IORDANUL – apa BOBOTEZEI,
Apa – element PRIMORDIAL – ESENTA VIETII
IORDANUL – apa BOBOTEZEI, apa – element PRIMORDIAL – ESENTA VIETII spirituale si materiale
Boboteaza, ca si Craciunul, este precedata de un ajun mai deosebit, ajun ce concentreaza o multitudine de practici si credinte ce decurg, in special, din datina numita „umblatul preotului cu botezul” sau
CHIRALESA
Pe vremuri, alaiul preotului mixt, intrau copii si maturii, insa cu timpul alaiul a devenit apanajul copiilor. Urmand oarecum modelul colindelor, Chiralesa este socotit un obicei de purificare a spatiului si de invocare a rodului bogat. De regula, baietii inconjurau de trei ori toate constructiile din gospodarie, sunand din clopotei sau fiare vechi, strigand „Chiralesa, /Spic de grau, /Pana-n brau /Roade bune /Mana-n grane!” sau numai Chiralesa; acest cuvant provine din neo-greaca si inseamna „Doamne miluieste!”.
Exista credinta ca, strigand Chiralesa, oamenii capata putere, toate relele fug si anul va fi curat pana la Sfantul Andrei.
Venirea preotului era asteptata cu cea mai mare nerabdare indeosebi de fetele mari; acestea, atunci cand il zareau venind, luau margelele, cerceii si sase boabe de grau si le puneau sub pragul pe unde urma a trece preotul. Puse sub perna in noaptea dinspre Boboteaza, se zice ca vor ajuta fetele sa-si viseze ursitii.
Magia premaritala din ajunul Bobotezei avea insa in centrul ei busuiocul, comunitatile traditionale socotind aceasta planta totem, investind-o cu numeroase atribute erotice; acum, „fetele sau femeile fac tot posibilul sa rupa, sa ceara, sa fure busuioc din sfestocul popii”, urmand ca, pus sub perna, acesta sa le aduca in vis barbatul harazit de Dumnezeu. Bucovinenii socot ca oamenii l-ar fi acoperit la botez pe Domnul Hristos cu busuioc; de atunci se spune ca se foloseste busuiocul pentru stropit cu agheasma.
De obicei, in intampinarea preotului iesea gospodarul casei, avand in maini o lumanare aprinsa. Gospodina avea grija sa arunce inaintea popii graunte de porumb, sperand ca astfel va avea noroc la oua…; daca nu putea arunca grauntele, le punea sub asternutul unde urma sa stea preotul. Acesta stropea cu agheasma toata gospodaria, uneori urcand si in pod, credinta generala fiind ca agheasma alunga Necuratul si duhurile rele.
Apoi, preotul era invitat, destul de insistent, sa se aseze pe pat si sa guste din bucatele de pe masa; stiind cu cata tarie cred fetele ca altfel nu le vor sta petitorii, iar femeile ca nu le vor sta primavara clostele pe pui, preotii, de voie, de nevoie, se asezau; altfel, riscau sa fie petrecuti – e adevarat, pe furis – cu cociorba. In acest caz, gospodina se punea pe locul unde ar fi trebuit sa stea popa.
De regula, preotul primea un fuior de canepa sau, mai recent, de bumbac, spunandu-se despre acest fuior ca este barba lui Hristos si ca de el, pe de o parte, se vor prinde toate relele iar, pe de alta parte, ca Maica Domnului impleteste din ele saci, cu ajutorul acestora, la invierea mortilor, urmand a salva suflete din iad.
Ajunul Bobotezei era indeobste o zi de post. Se spunea despre aceia care tineau post negru ca vor putea sa intoarca ploaia si grindina. Fetele mari tineau post in credinta ca Dumnezeu le va da barbati buni, cuminti si frumosi.
La Boboteaza, datina cea mai importanta era Iordanul sau Sfintirea cea mare a apei. Se spune ca oricine ar fi intrat in aceasta zi in apa este aparat de toate bolile. Sfintirea apei se facea intr-un loc special amenajat langa o fantana sau o apa curgatoare, aici fetele urmarind cu infrigurare momentul in care iesea popa din biserica; daca vedeau prin preajma un flacau calare pe un cal alb, norocul lor, aveau 100% sanse sa se marite in anul respectiv! Se crede ca, atunci cand preotul arunca in apa crucea, dracii ies din apa si o iau la fuga.
Momentul luarii agheasmei provoca o imbulzeala generala, cauza constand intr-o credinta conform careia agheasma luata inaintea altora e „mai buna pentru dragoste, cinste, maritare”. Din aceasta agheasma beau toti ai casei, punandu-se chiar si in mancarea vitelor; agheasma ramasa era pastrata intr-un sapusor la icoane, fiind, se zice, „lecuitoare de orisice boala”.
Chiar si copiii morti nebotezati puteau fi botezati, daca mamele lor carau sapte ani la rand, de la sapte biserici, agheasma mare si le stropeau mormintele. Ne putem da seama cat de mare era increderea in puterea vindecatoare a apei sfintite, daca s-a ajuns pana la astfel de practici.
Poporul considera ca pana la Boboteaza e dricul iernii; de acum crapa gerul si iarna e pe duca. Ploaia la Boboteaza prevesteste o iarna lunga, timpul frumos anuntand o vara pe masura; daca bate crivatul este semn ca vor fi roade in bucate, iar de curge din streasina se spune ca se va face vin bun.
Rezumand, putem spune ca la Boboteaza, ca sarbatoare traditionala, se regasesc practici specifice zilelor de reinnoire a timpului, cele mai multe fiind dedicate purificarii mediului inconjurator, in special a apei.
Inchei sugerand ca am avea si noi de curatat…de la viata politica pana la administratie, de la mediul de afaceri la mediul socio-cultural si …de la Tisa pana la Dunare, sarbatoarea Bobotezei putand fi un bun inceput in acest sens!
Iza M.
