IORDANUL – apa BOBOTEZEI, apa – element PRIMORDIAL – ESENTA VIETII
IORDANUL – apa BOBOTEZEI, apa – element PRIMORDIAL – ESENTA VIETII spirituale si materiale
Boboteaza, ca ºi Crãciunul, este precedatã de un ajun mai deosebit, ajun ce concentreazã o multitudine de practici ºi credinþe ce decurg, în special, din datina numitã „umblatul preotului cu botezul” sau
CHIRALESA
Pe vremuri, alaiul preotului mixt, intrau copii ºi maturii, însã cu timpul alaiul a devenit apanajul copiilor. Urmând oarecum modelul colindelor, Chiralesa este socotit un obicei de purificare a spaþiului ºi de invocare a rodului bogat. De regulã, bãieþii înconjurau de trei ori toate construcþiile din gospodãrie, sunând din clopoþei sau fiare vechi, strigând „Chiralesa, /Spic de grâu, /Pâna-n brâu /Roade bune /Manã-n grâne!” sau numai Chiralesa; acest cuvânt provine din neo-greacã ºi înseamnã „Doamne miluieºte!”.
Exista credinþa cã, strigând Chiralesa, oamenii capãtã putere, toate relele fug ºi anul va fi curat pânã la Sfântul Andrei.
Venirea preotului era aºteptatã cu cea mai mare nerãbdare îndeosebi de fetele mari; acestea, atunci când îl zãreau venind, luau mãrgelele, cerceii ºi ºase boabe de grâu ºi le puneau sub pragul pe unde urma a trece preotul. Puse sub pernã în noaptea dinspre Boboteazã, se zice cã vor ajuta fetele sã-ºi viseze ursiþii.
Magia premaritalã din ajunul Bobotezei avea însã în centrul ei busuiocul, comunitãþile tradiþionale socotind aceastã plantã totem, investind-o cu numeroase atribute erotice; acum, „fetele sau femeile fac tot posibilul sã rupã, sã cearã, sã fure busuioc din sfeºtocul popii”, urmând ca, pus sub pernã, acesta sã le aducã în vis bãrbatul hãrãzit de Dumnezeu. Bucovinenii socot cã oamenii l-ar fi acoperit la botez pe Domnul Hristos cu busuioc; de atunci se spune cã se foloseºte busuiocul pentru stropit cu agheasmã.
De obicei, în întâmpinarea preotului ieºea gospodarul casei, având în mâini o lumânare aprinsã. Gospodina avea grijã sã arunce înaintea popii grãunþe de porumb, sperând cã astfel va avea noroc la ouã…; dacã nu putea arunca grãunþele, le punea sub aºternutul unde urma sã stea preotul. Acesta stropea cu agheasmã toatã gospodãria, uneori urcând ºi în pod, credinþa generalã fiind cã agheasma alungã Necuratul ºi duhurile rele.
Apoi, preotul era invitat, destul de insistent, sã se aºeze pe pat ºi sã guste din bucatele de pe masã; ºtiind cu câtã tãrie cred fetele cã altfel nu le vor sta peþitorii, iar femeile cã nu le vor sta primãvara cloºtele pe pui, preoþii, de voie, de nevoie, se aºezau; altfel, riscau sã fie petrecuþi – e adevãrat, pe furiº – cu cociorba. În acest caz, gospodina se punea pe locul unde ar fi trebuit sã stea popa.
De regulã, preotul primea un fuior de cânepã sau, mai recent, de bumbac, spunându-se despre acest fuior cã este barba lui Hristos ºi cã de el, pe de o parte, se vor prinde toate relele iar, pe de altã parte, cã Maica Domnului împleteºte din ele saci, cu ajutorul acestora, la învierea morþilor, urmând a salva suflete din iad.
Ajunul Bobotezei era îndeobºte o zi de post. Se spunea despre aceia care þineau post negru cã vor putea sã întoarcã ploaia ºi grindina. Fetele mari þineau post în credinþa cã Dumnezeu le va da bãrbaþi buni, cuminþi ºi frumoºi.
La Boboteazã, datina cea mai importantã era Iordanul sau Sfinþirea cea mare a apei. Se spune cã oricine ar fi intrat în aceastã zi în apã este apãrat de toate bolile. Sfinþirea apei se fãcea într-un loc special amenajat lângã o fântânã sau o apã curgãtoare, aici fetele urmãrind cu înfrigurare momentul în care ieºea popa din bisericã; dacã vedeau prin preajmã un flãcãu calare pe un cal alb, norocul lor, aveau 100% ºanse sã se mãrite în anul respectiv! Se crede cã, atunci când preotul aruncã în apã crucea, dracii ies din apã ºi o iau la fugã.
Momentul luãrii agheasmei provoca o îmbulzealã generalã, cauza constând într-o credinþã conform cãreia agheasma luatã înaintea altora e „mai bunã pentru dragoste, cinste, mãritare”. Din aceastã agheasmã beau toþi ai casei, punându-se chiar ºi în mâncarea vitelor; agheasma rãmasã era pãstratã într-un ºâpuºor la icoane, fiind, se zice, „lecuitoare de oriºice boalã”.
Chiar ºi copiii morþi nebotezaþi puteau fi botezaþi, dacã mamele lor cãrau ºapte ani la rând, de la ºapte biserici, agheasma mare ºi le stropeau mormintele. Ne putem da seama cât de mare era încrederea în puterea vindecãtoare a apei sfinþite, dacã s-a ajuns pânã la astfel de practici.
Poporul considera cã pânã la Boboteaza e dricul iernii; de acum crapã gerul ºi iarna e pe ducã. Ploaia la Boboteazã prevesteºte o iarnã lungã, timpul frumos anunþând o varã pe mãsurã; dacã bate crivãþul este semn cã vor fi roade în bucate, iar de curge din streaºinã se spune cã se va face vin bun.
Rezumând, putem spune cã la Boboteazã, ca sãrbãtoare tradiþionalã, se regãsesc practici specifice zilelor de reînnoire a timpului, cele mai multe fiind dedicate purificãrii mediului înconjurãtor, în special a apei.
Închei sugerând cã am avea ºi noi de curãþat…de la viata politica pana la administratie, de la mediul de afaceri la mediul socio-cultural si …de la Tisa pana la Dunare, sãrbãtoarea Bobotezei putând fi un bun început în acest sens!…
Iza M.
