Islamul & musulmani! Extrase din: The historical roots and contemporary threat…
Componenta religioasă serveşte pentru a le masca pe toate celelalte. Islamizarea demarează atunci când o ţară are suficient de mulţi musulmani pentru a începe să pretindă concesii de natură religioasă. Când societăţile deschise la diversitatea culturală, la corectitudinea politică şi la toleranţă consimt la cererile de natură religioasă ale comunităţii musulmane, celelalte componente se înfiltrează treptat.
Islamul are componente religioase, juridice, politice, economice, sociale şi militare.
Iată cum funcţionează:
Atâta timp cât populaţia musulmană rămâne în jurul valorii de 2% sau mai puţin, indiferent de ţară, aceasta va fi percepută ca fiind
o minoritate paşnică, şi nu ca o ameninţare de către alţi cetăţeni. Acesta este cazul în prezent în:
Australia — musulmani 2,25%
Spania — musulmani 2,3%
Statele Unite ale Americii — musulmani 2%
Italia — musulmani 2,6%Între 2% şi 5%, conversia din celelalte minorităţi etnice şi din grupurile marginalizate începe prin recrutarea de deţinuţi în închisori şi de tineret din zona marginalizată a bandelor de stradă. Acesta este cazul în:
Germania — musulmani 5%
Canada — musulmani 3%
Danemarca — musulmani 4,1%
Norvegia — musulmani 3%
Marea Britanie — musulmani 4,6%
Când ajung 5%, musulmanii au deja o influenţă excesivă în raport cu procentul lor în populaţie. Ei vor începe să facă presiuni pentru introducerea de produse alimentare „Halal” (curate, conform standardelor islamice), asigurând angajarea musulmanilor în prepararea lor. Vor spori presiunea asupra lanţurilor de desfacere / comercializare a alimentelor, astfel încât acestea să introducă asemenea produse în vânzările lor, ameninţându-i cu represalii până la faliment dacă nu se conformează cererilor lor. Asta se întâmplă în:
Olanda — musulmani 5,5%
Suedia — musulmani 4,9%
Elveţia — musulmani 5,7%
Olanda – musulmani 5,5%
Trinidad / Tobago — musulmani 7%
Ajunşi în acest stadiu, musulmanii se vot înfiltra treptat în toate sferele de influenţă şi vor acţiona pentru ca Guvernele să le permită să se guverneze ei înşişi (în interiorul unor enclave de tip „ghetou”) în conformitate cu legislaţia sharia (legea islamică), scopul final al islamiştilor fiind instaurarea sharia în toate ţările din lume.
Când numărul musulmanilor se apropie de 10% din populaţie, se amplifică nerespectarea legilor mergând până la provocări deschise, pledând pentru condiţii de viaţă conforme cu cultura şi credinţele lor. La Paris, vedem cu regularitate incendieri de automobile în enclavele musulmane. Orice acţiune percepută ca anti-musulmană are ca rezultat revolte şi ameninţări ale mulţimilor, ca înAmsterdam, unde s-au opus violent la benzile de desene animate cu Mohamed şi filmele despre Islam. La momentul când scriem aceste rânduri, 12 persoane au fost tocmai ucise în Charlie Hebdo Paris … Astfel de tensiuni apar zilnic, în special în enclavele musulmane din:
China — musulmani 10%
Franţa — musulmani 9,6%
Guyana — musulmani 7%
Israel — musulmani 16%
Filipine — musulmani 10%
Thailanda — musulmani 10%
Când ajung la 20% din populaţie, ţările receptoare se confruntă cu focare de violenţă declanşate chiar pentru probleme minore, formarea miliţiilor jihadiste, crime, incendierea de biserici creştine şi de sinagogi evreieşti, ca în:
India — musulmani 20%
Kenya — musulmani 33%
Rusia — musulmani 19%
La 40%, naţiunile gazdă vor experimenta masacre sporadice, atacuri teroriste repetate şi de gherilă militare, incendieri de biserici creştine şi de sinagogi evreieşti fără răgaz, cum se întâmplă prezent în:
Ciad — musulmani 50%
Etiopia — musulmani 50%
De la 60%, naţiunile vor asista la persecuţia neîngrădită a cetăţenilor non-musulmani (necredincioşi) aparţinând tuturor religiilor (inclusiv musulmani care nu se conformează ideologiei fundamentaliste), purificarea etnică, utilizarea legii sharia ca o armă de represiune şi aplicarea „Jizya” (taxă asupra necredincioşilor), astfel ca în:
Albania — musulmani 79,9%
Bosnia — musulmani 60%
Malaezia — musulmani 60,4%
Qatar — musulmani 77,5%
Dincolo de 80%, întimidarea este permanentă, opresiunea şi jihadul violente şi agresive, epurarea etnică este etatizată mergând până la genocid. Fundamentaliştii persecută sau elimină toţi necredincioşii (non-convertiţii) căci ţările pe care le ocupă trebuie să devină
100% musulmane, ca în:
Bangladesh — musulmani 90,4%
Egipt — musulmani 95%
Indonezia — musulmani 88%
Iran — musulmani 99%
Irak — musulmani 97%
Iordania — musulmani 94%
Liban — 99% musulmani
Maroc — musulmani 99%
Pakistan — musulmani 96,3%
Palestina — musulmani 98%
Sudan — musulmani 97%
Siria — musulmani 90%
Turcia — musulmani 99,8%
Când scopul final este atins şi populaţia a devenit 100% musulmană, s-ar putea presupune că asta va conduce la „Dar es Salaam”, Casa Islamică a Păcii. Toţi locuitorii sunt musulmani, madrasele sunt singurele şcoli, iar Coranul este singurul cuvânt, aşa ca în:
Afganistan — musulmani 100%
Arabia Saudită — musulmani 100%
Somalia — musulmani 100%
Yemen — musulmani 100%
Din păcate, niciodată nu va fi pace, pentru că în aceste ţări, 100% musulmane, cei mai radicali vor exercita un control total şi vor deţine puterea absolută, şi îşi vor satisface setea insaţiabilă de sânge ucigându-i pe coreligionarii lor care sunt mai puţin radicali decât ei …
Este important să înţelegem că, în unele ţări, cu populaţii musulmane mult sub 100%, cum ar fi Franţa, oamenii care trăiesc în aceste enclave (ghetouri) sunt 100% musulmani; această populaţie trăieşte în conformitate cu legislaţia Sharia. Poliţia naţională franceză nu intră în interiorul acestor enclave. Acolo nu există nici jurisdicţie de stat, nici şcoli, nici facilităţi religioase non-musulmane. Copiii frecventează madrasa (şcoli religioase islamice), învaţă doar Coranul. Simplul fapt de a avea contacte cu necredincioşii este pasibil de pedeapsa cu moartea. În consecinţă, în unele locuri din unele ţări, Imamii musulmani şi extremiştii exercită mai multă putere decât autorităţile alese şi forţele de poliţie …
Astăzi, cei peste 2 miliarde de musulmani constituie 28% din populaţia lumii. În acelaşi timp, rata natalităţii la musulmani depăşeşte cu mult rata natalităţii la creştini, hinduşi, budişti, evrei, şi alţi credincioşi sau necredincioşi. În acest fel, musulmanii vor depăşi 50% din populaţia lumii până la sfârşitul secolului.
Extrasele din: The historical roots and contemporary threat…
de Dr. Peter Hammond (autorul deţine un doctorat în teologie)