Într-o criză mondială care se extinde exploziv – PSD realizează că SRI...

Într-o criză mondială care se extinde exploziv – PSD realizează că SRI nu are „CAP”!

0 82

Practica demisiilor la conducerea SRI este veche. Ba se poate spune că din conducerea SRI NU se plecă… fără redactarea unei demisii. Serviciu Român de Informații, cel mai mare din cele „nenumărate” care funcționeazp în țară, a avut cinci, în ultimii 33 de ani doar șefi numiți politic. Și, trăsătura comună, toți au demisionat înaintea sau după schimbarea președintelui țării sau ca urmare a unor scandaluri de amploare. Ultimul șef, Eduard Hellvig, și-a anunțat demisia pe 3 iulie, fără a fi foarte clar de ce. Cu toate că, într-o conferință de presă a vorbit zeci de minute fără să spună ceva.

Crește alerta teroristă în Europa, iar România nu are director la SRI zice Cristescu
Radu Cistescu, deputat PSD, și „omul de servici” (cu misiuni speciale, ultima l-a înfundat pe șeful de la PER, Dănuț Pop) atrage atenția preș. Iohannis și clasei politice dâmbovițene, că Serviciu Român de Informații, nu are șef de peste trei luni.
Orientul Mijlociu fierbe. Europa tremură de teama atentatelor. Peste tot se ridică nivelul de alertă teroristă, uneori la cel mai înalt nivel posibil. Războiul din Israel continuă, numărul victimelor crește de la o zi la alta.
Desigur, toate astea nu constituie un motiv serios pentru ca mereu dispărutul nostru președinte Klaus Iohannis să selecteze un român din cele vreo 19 milioane disponibile și să-l numească în fruntea celui mai mare serviciu de informații, responsabil cu situația internă.
Merge și așa, dle. președinte, ca mai toate cele din mandatele dumneavoastră…
P.S.
Aud că la Cotroceni există, totuși, în acest moment o prioritate zero, cum ar fi zis legendara Alinuța: mai mulți bani pentru sejururile exotico-inutile ale cuplului monarhic…
a scris pe Facebook deputatul PSD Radu Cristescu.
Probabil datorită perioadei de concedii, ocupat și cu vizitele externe, după cum sugerează și deputatul Radu Cristescu, preș. WK Iohannis nu a avut timp să rezolve problema, el care le rezolvă pe toate. Mai mult, din căte s-au dat publicității, nici la ultimul în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) nu s-ar fi discutat ceva pe aceasta temă. Vă reamintim că Consiliul Suprem de Apărare a Ţării este autoritatea administrativă autonomă investită, potrivit Constituţiei, cu organizarea şi coordonarea unitară a activităţilor care privesc apărarea ţării şi siguranţa naţională. (V.T.)

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.