Intalnire cu Pavel Corut la Libris
Libris Brasov va invita sa participati vineri, 6 iulie 2007, incepand cu orele 13.00, la Libraria „St.O. Iosif” din
Pavel Corut a debutat in 1992 si de atunci a publicat peste 100 de carti. Intreaga opera a scriitorului este impartita in urmatoarele serii: Octogonul – romane construite din elemente de fantastic si science-fiction, in prima parte a fiecarui roman, acesta dand si titlul cartii, urmat de un text ziaristic referitor la situatia politico-sociala din Romania post-decembrie 1989; Arta Succesului – cartile din aceasta serie au ca subiect autoeducarea si crearea unei personalitati de succes prin elemente de psihologie aplicata; Romane de dragoste – romane in care personajele principale sunt „victime” ale sentimentelor, dar tot ele sunt cele care dau speranta si incredere eroilor imaginati; Poezii – versurile, o pasiune a tineretii scriitorului, au fost incluse intr-o prima faza in romanele din seria Octogonul, iar mai apoi au fost reunite in cateva volume de poezii.
Laura Moise