Iohannis: trădător, tembel sau combinagiu?
Titlul arată o nevoie de încadrare. Uneori, în mijlocul unei mari confuzii, trebuie să cauți nordul ca să nu te rătăcești.
Prestația lui Klaus Iohannis de aseară a fost descumpănitoare. Adică ești pe câmpul de luptă, explodează tot felul de bombe în jur care fac victime, iar tu, presupusul comandant de oști, zâmbești tâmp, și negi evidența: ignorați-le, nu sunt bombe adevărate ci doar petarde aruncate de o gașcă de penali. Desi mortii, semenii distrusi de scije (abuzuri), sunt reali.
Păi față de bolboroseala asta ineptă a presedintelui, cu grimase de benzi desenate și rânjete de torționar SS, discursul Laurei Kovesi de cu o zi înainte a fost un adevărat cântec de leagăn.
Tăcerile adânc tembele în fața unor întrebări care-i înghețau creierul, recurgerea la trucul folosit de toți interlopii prinși în flagrant că, de fapt, n-ar ști ce s-a întâmplat, că nu sunt conștienți de faptele comise („nu am ascultat înregistrările, nu știu despre ce raport al Inspecției Judiciare vorbiți când spuneți că Laura Kovesi a mințit public”, declara Iohannes) și, în fine, modul în care ne-a explicat că își îndeplnește domnia sa rolul constituțional de mediator între puterile statului, precum şi între stat şi societate, au generat ascultătorilor, pe bună dreptate, stupori extreme. Ca în față unei realități inacceptabile care te împinge la concluzii metafizice.
Eu unul, după ce mi-a trecut valul inițial de indignare necenzurată, am găsit trei posibile răspunsuri la poziționarea lui Klaus Iohannis față de scandalul momentului: omul e sau trădător de țară, sau tembel, sau combinagiu.
Când spun trădător de țară, mă gândesc la faptul că, șantajabil fiind, ne-ar îngâna nouă, public, niște mesaje ce i se transmit prin căști, mesaje care nu au nicio legătură cu binele acestei țări.
Când spun tembel, mă gândesc că lucrurile ar sta exact așa cum le explică domnia sa. Adică mă gândesc la faptul că nu a avut curiozitatea și minima responsabilitate de a încerca să se informeze corect, că este comod și leneș, că este influențabil și cu discernământ redus, că abuzurile din justiție, prezentate în presă, chiar i se par derizorii, non – probleme. Și că el o percepe pe doamna Kovesi ca pe o persoană corectă, care nu face abuzuri, care nu minte și care, prin urmare, îi dă toate motivele să fie mulțumit de ea. Dacă omul sincer gândește așa înseamnă că ne dă prin exemplul personal o nouă definiție, extrem de convingătoare, a tembelismului.
În fine, ultima variantă de a-l incadra pe domnul presedinte este cea de combinagiu. Mărturisesc aici că mă străduiesc din răsputeri să găsesc argumente pentru a o susține mai bine decât pe celelalte.
Combinagiu înseamnă că președintele Iohannis ar avea un plan ascuns de a face bine acestei țări, plan care îl obligă, în anumite momente (ca aseară), să facă grav pe prostu’.
Există oarece șanse să fie așa.
Voi pleca de la „informarea de presă” făcută de domnul Tudorel Toader cu puțin timp înainte de apariția publică a președintelui.
Probabil că o să-i enervez pe mulți spunând că mie mi-a plăcut modul în care a procedat domnul Toader.
Mulți se întreabă, retoric, de ce s-a mai întors din Japonia dacă nu avea de gând să dea verdictul acum?
Dacă încercăm să înțelegem motivațiile părților, putem găsi explicații rezonabile.
PSD trebuia să dea un semnal puternic electoratului său că nu rămâne pasiv la teribilele dezvăluiri despre DNA. Acest semnal a fost chemarea de urgență la București a Ministrului Justiției.
Ministrul Justiției nu ar fi putut să o refuze pe doamna Prim Ministru, justificând că va face anunțul așteptat peste o săptămână, în Parlament, căci gestul lui s-ar fi interpretat ca un afront, o sfidare, o nesupunere, și ar fi fost exploatat politic de dușmanii PSD.
Întorcându-se mai repede la București domnul Toader a demonstrat două lucruri: că nu rămâne indiferent la gravitatea situației din justitie și că în guvernul României există armonie, nu s-au produs fisuri.
Referitor la amânarea cu o săptămână a anunțării deciziei, în plenul Parlamentului, eu cred că și prin această mișcare domnul Toader câștigă sub două aspecte. Întâi, foarte important, că, în cazul în care, peste o săptămână, va cere revocarea Laurei Kovesi, nu i se va putea reproșa că a luat respectiva decizie la ordin sau sub presiune politică. Apoi, și mai important, că, dacă propunerea sa în fața Parlamentului va fi confirmată de un vot favorabil al acestuia, ea va avea o greutate mult mai mare în fața președintelui atunci când acesta va trebui să ia decizia finală.
De altfel, succesiunea declarațiilor de presă Kovesi, Toader, Iohannis pare a indica un plan convenit între cei trei. Prea mult non-combat între ei față de presiunile acumulate în ultima vreme. Kovesi s-a ferit să facă și cea mai mică referire critică la Toader. Iohannis, chiar mai mult, a spuns că Tudorel Toader este un profesionist în care are încredere.
Și mai e ceva: după atâtea servicii aduse „sistemului”, președintelui Iohannis, partenerului strategic SUA, Laura Kovesi nu poate fi scoasă din joc ca o măsea stricată și aruncată la coșul de gunoi. Ea, in gandirea celor mentionati, trebuie recompensată cumva, printr-o sinecură. Ori nu o poți trimite pe o poziție internațională importantă dacă acum îi legi o tinichea de coadă.
Așadar, există și varianta de combinagiu pentru Klaus Iohannis. Lăudând-o pe Laura Kovesi, în primul rând a prevenit o acțiune de răzbunare a acesteia pe el, prin intermediul primei doamne (și știm că șefa DNA ar avea ceva muniție in acest sens). Apoi, prin această continuare a acordării încrederii, evită să-i strice imaginea doamnei Kovesi, prezervând posibilitatea unei ieșiri onorabile din scenă a acesteia.
Nu mai e mult. Vom vedea, peste o săptămână, care dintre cele trei calificative din titlu i se potriveșie mai bine președintelui Iohannis.
Și o evidențiere de final: excelentă prestația (chiar dacă gâtuită de emoție) a jurnalistei Sorina Matei la conferința de presă a lui Klaus Iohannis
