Intermediarii au „aruncat în aer” preţurile! Leguma care pleacă de la 1 leu/kg şi ajunge la 7 lei/kg, la tarabă
Preţurile mari de la tarabele din pieţe sunt justificate, de producători, prin adaosul comercial foarte mare practicat de intermediari. De exemplu, o legumă din alimentaţia de bază pleacă de la 1 leu/kg şi ajunge la 7 lei/kg, la tarabă.
Această diferență mare de preț a stârnit indignare, evidențiind problemele din lanțul de distribuție și marja de profit a intermediarilor.
Castraveţii, vânduţi şi cu 70 bani/kg?!
Un fermier se plânge că ar trebui să se considere norocoşi să primească 1 leu pe kilogram pentru castraveți, deoarece el a fost nevoit să accepte un preț și mai mic, de doar 70 de bani pe kilogram.
Mulţi dintre cei care au văzut postarea au arătat că fermierii nu ar trebui să se plângă cât timp aleg să vândă vrac și nu cu kilogramul, pe alese, așa cum vrea clientul, conform agrointel.ro.
Specialiştii din sectorul alimentar ne avertizează că verdeţurile de sezon des cumpărate de români au reziduuri de pesticide peste limitele maxime admise.
Au fost găsite reziduuri de pesticide peste limitele maxime admise în 11 probe din cele 426 analizate în cadrul unui control oficial ce a vizat producția locală.
Mărarul, spanacul, ceapa verde şi pătrunjelul sunt verdeţurile care au avut reziduuri de pesticide cu valori mai mari decât limita maxima admisă (LMA), în urma controalelor efectuate de Autoritatea Naţională Fitosanitară (ANF) în perioada 1 ianuarie – 10 aprilie 2024.
Rezultatele au arătat că, din cele 426 probe analizate în cadrul controlului oficial, 11 probe au avut reziduuri de pesticide cu valori mai mari decât limita maxima admisă (LMA). În total, pentru anul 2024, au fost planificate pentru monitorizare 2.245 probe reprezentate de 47 de produse agricole.
Sursa: national.ro