Izvoare istorice incerte? („Marea lor Ungarie”, în care ungurii erau mai puțin de… jumătate!)
Existenţa, chiar supravieţuirea poporului şi a statului naţional ungar în bazinul Carpaţilor sunt si un miracol al istoriei europene a cărei imagine de-a lungul veacurilor şi al epocilor să fie învăluită de atâtea şi de aşa de contradictorii clişee cum este cea a maghiarilor.
Cum se face că nişte „canibali mâncători de copii“ şi nişte „huni însetaţi de sânge“ au devenit…in literatura apărători ai Occidentului creştin şi luptători eroici pentru libertate împotriva mongolilor, turcilor şi…uneori ruşilor? Cine au fost „barbarii asiatici” care în incursiunile lor de pradă răspândiseră spaimă şi oroare din Elveţia până în Franţa, din Germania până în Italia şi care totuşi, ca ultime valuri migratoare dinspre Asia, nu au dispărut de pe scena istoriei?
Patria lor originară, obârşia lor şi rădăcinile limbii lor, cauzele migrării şi aşezării lor pe alte meleaguri sunt controversate şi în ziua de azi, însă faptul că în Europa maghiarii formează poporul cel mai solitar, cu o limbă şi o istorie… unice în felul lor, cu greu poate fi pus la îndoială. Arthur Koestler, care visa în ungureşte, dar îşi scria cărţile în nemţeşte, a spus odată: „Poate că prin această singurătate excepţională se explică intensitatea ciudată a existenţei sale. A fi ungur este o nevroză colectivă.”
De la descălecatul incert de pe la 896, această „singurătate” cu multele ei faţete a rămas factorul determinant în istoria ungară. Spaima pe care o inspiră moartea lentă a unei mici naţiuni, rarefierea rândurilor ungurimii şi efectul războaielor pierdute tradus prin diluarea forţată” a unor întregi grupuri umane (fiecare al treilea etnic maghiar trăieşte în… străinătate) constituie explicaţia de fond a faptului că imaginile funebre abundă în poezie şi în proză. Poveştile, legendele şi tradiţiile populare au acoperit sau au deformat realităţile.
In acelaşi timp, aceste mituri in care cred ,uneori prosteste milioane de unguri au creat însă si o alta istorie in acest spaţiu şi au marcat conceptul de naţiune.
Sub coroana… mult prea”stralucitoare” a regelui Ştefan, percepută ca simbol al aşa-zisei „naţiuni politice”, şi-a făcut loc un anumit raport între băştinaşi şi cuceritori, între cei veniţi din alte părţi şi cei dislocaţi din mediul lor existenţial: un raport foarte schimbător, încununat uneori de succese strălucite, dar marcat de multe ori de conflicte tragice. Jocul dintre deschidere şi închistare, dintre cosmopolitism şi naţionalism, dintresentimentul singurătăţii şi conştiinţa unei false „misiunii istorice”, dintre spaima de moarte şi cutezanţa de a se opune puternicilor vremii şi-a găsit o oglindire impresionantă în avatarurile culturii şi istoriei Ungariei.
Un lung lanţ de înfrângeri fatale a întărit sentimentul de popor trădat („, A spus-o poetul naţional Petofi…un geniu al cuvantului,dar si un agitator fara necesara eruditie!) a făcut ca pesimismul în faţa vieţii să prindă rădăcini în aproape toate generaţiile maghiarimii.
Catastrofa de la Mohâcs din 1526 urmată de un secol şi jumătate de ocupaţie turcească, momentul 1848/49, când lupta pentru libertate, dar si nejustificata…ambitie de cuceritori a altor neamuri) a fost înăbuşită de armatele unite ale Habsburgilor şi ale ţarului Rusiei,apoi distrugerea Ungariei istorice(?!) prin dictatul (?) de la Trianon din 1920, cele patru decenii de dominaţie sovietică şi de comunism împreună cu reprimarea sângeroasă a răscoalei din octombrie 1956 au fost catastrofe care au acutizat în permanenţă conştiinţa de popor părăsit.(Dar oare, numai ei au fost atunci victime?)
Cine ar putea să conteste însă vreodată incredibila capacitate de a rezista şi desăvârşita artă de a „supravieţui” a acestui popor? în ciuda faptului că ţara a fost împărţită (în trei mari etnii!) şi în ciuda secolelor de dominaţie străină(daca Habsburgii puteau fi considerati…asupritori, ungurii au fost capabili să-şi păstreze identitatea naţională. Dragostea fierbinte de patrie(Marea lor Ungarie, in care ungurii erau mai putin de… jumatate!) a fost aceea care le-a dat forţa ca, strânşi între germani şi slavi,(dar unde erau cei aproape 4 milioane de romani?) lipsiţi de rude şi izolaţi de restul lumii prin „zidul chinezesc” al limbii lor singulare, să supravieţuiască şi să treacă de catastrofe.
