Iulia Hasdeu, o poveste atragatoare de la magneti
O vizita la muzeu in compania unor pustani de clasa a 2-a nu e cea mai fericita versiune de excursie culturala. Dar e instructiva. Nu doar pentru a-ti face o idee despre cum reactioneaza picii la contactul cu patrimoniul, ci si pentru a surprinde stangacia adultilor cand trebuie sa le explice celor mici diverse chestii care le depasesc puterea de intelegere.
O mostra completa despre cum nu trebuie sa le vorbesti unor naparstoci zglobii si neinteresati am vazut week-endul trecut la Campina. Grupul pe care l-am insotit a vizitat Castelul Iulia Hasdeu din localitate, ridicat de Bogdan Petriceicu Hasdeu in amintirea copilei sale disparute prematur, rapusa de tuberculoza la doar 18 ani.
Muzeele au, de regula, un ghid. Astia sunt, tot de regula, niste tipi sau tipi obositi/te de repetarea zilnica a acelorasi fraze pe care le debiteaza dinaintea grupurilor de vizitatori. Din cand in cand, tocmai grupurile iti ofera sansa de a mai varia speechul de prezentare. Intr-un fel te adresezi unor tipi cu mutre de intelectuali, susceptibili sa stie mai mult decat tine, curator sau ghid al vreunei locatii muzeale despre chiar locul de unde iti ridici salariul. Altfel vorbesti unui grup de muncitori veniti la muzeu prin sindicat ca sa mai bifeze liderul o actiune cultural-artistica. Si, in fine, in cu totul alt fel le povestesti unor copii despre ce scrie in fisa postului ca trebuie sa faci zilnic.
Fatuca de la Castelul Iulia Hasdeu nu s-a uitat pe vizor inainte sa ne deschisa usa. N-a apucat sa vada ca vizitatorii au putin peste 1 m inaltime, sunt guralivi si fericiti ca astazi o sa vada mai multe „muzeuri”. Din plictis, rutina si lipsa de imaginatie, a ramas setata pe textul pe care il debiteaza de cand s-a angajat. Abia au intrat copiii ca le-a si pus placa: „Vizitand in 1890 pe prietenul sau dr. X la Campina, Bogdan Petriceicu Hasdeu este impresionat de gradina invecinata, pe care se hotaraste sa o cumpere”. (la iesire am cumparat un pliant, care incepea fix cu aceleasi cuvinte, dovada ca fata invatase sarguincios pe dinafara paragrafele).
Cine-i, frate, Petriceicu asta? Fotbalist, cantautor, scriitor? A, scriitor! Pai se le zicem copiilor ca a fost un scriitor cu barba alba, tare invatat, care a scris gramatici si piesa aia celebra de teatru Razvan si Vidra!
„…si se hotaraste sa ridice aici un castel in memoria fiicei sale …aaaaaaaaa….defuncte. Nu stiu cum sa le explic copiilor” zice juna guida, cu un inceput de panica palpitandu-i in ochiul mare si negru. „Moarta” vine solutia dinspre grupul de invatatoare. „Aaaaasa, pentru fiica sa moarta”.
Povestea castelului o stiam – si o stiti si voi din surse mai bune. Frant de durere dupa moartea Iuliei – copil precoce care citea la doi ani iar la opt vorbea engleza, franceza si germana – Hasdeu cade intr-o transa din care il mai scot doar sedintele de spiritism in cursul carora este vizitat, zice-se, de spiritul Iuliei. Care ii si inspira planurile castelului – o fortareata cu donjon si doua turnuri laterale – pe care le deseneaza singur, pentru a supraveghea apoi indeaproape lucrarile ce vor dura trei ani, din 1893 in 1896.
Hasdeu isi va trai ultimii ani de viata intre zidurile castelului, intesat de simboluri oculte si inzestrat cu un Christ de lemn colorat deasupra caruia se arcuieste bolta donjonului, in mijlocul caruia este practicata o gaura ca sa-i permita Celui de Sus sa priveasca inauntru. Camera Iuliei, ce adaposteste secretaire-ul la care a scris in timpul studiilor la Sorbona, comunica cu salita donjonului printr-un orificiu perfect rotund taiat in perete, prin care spiritul fetei iesea sa se plimbe prin incaperile castelului. Care mai numara camera de lucru a lui Hasdeu, innobilata de biroul sau din lemn masiv de director al Arhivelor Statului, si camaruta in care se tineau sedintele de spiritism, dotata cu masuta de rigoare, cateva vase cultice si fotografii „energetice” pe pelicula Lumiere ce surprind niste aure misterioase pe fundal negru. O poveste neguroasa, care se potriveste cu atmosfera oculta a castelului, infuzata de preocuparile maladive pentru spiritism ale lui Hasdeu, o figura pe care Caragiale o considera „geniu de o inspaimantatoare vastitate”.
Castelul merita vizitat, dar veniti cu lecturile de-acasa. Va crutati in felul asta de ignoranta lacrimoasa a fatucii-prezentatoare. Dar nu ea e figura cea mai grotesca a muzeului. Duduia care vinde la suveniruri e infinit mai batrana, mai acra si mai tuta. Fraza pe care a trebuie ea s-o invete pe de rost e si mult mai scurta. Standul cu nimicuri la care vinde e locul perfect de pacalit copiii atrasi de prostioare colorate. Ca ce altceva sa vinzi acolo? Replica de cateva kilograme a Etymologicum Magnae Romaniae, monumentala lucrare lingvistica la care Hasdeu a muncit o viata, dar n-a ajuns decat la cuvantul „barbat”? Mare trecere la pustanii de-a 2-a au avut insa niste farfurioare minuscule de portelan de lipit pe frigider cu chipul livid al Iuliei. I-au epuizat cotoroantei stocul. Ca sa nu-i apuce plansul pe cei care n-au apucat sa-si cheltuiasca banii, vrajitoarea cu coc a cotrobait febrila intr-un sertar de sub birou si a anuntat cu voce pitigaiata: Veniti, copii, mai avem magneti cu Iulia!
Data viitoare cand mai trec pe-acolo, pandesc un moment cand nu se uita nimeni si invart de trei ori masuta de spiritism. Poate-o fac sa dispara.
Vifor Rotar
