„Iubește-ți vecinul, dar nu-ți desființa gardul!”
Am scris de atâtea ori, de atâtea ori, insistent, cu câtă forță am avut, à cor et à cri, despre democrat-ură. „Ura, e democrație!” (așa cum suna lozinca postceaușistă) sau Ura e democrație?
Și-i dau dreptate încă o dată regretatului Niculae Gheran: de 33 de ani încoace, cât a numărat el până să moară, se cultivă ura. Și tot el și-a intitulat o carte memorialistică: Bordel nou cu ștoarfe vechi, preluând sintagma lui Argetoianu. Acest cal troian numit televizor a făcut rău națiunii, din Decembrie 1989, de la anunțul despre otrăvirea apelor al lui Brateș, deloc străin de intențiile tov. Ion Ilici Iliescu. Apoi micul ecran a aflat varii forme ale răului, contribuind mult la ațâțarea războaielor. Munți de ură și de răzbunare, tot mai înalți.
Unde-s trecătorile dintre noi?
Unde-s florile de la trecători?
Știm de la Sun Țzu că arta războiului (câștigător) constă în dezbinare-denigrare-demascare.
Cei trei „D” au venit după cei trei „F” (frică-frig-foame).
Cât despre politică, o, e ars combinatoria între toate cele șase litere. După demascarea, model învățătorul Ilici, re-inventată de Iliescu (versus „golanii fasciști”), a venit acel strigăt satisfăcut al lui Roman, „S-au demascat, s-au demascat!”, contra partidelor istorice, à la Brucan scânteistul, care demasca și cerea condamnări la moarte; îi mai aud hohotul crunt peste Zona Zero, din Piața Universității.
Sub mandatele lui Iliescu, denaturările media, narativele derutante au dus la linșaj mediatic.
„Boșorogii fără dinți vor s-ajungă președinți”, urla strada. De ce? Fiindcă, atunci când se prind în hora politică, bătrânii întemnițați de comuniști erau greu de oprit. Ar fi fost o horă extraordinară contra vulpoilor, hoți de revoluție.
Numai că primul vulpoi n-a fost ignorant: deținea tehnici (care mai de care) de diversiune care dezbină și dezbină.
Bifat de Iliescu: suntem dezbinați. Se declarase războiul tinerilor contra bătrânilor. Ținta: gap adânc între generații.
Cu minciună s-a început și așa s-a continuat. Ce s-a încurajat din vârful scării sociale? Ura și dezbinarea. Cu argumente detestabile, ad personam, nu ad rem.
Presa mercenară, în cap cu „Azi”, a atacat în haită, cât pe ce să-i pușcărizeze din nou pe Coposu, pe Rațiu, pe Câmpeanu… Dar de ce te plângi, Magda U.? Doar avem Ziua Deținuților Politici Anticomuniști din perioada 1944-1989, pe 6 martie.
Nucleul Iliescu-Brucan-Militaru-Stănciulescu a organizat focul contra teroriștilor/lunetiștilor cu mult mai bine.
„Cine-a tras în noi, după 22?”. Întrebare fără răspuns.
Cuvântul lui Brucan, acea jumătate de om, că altfel nu-i pot zice, a fost lege pentru cel majusculat de presa literară Om. Om bun, sărac și cinstit. O fi fost întâmplare (cu sensul la urmă) că Ion Iliescu i-a pus în funcții pe toți militarii pro-sovietici? Și de ce n-a fost condamnat pentru foc fratricid?
Altă întrebare fără răspuns: de ce generalul Ștefan Gușă nu-i erou declarat? Că nu mai scăpam de trupele sovietice ocupante. Superbul caracter voluntar al generalului ne-a salvat; pe el, l-a omorât.
GRU Militaru s-a pronunțat cinic despre cazul Trosca: „Așa-i în război. Se moare. Mai mor oameni”. Dar nu cine trebuie, cine nu le trebuia lor, propagandiștilor vechi. S-a deschis foc români contra români, ca să se degradeze relațiile firești, ca să nu le spun nobile, între oameni de același neam.
Patriotism?
Sociologul Marius Pieleanu spune tranșant, cu voce asurzitoare, la Niels Schnecker în emisiune, că-i „exagerare”.
Ba nu: patriotismul firesc nu-i exagerat deloc. Măcar în ianuarie, de Ziua Unirii lui Cuza, n-aș fi vrut să aud asta. De ce te plângi, Magda U.? Bine că mai avem Zi Națională.
Emil Constantinescu, geologul, putea săpa după adevăr, dacă nu se lăsa consiliat de un istoric, Zoe Petre, din descendență pro-stalinistă, care, cu AS-ul în mânecă, i-a spus și ne-a spus la televizor că „istoria nu învață nimic, pe nimeni”. Cum Băsescu a aflat că „între minciună și adevăr e un lat de palmă” (după sentința populară), a deschis altfel de foc, cu altfel de arme, contra unora și altora, ca dezbinarea între unii și alții să continue să crească și să-nflorească, vara la fel ca iarna.
Cât despre Iohannis, l-a durut în Dubai de Ziua Națională. N-o fi fost semnificativă cifra de 105 ani de la Marea Unire? Parlamentul a sărbătorit 1 Decembrie după patru zile, că nu dau turcii.
Nici cifra de 165 de ani de la Hora Unirii nu l-a impresionat pe președinte, obosit după Chile (pronunțat cum se scrie). A rămas în București cu Ciolacu, să nu dea jos, de efort, vreo două chile. Iar premierul a făcut bătrânului agricultor Gheorghe Crăciun o declarație politică, mincinoasă, firește, ca mai toate declarațiile politice: „nimeni nu mănâncă cu două linguri”. Ba da, guvernanții și parlamentarii. Bătrânii pălmași rămân cu găurile din paie.
André Gide nota o definiție a jurnalismului: „tot ce ne va interesa mâine mai puțin decât azi”. E așa și nu-i așa. Pentru mine, Cătălin Pândaru (Digi 24) e moderator rar: echilibrat, inteligent, lucid, intuitiv. Am spus intuitiv? Putea să prevadă, totuși, că o să strâmbe din nas la paradă analistul (din categoria expert) Ion M. Ioniță, invitat în emisiunea Ediție specială […]. Spunea IMI, de Ziua Națională: „Nu poți fi patriot dacă nu-ți iubești vecinul”. Replica ar putea să i-o dea țăranul: „Iubește-ți vecinul, dar nu-ți desființa gardul”. Din pricina etnosofului anonim s-o fi eliminat literatura orală din manualele de română? […]
Autor: Magda Ursache (scriitor)
Sursa: art-emis.ro
