ÎNVINGĂTORI ȘI LOSERI

ÎNVINGĂTORI ȘI LOSERI

0 31

În 2022, am scris aici că „America va lupta cu Rusia până la ultimul ucrainean”. Iată că fix așa a fost
În loc să accepte condiția de bun-simț de a opri persecuțiile etnicilor ruși din Ucraina și a respecta statutul de stat neutru din punct de vedere militar (caz în care nu ar fi pierdut niciun centimetru din teritoriu), cabotinul de la Kiev, la presiunea administrației Biden, a refuzat pacea și a decis să amplifice conflictul, un conflict ce, evident, era pierdut ab initio.
Acum, la final, concluziile sunt clare, putem vedea cu toții cine sunt învingătorii și cine va deconta pierderile. În urma acestui război de 3 ani, ECONOMIC au câștigat oligarhii americani din industria de armament (Complexul Militar-Industrial al SUA), dar și gigantul american BlackRock, iar MILITAR a câștigat categoric Federația Rusă, care acum include toate fostele provincii separatiste locuite preponderent de etnici ruși (care oricum își proclamaseră independența față de Kiev încă din 2014).
În tabăra loserilor se află Uniunea Europeană și, evident, Ucraina. 🇪🇺 🇺🇦
UE a pierdut economic și strategic, devenind o ruină din punct de vedere industrial, cu state măcinate de violențe provocate de valul de imigranți (chiar azi, în Germania, a avut loc un nou atentat cu un șofer ce a intrat în mulțime), revolte stârnite pe fondul penuriei și tensiuni sociale produse de numeroasele măsuri totalitare adoptate în ultimii ani.
Practic, UE este o alianță mai slabă și statele UE sunt azi mai sărace din cauza politicii de servilism abject în fața Înaltei Porți de la Washington și deciziilor falimentare luate de samavolnicii birocrați de la Bruxelles…
…Dacă liderii celor 27 de state membre nu vor elibera Uniunea din jugul soroșist și din ghearele mânjite cu sânge ale Ursulei von der Leyen, dacă nu vor declanșa imperioasa reformă, o reformă masivă care să implice o revenire la principiile de bază ale Tratatului de la Maastricht (UNITATE ÎN DIVERSITATE), UE va intra în linie dreaptă pe drumul spre disoluție. În lipsa unei reforme urgente, UE se va dezintegra rapid și zgomotos!
Ucraina, condusă de oligarhii aciuați în spatele lui Zelenskyy, controlată de o haită de grupări extremiste, a rămas o țară văduvită de un sfert din teritoriu, cu orașe transformate în ruine și infrastructura energetică distrusă.
Milioane de ucraineni au părăsit țara, probabil pentru totdeauna, iar cei care nu au putut fugi au fost înrolați volens-nolens…
…Sute de mii de soldați au fost folosiți pe post de carne de tun pentru a satisface setea de bani, de conflicte și de sânge a deep state-ului american, principalul facilitator al acestui conflict inutil. Dar, hey, ce războaie utile au declanșat americanii în ultimele decenii?
Pacea care va urma arată exact așa cum am vaticinat, repet, încă din primele zile ale lunii februarie 2022, atunci când propagandiștii colportau că „Rusia va fi îngenuncheată curând”, că „Putin e pe moarte” și că, „dacă scădem temperatura în case și trimitem arme și bani în Ucraina, eroul planetei va pune ursul cu botul pe labe pentru totdeauna”.
Sigur și eficient, la fel ca în pandemie, timpul a dovedit că toate afirmațiile „surselor oficiale” au fost eminamente în răspăr cu realitatea (aia devoalată de „conspiraționiști” și „putiniști”). Țeapă? Ghinion?
Acum, după convorbirea de aproape două ore dintre Putin și Trump, slugoiul Radu Tudor, cel care recent răcnea la Antena 3 (pardon, informa publicul) că „Putin e izolat în buncăr și orele îi sunt numărate”, salută cu încântare „mult așteptata pace”.
La câțiva metri depărtare, CTP, alt binecunoscut violator al adevărului, asasin al realității, se #SMIORC ăie de zor, își suflă muci în drapelul SUA. Gloata UGHA-UGHA, ce să-i faci…
Eu zâmbesc amar. S-a demonstrat din nou, ca de fiecare dată de altfel, că am avut dreptate. Prea puțin, prea târziu…

România a jucat din nou în tabăra pierzătorilor.
Apropo, știți rachetele alea Patriot, avioanele alea F35 și tancurile alea Abrams pe care guvernul Ciolacu le-a comandat în ultimii 2 ani din SUA, sub pretextul că „e nevoie de ele ca să ne apărăm de Rusia”?
Vorbim de armament de peste 15 MILIARDE de dolari, bani plătiți de români! Ei, aflați că multe dintre aceste „arme minune” au fost distruse pe frontul ucrainean de către forțele rusești. De performante ce sunt, evident!
Practic, România a cheltuit MILIARDE DE DOLARI pe armamentul american care i-a „ajutat” pe ucraineni să piardă războiul. Cu asta vă mint politicienii și Armata Română că trebuie să vă înzestrați ca să vă apărați: cu fiarele loserilor. Tancuri DA, pensii DA! Hai sictir!
O zi frumoasă, excelențelor!
Vă îndemn să lăsați un comentariu cu @urmaritori și să distribuiți postarea. Poate o citesc și ăi din bula ignoranței – mândruții, cetepeii, peștișor vexat, punctele G ale propagandei securiste, gașca SMIORC și Ugha-Ugha. Pentru fiecare distribuire, primim 1000 de ruble de la tata Vlady, se știeee!

PS:
Singurul lucru benefic rezultat în urma debutului conflictului din Ucraina a fost faptul că, peste noapte, dr. Putin a reușit acolo unde doi ani de restricții, cenzură, teroare, măști și combinezoane, măsuri abuzive, spaimă, discriminare prin certificate și seruri mARN au eșuat lamentabil. Putin a oprit pandemia!
Ăsta e un adevăr axiomatic! DA, așa cum de-acum e evident pentru toată planeta, de unul singur, Vladimir Putin a stârpit virusul vedetă, a stopat teroarea politică și mediatică din anii „pandaliei”, a determinat guvernele lumii să anuleze restricțiile și să retragă legile abuzive (discriminare prin certificate verzi, înțepare obligatorie).
Pentru asta, merită recunoștința tuturor!

Autor: Dinu Popescu 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.