Isărescu, cel mai „lungegiv” şef de bancă centrală din lume… Ce mai poveste!
Bancherii comerciali ”destepti” stau protzapiti chiar şi cate un deceniu la conducerea unei instituţiei de credit, iar odată ajunşi acolo, trag cu dinţii de acea poziţie având în vedere faptul că veniturile anuale pot ajunge chiar şi la şase cifre. În euro…. Caci altfel, ce alte ambitii îi ţin pe bancheri ţintuiţi în jilţul băncii? Poate că doresc să păşească pe urmele guvernatorului BNR Mugur Isărescu şi să rămână în funcţie chiar şi trei decenii…
In Romania , Raiffeisen Bank, UniCredit Bank, CEC Bank şi Alpha Bank sunt instituţiile de credit care au bancheri la cârma instituţiei chiar şi de mai bine de un deceniu.
Odată ce asemenea bancheri au ajuns în poziţia de şef,si-au consolidat jilţul construit pe credite acordate populaţiei, majoritatea în valută, şi pe bonificaţiile la minime istorice, în mare parte şi datorită salariilor care se poziţionează în vârful piramidei financiare, care pot ajunge şi la şase cifre pe an. În euro.
Daca în sectorul financiar bancar se întâlnesc şefi de bancă care „domnesc“… şi mai mult un deceniu, în sectorul retail sau în FNCG (bunuri de consum cu mişcare rapidă) mandatele ajung rar la maximum 4-5 ani!! ZF a scris anul trecut că doi bancheri din România au câştiguri anuale mai mari de un milion de euro !!!– .Câştigul ar fi de circa 83.000 de euro pe lună…. şau 4.000 de euro pe zi. Acesta înseamnă un câştig de 200 de ori mai mare decât salariul mediu pe economie şi de peste 20 de ori mai mare decât salariul preşedintelui şi premierului României.
Un alt bancher care a „domnit“ pana de curand în sistemul bancar este veteranul Radu Gheţea, 68 de ani, care s-a aflat la cârma băncii de stat CEC din 2007.
Gheţea a încasat începand cu 2013 de la banca de stat 1,6 milioane de lei, ceea ce înseamnă un câştig mediu lunar de 132.000 de lei (echivalentul a 30.000 de euro), potrivit datelor publicate în propria declaraţie de avere. Gheţea a mai avut în 2013 venituri de 159.000 de lei de la Transfond, de 50.000 de lei de la Biroul de Credit şi 57.000 de la Universitatea Româno-Americană.Anterior anului 2007/
Gheţea a fost prim-vicepreşedinte şi preşedinte ale Consiliului de Administraţie al Alpha Bank. Din 2007 a predat mandatul de la Alpha Bank unui alt veteran din sistemul bancar, Sergiu Oprescu.
Însă, mandatele şefilor de bănci comerciale pălesc în faţa mandatului guvernatorului mason al BNR Mugur Isărescu. Guvernatorul, 69 de ani, se află la cârma Băncii Naţionale hat din 1990 fiind cel mai longegiv şef de bancă centrală din lume. De asemenea el a îndeplint in paralel şi funcţia de premier al României între decembrie 1999-decembrie 2000. cand guvernul condus de Isărescu a elaborate strategia economică de aderare schioapa la Uniunea Europeană. MUGUR ISĂRESCU, rezista la conducerea BNR din 1990-1999, apoi din 2000- pana in prezent …in primul deceniu asistand cu „intelepciune” la prabusirea frauduloasa a celei mai mari banci romanesti (bancorex} si apoi, operand pe viu, a asistat, cantandu-le …blajin prohodul,apoi a falimentat alte cateva,prabusind impreuna cu ele si Trezoreria si economia romaneasca!
Apoi s-a spalat pe maini, ca Pilat din Pont, ocrotit de zei …caci atunci inca nu se aflase de crestinism! Cu ce l-o fi uns naşu-sau in scaldatoare ,de a avut atata noroc, ocolindu-l de ghinion , toate” controalele Pamantului…
Cel mai longegiv şef de bancă centrală din lume, guvernatorul BNR -un fel de… FED dambovitzean! – Mugur Isărescu, a lucrat după absolvirea facultăţii, din 1971, timp de aproape două decenii ca cercetător ştiinţific la incubatorul de „genii comuniste”: Institutul de Economie Mondială din Bucureşti.
În 1989 devine doctor în economie, iar după Revoluţie se angajează la Ministerul Afacerilor Externe si numit -ce sa vezi!- ca reprezentant comercial la Ambasada României din SUA. Din septembrie 1990,la nici 40 de ani a fost „numit” guvernator al BNR.
În anul 1993 devine membru al Clubului de la Roma, apoi ales preşedinte al Asociaţiei Române a Clubului de la Roma, iar în 1999 a fost reales în această funcţie.
În anul 1998 este ales vicepreşedinte al Clubului Guvernatorilor băncilor centrale din Balcani, Marea Neagră şi Asia Centrală, iar în anul 2002, preşedinte al acestui club.Doar presedinte de Republica nu i-a iesit,ca acolo a fost cu vot universal…