Iohannis, Liiceanu și Gâdea vs MAKAVELI – ÎNJURĂTURILE CARE ÎI UNESC
La început a fost părerea președintelui Ficus, un mare apărător al democrației: „Persoanele care îndrăznesc să își spună OPINIA public anti-PSD (ME PSD!, n.n.), sunt luați de Poliție.
Așa ceva nu s-a mai întâmplat din anii comunismului. Am ajuns să dăm cu piciorul la ce au construit generații de români (ME PSD!, n.n.), am ajuns să dăm cu piciorul la bunăstarea românilor (ME PSD!, n.n.), la imaginea țării (ME PSD!, n.n.).” (Klaus Iohannis, de profesie președinte, declarație de presă 4 august 2018)
Ascultând această declarație, filosoful Gabriel Liiceanu a prins un curaj nemărginit și a plasat și el un editorial sensibil pe platforma CONTRIBUTORS. ro, editorial a cărui citire pe mine m-a luminat total:
„…Și-atunci am început să visez la cea mai năstrușnică revoluție din lume. O revoluție bazată pe un mesaj-cod (ME PSD!, n.n.), pe o siglă care mătură totul în calea ei, o revoluție în care nimeni nu ridică pumnul în aer, nu amenință, nu urlă cu ochii scoși din cap. O revoluție bazată pe șapte litere (ME PSD!, n.n.) care se-ntind -ca pârjolul, ca apa ieșită din matcă, ca norul de lăcuste -pe toate T-shirt-urile acestei veri, pe autobuze și tramvaie, pe coridoarele școlilor, tatuate pe brațele vânjoase ale băieților din Ferentari (ME PSD!, n.n.), pe pulpele fetelor și pe spatele lor dezgolit (ME PSD!, n.n.), în amfiteatrele universităților (ME PSD!, n.n.), pe banderolele manifestanților (ME PSD!, n.n.), pe uniformele jandarmilor și ale mascaților veniți să-i păzească (ME PSD!, n.n.), pe bâtele lor, pe căștile lor, pe carapacea lor de broască țestoasă (ME PSD!, n.n.). Apoi în grădini și în parcuri și în magazine, (ME PSD!, n.n.) pe uniformele agenților de circulație (ME PSD!, n.n.), pe fațadele blocurilor, pe trotuare, în mall-uri (ME PSD!, n.n.), pretutindeni, cuprinzând în cele din urmă «uzinele și ogoarele patriei» (ME PSD!, n.n.)…” (Gabriel Liiceanu, ÎNJURĂTURA CARE NE UNEȘTE, 7 august 2018)
Eh! ce frumos! Vise de intelectual rasat, bucurii spirituale simple, de filosof consacrat…
Numai că, vezi tu, maestre Gabriel Liiceanu… cred că astăzi, atât dumneata cât și Mihai Gâdea puteți înțelege mai bine traducerea româno-română a simpaticei zicale populare „unde dai și unde crapă”…
Mai ții minte, dragă, cum ne-ai deșteptat pe noi, proștii, cei care credeam că „plăcuța suedeză” e ceva nasol, trivial, nepermis în exprimarea publică, în timp ce dumneata te-ai grăbit să ne explici, în editorialul-fluviu numit ÎNJURĂTURA CARE NE UNEȘTE, cum că… nici gând! aceea e doar o expresie elevată, pe care ți-o dorești dimineață la micul dejun -lângă ceai, apoi la prânz -ca pe-un desert sofisticat iar, în fine, la cină -pusă pe-o frunză de salată?
Nu-i nimic urât sau indecent. Dimpotrivă, e un rafinament!
Păi, atunci nu știu de ce-o fi luat amendă Makaveli pentru o expresie atât de benignă, chit că nu chiar despre PESEDEU era vorba în propoziție, ci despre o persoană fizică!
Căci parte din „plăcuța suedeză”… sau din „opinia politică”… sau din „literele care se-ntind -ca pârjolul”… sau din „mesajul-cod”… sau din „sigla care mătură totul în calea ei”… pare, potrivit președintelui Ficus și filosofului Gabriel, o chestie trendy, de bine!
Maestre Liiceanu, pentru ca totul să fie în regulă, eu zic să mai scrii un editorial, pe larg, de data asta și despre tehnica erotică linguală, tot în CONTRIBUTORS .ro. Scrie, dragă, și despre chestia asta că poate fi „tatuată pe brațele vânjoase ale băieților din Ferentari, pe pulpele fetelor și pe spatele lor dezgolit, în amfiteatrele universităților, pe banderolele manifestanților, pe uniformele jandarmilor și ale mascaților veniți să-i păzească, pe bâtele lor, pe căștile lor, pe carapacea lor de broască țestoasă”… poate că, în felul acesta, nu mai trebuie să plătească Makaveli ăla amenda și-și cumpără, de toți banii, cărți de filosofie!
Ce vreau să spun?
Păi, vreau să spun că pudibonderia asta vopsită și indignarea mimozelor de astăzi pentru o porcărie spusă, ieșind după audierea de la Poliție, de un oarecare de pe NET, e târzie…
Atunci când președintele Ficus și marele filosof Gabriel ridicau la rang de „opinie politică” și „mesaj cod” circa jumătate din exprimarea licențioasă de acum, era un mucles!!! voluntar peste patrie, ce nu s-a mai văzut!
Și-o acceptare aproape generalizată.
Dar pe-atunci Mihai Gâdea era de partea cealaltă a baricadei… Astăzi însă, când opiniile lui seamănă bucățică ruptă cu opiniile filosofului și ale președintelui, de ce s-ar simți Gâdea ofensat de o nouă „înjurătură care ÎI UNEȘTE”?
Autor: Luminița Arhire
