Iohannis a vrut să-l înșurubeze ad-hoc pe Ciucă la chiolhanul de la Casa Albă
O dezvăluire surprinzătoare care evocă țopârlănia președintelui Iohannis a fost făcută de fostul ministru Claudiu Năsui, care a descoperit că președintele României lipsește din poza de grup a șefilor de state invitați la dineul de închidere al Summit-ului NATO de la Washigton, dineu care s-a petrecut la Casa Albă.
Parcă supărat precum văcarul pe sat, sau sasul pe slănina din pod, Iohannis l-a trimis pe generalul cârnaților popotei naționale în locul său la dineu, de parcă îl trimitea la Târgul lui Pazvante din Piața Obor.
Americanii, evident, nu l-au primit pe rotofeiul liberal român din rațiuni de securitate și de siguranță a proviziilor alimentare ale Casei Albe și l-au trimis înapoi rostogol la cazarma unde l-a înțărcat mă-sa cătană.
Partea proastă pentru imaginea și așa franjuri a președintelui român, dar și pentru imaginea României, este că nu s-a dus totuși el, cel care a fost invitat, imediat după ce a aflat că pe Ciucă l-au rejectat americanii.
Pasămite i-a rămas încă rânza îngreunată de oftica perpetuă pe care-o resimte după respingerea candidaturii sale la șefia NATO, flit pe care i l-au dat în primul rând americanii, dar și germanii săi iubiți. Dar, nu-i așa-Las” că le-a arătat el amerlocilor! s-a ușurat pe sine președintele nost” neiubit.
Oricum, ne-am acoperit și de această dată de ridicol la cel mai înalt nivel internațional, cum zice Năsui, Iohannis s-a acoperit de disprețul americanilor pe care i-a slujit o viață, iar Ciucă s-a acoperit de găinațul ejectării încă de la intrare, spre marele său regret că n-a apucat să înfulece vreo ruladă cu colibri, vreun cu arici de mare în aspic, sau vreo saramură de Latimeria.
Căci de cârnații popotei regimentului s-a săturat până peste cap, că l-au îngrășat peste măsură și nu dă bine la prezidențialele de la iarnă.
Ciucă a crezut că invitațiile de la Casa Albă sunt ca alea de la nunta lui Salam
„Un subiect pe care nu-l veți vedea în presa de la noi:
De ce nu a fost reprezentată România la evenimentul NATO de la Casa Albă?
Paginile de pe rețelele sociale ale NATO au dat poze de la dineul de la Casa Albă unde au fost invitați toți șefii de state ai NATO. M-am uitat și eu pe poze să-l caut pe președintele Iohannis. Nu e nicăieri.
Toți șefii de stat sunt prezenți, mai puțin Iohannis. Cum e posibil? N-a fost invitat?
Am investigat puțin.
Este absolut incredibil în ce hal ne-a putut umple de rușine cuplul Iohannis-Ciucă. De fapt domnul Klaus Iohannis a fost invitat, așa cum era normal să fie invitat un șef de stat al NATO. Dar nu s-a dus.
Exact, a ales să nu se ducă. L-a trimis în locul lui pe domnul Ciucă ca să dea impresia că ar fi urmașul său la Cotroceni și că s-ar bucura de sprijinul Statelor Unite. Dar americanii nu l-au primit pe domnul Ciucă.
Invitația la dineu era nominală pentru președinți și șefi de guvern. Atât. Iar la ei nu merge cu „stai să vezi că mi-a dat mie invitația, hai lasă-mă să intru și eu”.
Las” că le-arăt io! a tunat Iohannis în fața oglinzii la aflarea afrontului
Dar, trecând peste rușinea de a forța nota cu Ciucă și de a nu fi primit, totuși de ce nu s-a dus totuși Klaus Iohannis la dineul cu șefii de stat NATO așa cum era normal?
De ce a lăsat România nereprezentată la un eveniment de asemenea importanță?
Ce treburi mai importante avea Klaus Iohannis decât Summitul NATO la care se aniversau 75 de ani de alianță? Repet, căutați-l în poze și veți vedea că nu-l veți găsiți nicăieri.
Ce nu se vede în poze, dar ce am aflat este și că americanii au fost șocați că nu a venit președintele României la eveniment. Mai ales că știau că se află în Washington. A fost prea supărat că i-au refuzat sinecura pe care o căuta la NATO și s-a gândit să-i pedepsească lăsând România fără reprezentare?
Sau a vrut să arate că este supărat că nu i l-au primit pe Ciucă?
Orice ar zice, cuplul Iohannis-Ciucă a reușit să elimine România din poza țărilor NATO.
O ultimă rușine pe final de mandat, de parcă toate celelalte nu erau suficiente”. a postat Claudiu Năsui pe X, preluat de Cotidianul.
Libiu Mateescu
Micul dictator Pinochet crește.