Iohannis poate și va candida pe listele PNL. Fără demisie!

Candidatura lui Klaus Iohannis pe listele PNL la Parlament nu e propriu-zis o știre bombă, cum s-a încercat să fie ambalată, ci o deducție logică, singura necunoscută fiind circumscripția ori camera parlamentară pentru care va opta. Foarte probabil Senat, București, că președintele nu face rabat la calitate, nu-i așa? Cît despre teza că Iohannis ar trebui să demisioneze de la Cotroceni pentru a candida, chestiunea e falsă, fiind demult tranșată de CCR.
Observațiile unor analiști că prezența lui Iohannis pe listele PNL ar trage în jos partidul sunt de bun simț, am spune. Dar PNL nu are de ales: a interzice președintelui să candideze pe listele sale în alegerile care au loc cu o săptămînă înainte de turul doi al prezidențialelor ar transmite semnalul public că, în ”pregătirea” viitorului președinte liberal, PNL se dezice de fostul.
Ceea ce dă chiar mai rău decît prezența lui Iohannis pe listă.
Cît despre nevoia demisiei anticipate a președintelui, problema a fost lămurită încă din 2004, cînd opoziția a contestat candidatura președintelui Ion Iliescu pe listele de Senat ale PSD, invocînd neconstituționalitatea unui articol introdus în legea de alegere a parlamentului, care permitea candidatura acestuia.
Chiar dacă ulterior, articolul a fost scos din lege – oricum nu mai coincideau alegerile parlamentare cu cele prezidențiale – decizia nr. 339 din 17 septembrie 2004 a CCR a fost clară prin argumentație: președintelui nu i se poate interzice în nicio situație dreptul de a candida pentru Parlament din partea unui partid.
În consecință, orice contestare a candidaturii lui Iohannis se va ciocni de respectiva decizie obligatorie a Curții.
„Una dintre condiţiile prevăzute de art. 37 alin. (1) din Constituţie, republicată, pentru dreptul fundamental de a fi ales este corelată cu dreptul de asociere. Din coroborarea dispoziţiilor art. 37 alin. (1) şi ale art. 40 alin. (3) din Constituţie, republicată, rezultă în mod clar că dreptul de a fi ales este interzis judecătorilor Curţii Constituţionale, avocaţilor poporului, magistraţilor, membrilor activi ai armatei, poliţiştilor şi altor categorii de funcţionari publici stabilite prin lege organică, care nu pot face parte din partide politice.
Curtea constată că Preşedintele României nu este prevăzut între categoriile de cetăţeni, stabilite limitativ de cele două texte constituţionale, cărora le este interzis dreptul fundamental de a fi ales, deşi, pe durata mandatului, nu poate fi membru al unui partid, conform dispoziţiilor art. 84 alin. (1) din Constituţie, republicată.
În virtutea principiului că excepţiile sunt de strictă interpretare, Curtea nu poate considera că situaţia prevăzută de art. 84 alin. (1) din Constituţie care stabileşte o incompatibilitate politică temporară pentru Preşedintele României, ar putea, în lipsa unei prevederi constituţionale, să aibă consecinţa interzicerii dreptului de a fi ales pentru Preşedintele României, în condiţiile în care acesta nu devine membru al unui partid politic.
Curtea reţine că numai printr-o interpretare forţată – prin adăugare la normele constituţionale – situaţia prevăzută în textul de lege criticat ar putea fi convertită în incompatibilitatea prevăzută de art. 84 alin. (1) şi în interdicţia dreptului de a fi ales stabilită de art. 37 alin. (1) coroborat cu art. 40 alin. (3) din Constituţie, republicată, astfel cum se susţine în sesizarea de neconstituţionalitate. O asemenea interpretare, care ar disimula o veritabilă creare a unei norme constituţionale, contravine principiului supremaţiei Constituţiei, prevăzut de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, precum şi statutului constituţional şi legal al Curţii, care îi interzice rolul de legislator pozitiv.
În calitatea sa de garant al supremaţiei Constituţiei, prevăzută de art. 142 alin. (1) din Constituţie, republicată, Curţii Constituţionale îi este interzis, potrivit dispoziţiilor art. 2 din legea sa organică, în exercitarea controlului de constituţionalitate, să modifice sau să completeze prevederile supuse controlului.
Cu atât mai mult, Curţii îi este interzis să procedeze, chiar printr-un act necesar de interpretare, la modificarea şi completarea dispoziţiilor constituţionale, operaţiuni supuse exclusiv regimului strict reglementat al revizuirii constituţionale.
În legătură cu susţinerea autorilor sesizării de neconstituţionalitate, în sensul că posibilitatea oferită în textul criticat Preşedintelui României de a candida ca independent pe lista unui partid politic pentru un loc de deputat sau senator ar face ca acesta să nu-şi păstreze neutralitatea şi echidistanţa necesare exercitării funcţiei de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate, Curtea constată că această susţinere nu reprezintă un motiv de neconstituţionalitate a dispoziţiei de lege supusă controlului. De altfel, textul invocat al art. 80 alin. (2) din Constituţie, republicată, nici nu are conţinutul arătat de autorii sesizării, decât parţial, şi nu priveşte relaţiile dintre preşedinte şi partidele politice.
În realitate, textul se referă numai la rolul ce revine Preşedintelui României în cadrul statului. Problema modului în care Preşedintele îşi exercită acest rol ţine de măsura în care Preşedintele îşi îndeplineşte obligaţiile, de etica exercitării mandatului prezidenţial, care, în caz că este încălcată grav, atrage răspunderea constituţională a titularului acestui mandat.
De altfel, mutatis mutandis, problema ridicată de autorii sesizării s-ar putea pune şi cu privire la situaţia în care Preşedintele României ar candida pentru un al doilea mandat succesiv, astfel cum prevede art. 81 alin. (4) din Constituţie, republicată. Cu toate acestea, nici nu se poate concepe să se interzică Preşedintelui în funcţie să candideze pe listele unui partid politic, unei alianţe politice sau alianţe electorale pentru cel de al doilea mandat succesiv, întrucât, astfel, textul respectiv ar deveni inaplicabil, lipsit de conţinut” se mai arăta în decizia CCR.

Autor: Bogdan Tiberiu Iacob
Sursa: inpolitics.ro

Share on Facebook

Tweet

Follow us