Intervenţie ISU îngreunată de maşinile parcate neregulamentar
Pompierii au fost nevoiţi mai întâi să apeleze la locatarii din zonă să mute maşinile. Colonelul Stelian Rechiţean, comandantul ISU Braşov, spune că, dacă nu au, în primul moment pe unde să ajungă să se alimenteze de la hidranţi, intervenţia este îngreunată iar timpul de intervenţie şi riscul cresc
Mai multe maşini parcate neregulamentar au complicat o intervenţie banală a celor de la ISU. Lucrătorii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Braşov au fost solicitaţi să intervină miercuri seara chiar peste drum de sediul de pe strada Mihai Viteazu, pentru a ajuta o bătrână aflată la etajul întâi al unui bloc. Maşinile de pompieri nu au avut însă cum să ajungă suficient de aproape de geamurile apartamentului în care se afla femeia din cauza faptului că mai multe autoturisme erau parcate chiar în drum.
Pompierii au fost nevoiţi mai întâi să apeleze la locatarii din zonă să mute maşinile. Colonelul Stelian Rechiţean, comandantul ISU Braşov, spune că, dacă nu au, în primul moment pe unde să ajungă să se alimenteze de la hidranţi, intervenţia este îngreunată iar timpul de intervenţie şi riscul cresc.
Situaţia de pe Bulevardul Griviţei nu este singulară. Din cauza numărului tot mai mare de autoturisme, în condiţiile în care locurile de parcare sunt aceleaşi, mulţi şoferi sunt obligaţi să parcheze unde găsesc loc. Nimeni nu se gândeşte însă că poate bloca intervenţia unei maşini de pompieri sau a unei ambulanţe care ar putea salva o viaţă dacă ar ajunge la timp.