Ioan Botezătorul, un antemergător neînduplecat al Fiului Omului

Tot ceea ce știm despre Ioan Botezătorul din Noul Testament este ca a prevăzut venirea lui Christos. Chiar botezându-l pe acesta în apa Iordanului l-a recunoscut pe data ca fiind Mesia. Interesant este faptul că apostolii aleși de Iisus nu l-au recunoscut niciodată în timpul vieții ca fiind Fiul lui Dumnezeu, cu excepția lui Petru.
Abia după crucificarea Sa și transsubstanțierea necesară au recunoscut preaplecați că, da, poate învățătorul lor era chiar Dumnezeu, materializat pe această planetă nerecunoscătoare, precum popoarele sale, insensibile la cel mai mare dar al Universului: Viața.
Aici ne referim la transsubstanțierea lui Iisus, exact ca în cazul pâinii și vinului transformate în trupul și sângele Său, ca la metamorfoza supreme a Ființei sale pământești în Spiritul său Divin, după crucificare.
Ce îl separă religios pe Ioan Botezătorul de sfinții apostolici, aleșii lui?
În primul rând viziunea infinit superioară bărbaților umili și prea puțin inteligenți aleși de Iisus să-i fie adepți. Botezătorul boteza în apa Iordanului mult înainte ca adepții care l-au urmat pe Christos să știe adevărul revelat de Mântuitor. Tocmai de aceea Iisus, când s-a dus la Ioan pentru a fi botezat, acesta l-a recunoscut de îndată și i-a spus că el, Botezătorul, ar trebui să fie botezat de Iisus. Pentru că pe lângă faptul că era predicator era și prooroc.
Ca orice prooroc, sau profet în lumea iudaică, el prevestea venirea unui Mesia al poporului lui Israel care să-l elibereze din robia romană, sau din oricare robie, pe vremuri asiriană sau babiloniană. Iar Ioan a recunoscut în prezența divină a lui Iisus pe malul Iordanului exact ceea ce vechii profeți ai iudeilor doar au sperat, dar niciodată nu au trăit vremurile, acelea ale venirii lui Mesia.  

Monogamia, ca armă iudaică împotriva cultului fenician al lui Baal
Numai că Ioan era un prooroc intransigent în ce privește respectarea sfintelor învățăminte ale Torei și Talmudului. Printre care și obligația drept-credincioșilor de a trăi în strictă moralitate maritală, departe de tentațiile poligamiei și a desfrâului adulterin, reverberații ale fostei înclinații a iudeilor de a se închina la Baal, zeul care l-a concurat pe Iahve până după robia evreilor în Babilon și întoarcerea lor la Ierusalim, în vremea lui Cirus cel Mare.
Cult care a rezistat în paralel cu cel al lui Iahve în perioada și pre și post-solomoniană la evrei și care recomanda senzorialitatea prin împreunarea încrucișată a adepților săi, deci evident desfrâul ca încununare a vieții.
După eliminarea din religia iudaică a acestui cult păgân și poligam al fenicienilor, iudeii au ajuns în extrema opusă, în sensul lapidării oricărei femei care doar era bănuită de adulter, chiar în baza unei delațiuni nesusținută de probe a soțului. Aici vedem și pilda lui Iisus și mărinimia sa față de femeia adulteră, prin care Mântuitorul se pronunță împotriva justiției iudaice extreme.

Astfel ajungem la coliziunea doctrinară dintre Ioan Botezătorul și Irod Antipa, care i-a adus în final moartea botezătorului lui Iisus. Din ce se știe din activitatea de predicare în pustiu a Botezătorului se desprinde un element axial, anatemizarea relației adultere a Irodiadei cu Irod Antipa, încontinuu și inebranlabil. De parcă ai avea impresia că Ioan își dorea moartea pentru a martiriza în numele intransigenței iudaice față de depravarea lui Irod și a Irodianei, care sfidau învățămintele sfinte și inflexibile ale credinței iudaice despre familia monogamă.

Capul celui mai mare prooroc antecreștin tăiat din pricina unui dans
Faptul că tăierea capului i s-a tras direct nu de la mâna răzbunătoare a Irodienei, ci de la dansul fiicei sale manipulate malefic, Salomeea, este doar o ironie a istoriei religiei, așa cum am înțeles-o noi. Niciodată suficient.
Probabil că cea mai nefastă zi din viața lui Irod Antipa a fost aceea când a fost nevoit să ordone decapitarea Botezătorului, silit de o promisiune făcută Dănțuitoarei, dacă chiar așa s-au petrecut lucrurile. Irod era un rege vremelnic și lipsit de putere în provincia Iudeea, pus de romani pentru a menține pacea. Iar peste el era procuratorul Pilat, care deținea adevărata putere în această provincie romană, consacrată ca atare după asediul și cucerirea Ierusalimului în 63 î.Ch de către Pompei Magnus.
Pe de altă parte, Irod Antipa nu era un prost, știa că persecutarea sau chiar executarea profeților în istoria iudeilor a fost sinonimă cu dezastrele și pierderea speranței vieții veșnice, pentru a nu mai aminti de revoltele perpetue ale evreilor zeloți. Astfel că, oricât de incomozi au fost asemenea profeți și prooroci, încă din vremea lui David regii evreilor au preferat să-i exileze, niciodată să-i omoare.
În cazul lui Irod, care era zilnic victima anatemei apocaliptice aruncate de Ioan Botezătorul în direcția relației nepotrivite pe care o avea cu Irodiada, soția fratelui său, persecutarea proorocului s-a rezumat la încarcerarea sa, cu condiții speciale de detenție, hrană și alte „facilități”.
Dar, cum a murit Ioan Botezătorul, despre profeții care l-au precedat în istoria iudaică și soarta acestora, despre contactul spiritual pe care l-a avut cu Iisus prin botezarea Sa în apa Iordanului, dar și despre influența martiriului său asupra Mântuitorului, într-un episod viitor.

Libiu Mateescu

Share on Facebook

Tweet

Follow us