Ipoteză terifiantă: SRI-ul lui Coldea a spionat instituțional tot Parlamentul României
Un eveniment misterios a produs tulburări în SRI, la începutul anului electoral 2009: un ordin intern al gen. Florian Coldea a fost contrat de un nume greu din serviciu, care a considerat că demersul e foarte grav, neconstituțional și încălcînd drepturile cetățenești.
Respectivul greu, col. Ion Dedu, cu funcție de general, a raportat situația directorului George Maior, dar a sfîrșit prin a fi executat și tras pe linie moartă. Pînă azi nu s-a aflat ce conținea misteriosul ordin al lui Coldea, doar că recent, jurnalistul de investigații Cornel Ivanciuc devolează conținutul acestuia, în baza informațiilor furnizate chiar de către rezervistul Dedu. E vorba de un plan aprobat de CSAT (preș. trăian băserscu, n.r.) prin care SRI urma să supravegheze operativ întreg Parlamentul României.
Scandalul a fost dezvăluit public cinci ani mai tîrziu, în 2014, de către senatorul PSD Valer Marian, fost procuror, printr-o interpelare parlamentară, în care prezenta acțiunea în justiție a col. Dedu împotriva măsurilor punitive luate de Coldea, Maior, Dumitru Cocoru și de col. Adrian Țolescu împotriva sa.
„Prin contestaţia ce a constituit obiectul dosarului Curţii de Apel Bucureşti, Secția a VIII-a Contencios Administrativ şi Fiscal nr. 37955/3/2010, reclamantul Dedu Ion a chemat în judecată pârâtul SRI (reprezentat prin director George Maior, primul adjunct al directorului, gen. lt. Florian Coldea, adjunctul directorului, gen. lt. Dumitru Cocoru, şi şeful UM 0318 Bucureşti, col. Adrian Ţolescu), solicitând anularea Ordinului AP II nr. 0365/07.08.2009 şi a Comunicării 019032/07.04.2010, precum şi altor dispoziţii interne conexe actelor oficiale anterior precizate.
Prin Ordinul AP II nr. 0365/07.08.2009, numitul Dedu Ion, având gradul de colonel, a fost eliberat din funcția de şef sector în cadrul UM 0318 Bucureşti (funcţie de general de brigadă) şi a fost trecut pe o poziție de execuţie, coroborat cu punerea la dispoziţia comandantului unităţii respective, fără a se preciza perioada punerii la dispoziţie, în vederea clarificării unor aspecte din activitatea sa considerate, în mod unilateral de către superiorii săi ierarhici, ca având unele elemente constitutive cu caracter nelegitim.
Până la data respectivă, colonelul Dedu Ion avea o vechime în muncă în cadrul SRI de 18 de ani şi nu a fost sancţionat niciodată, iar ca șef de sector, funcţie de conducere deţinută timp de 9 ani, a fost apreciat anual cu calificativul”foarte bun”, având permanent „soldă de merit” și obținând, în perioada septembrie 2008- martie 2009, in extenso, cu aprobarea conducerii Serviciului, şi „soldă de excepţional”.
Colonelul Dedu Ion consideră că ordinele contestate sunt lovite de nulitate absolută întrucât nu răspund cerinţelor de formă şi fond, respectiv de legalitate instituite de normele juridice naționale aplicabile, precum şi datorită faptului că acuzaţiile care i-au fost aduse sunt neîntemeiate, iar procedura de cercetare a fost profund viciată prin nerespectarea dispoziţiilor legale.
În opinia sa, principala cauză ce a determinat reacţiile negative ale decidenţilor ierarhici superiori a fost elaborarea de către reclamant, în calitate de şef Sector 1 (cu atribuţii şi competenţe informativ-operative, având funcţia de general de brigadă, în cadrul UM 0296 Bucureşti, structură centrală a Serviciului) a unui raport personal cu nr. 001161278/11.05.2009, care a fost înaintat personal directorului SRI George Maior, spre justă analiză și evaluare în vederea stabilirii măsurilor ce se impun.
Prin raportul în cauză, reclamantul a semnalat, cu argumente şi referinţe în fapt şi în drept, în condiţiile Legii nr. 571/2004 privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice şi alte unităţi care semnalează încălcări ale legii, că o anumită prevedere dintr-o dispoziţie internă aprobată în luna ianuarie 2009 de către generalul de brigadă Florian Coldea, poate fi de natură a determina incidente în respectarea Constituţiei României şi a altor prevederi normative din domeniul comunicaţiilor electronice şi protecţiei datelor personale. În opinia sa, ulterior acestui demers instituțional, realizat cu bună credinţă și speranţă de rezolvare internă competentă, au fost întreprinse o serie de acțiuni abuzive asupra sa, începând din data de 20.05.2009” se arăta în interpelare.
Colonelul rezervist Ion Dedu nu a spus niciodată ce conținea respectivul ordin, inclusiv recent, cînd a fost invitatul Ancăi Alexandrescu la Realitatea Plus, unde a explicat că acesta e încă secret de serviciu. A făcut-o însă, zilele trecute, în podcastul EVZ Play Cornel Ivanciuc, pe baza datelor primite chiar de la Dedu.
„Problema cea mai mare pe care a creat-o el (Coldea n.n.), de unde și cele două victime pe care le cunoaștem, cei doi ofițeri pe care i-a dat afară pînă la urmă, pe (Daniel n.n.) Florea și pe Dedu, a plecat de la intenția serviciului, exprimată clar de Coldea, de a monitoriza întregul Parlament al României. Asta este acțiunea pe care o invocă Dedu și de care nu vorbește, și care s-a discutat în CSAT.
Dedu nu mi-a spus explicit, m-a lăsat să deduc eu chestia asta, și cînd am dedus că despre asta e vorba, l-am rugat să clipească o dată dacă e ”da”, și de două ori dacă e ”nu”. El a clipit o dată. Deci, urma ca fiecare membru al Parlamentului României să fie monitorizat și să i se deschidă o acțiune de urmărire informativă ca să poată fi șantajați.
Oricum pachetul de șantaj pe Parlament este făcut, există un procent de 15-20% dintre senatori și deputați care sunt șantajați. Statul român așa lucrează. Dacă nu ai pricină de șantaj nu poți fi valorificat” a spus Ivanciuc.
Dacă informațiile furnizate de col. Dedu via Ivanciuc sunt reale, avem de a face cu mult mai mult decît un Watergate, pentru că în cazul american era vorba de numai cîteva figuri interceptate ilegal de FBI, pe cînd acum avem de a face cu interceptarea ilegală și integrală a uneia dintre puterile statului, Parlamentul, și asta cu binecuvîntarea CSAT, adică ceva nemaiîntîlnit în istorie, probabil.
Nu știm dacă planul de interceptare a sfîrșit prin a fi pus în aplicare, efectiv, sau a fost abandonat, în mod normal o anchetă la nivel înalt ar trebui să stabilească asta.
E de așteptat, însă, ca dezvăluirile lui Dedu via Ivanciuc să aibă aceleași urmări precum acțiunea în justiție a colonelului marginalizat, ori ca interpelarea senatorului Valer Marian. Adică nimeni, începînd cu Comisia SRI, nu se va sinchisi.
E util, însă, ca măcar unii dintre români să aibă posibilitatea, citind cele de mai sus, să-și completeze puzzle-ul statului polițienesc care a devenit România în ultimul sfert de secol. (Bogdan Tiberiu Iacob)
Sursa: inpolitics.ro