrainean de transformare a insulei intr-o destinatie turistica.
Expertii sunt de parere ca o solutie eficienta ar fi consolidarea malurilor Insulei Serpilor. Lucrarile de consolidare incepusera acum patru ani, dar finantarea a fost oprita din cauza litigiului cu Romania privind impartirea platoului continental.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.