Una dintre cheile pentru înţelegerea ascensiunii şi prăbuşirii Ungariei, de la descălecat până la sfârşitul Primului Război Mondial, dar şi pentru înţelegerea succesiunii precipitate a răsturnărilor de situaţie dintre 1920 şi 1990, o furnizează învăţăturile din jurul anului 1030 (redactate probabil de un preot german) ale primului rege creştin din dinastia de Arpâd, Ştefan cel Sfânt, către fiul său.
„O ţară care are limbă numai de un fel şi obiceiuri numai de un fel este slabă şi neputincioasă. De aceea, fiul meu, îţi poruncesc să te întâlneşti cu ei şi să te porţi cuviincios cu ei, pentru ca lor să le fie mai plăcut a zăbovi la tine decât altundeva, căci de vei distruge cele construite de mine, de vei împrăştia cele adunate de mine, atunci, fără îndoială, stăpânirea ta de mare pagubă va avea parte.”
Astfel, încă din secolul al Xl-lea, la invitaţia dinastiei, au venit germani în Ungaria de Sus şi în Transilvania. De-a lungul secolelor, ungurimea a absorbit, ca să zicem aşa, nu numai popoarele nomade ca, de pildă, pecenegii şi cumanii, ci şi nemţi şi slovaci, români şi croaţi, sârbi şi evrei. Unul dintre cele mai uluitoare fapte ale istoriei ungare — trecut sub tăcere de istoriografi naţionalişti — este acela că făuritorii mitului naţional, mult cântaţii eroi ai războaielor cu turcii, conducătorii politici şi militari ai luptei pentru libertate împotriva Habsburgilor, unele figuri proeminente ale literaturii şi ştiinţei au fost, în întregime sau parţial, de origine germană sau croată, slovacă, română sau sârbă.
In vremea împăratului Iosif II, maghiarii de-abia de formau o treime din populaţia de-atunci a Ungariei, dar…brusc,in cateva decenii până în 1910 au atins o pondere de 54,5 la sută, ceea ce, fără îndoială, înseamnă că putem vorbi de o… dinamică de-a dreptul senzaţională a asimilării lingvistice şi politice în vechea Ungarie…daca nu cumva…
Potrivit datelor statistice, numărul germanilor proaspăt convertiţi la hungarism depăşea 600 000, iar cel al slovacilor asimilaţi şi al evreilor deveniţi maghiaripare să fi fost de peste o jumătate de milion,In general, se apreciază că, încă înainte de Primul Război Mondial, ponderea in Ungaria a germanilor, slavilor şi evreilor asimilaţi, reprezenta mai mult de un sfert din maghiarimea certificată statistic. Ideea ungurească de stat, inclusiv presiunea asupra naţionalităţilorfăcută sub semnul unei viziuni total nerealiste despre rolul viitor al unui… mare imperiu al coroanei lui Ştefan în spaţiul dunărean, nu ar avea un caracter rasist, ci doar unul… cultural.
Orice om care… se declara ungur i se promitea ca avea …aceleaşi şanse de a promova.( In aceasta a constat, desigur, şansa acelorevrei care, ca unguri evrei , s-au identificat încă din timpul revoluţiei de la 1848 cu… mişcarea naţională maghiară (O Doamne!) şi în deceniile următoare cu limba şi cultura maghiară. Pe de altă parte, Ungaria avea nevoie de oameni loiali, care să mărească ponderea elementului unguresc în interiorul… provinciilor coroanei lui Ştefan şi în acelaşi timp să fie gata (împreună cu germanii şi cu grecii) să preia în domeniile economiei şi al finanţelor, precum şi în profesiunile liberale! Raportul (unic în felul lui!)10 dintre evrei erau şi maghiari… a marcat revirimentul economic şi cultural din deceniile de după compromisul cu Austria. Destinul evreimiidispuse să se lase asimilată ţine de capitolele strălucite şi apoi, mai ales după ocupaţia germană din 1944/45, de capitolele cele mai întunecate ale istoriei ungare.
A fost una dintre consecinţele absurde şi totuşi logic de asteptat ale legislaţiei antievreieşti promovate de stat faptul că multe dintre marile talente, printre care vreo sapte-opt laureaţi ai Premiului Nobel, şi-au conirmat repurtatia nu în patria lor „natala”, ci mai ales în Marea Britanie sau Statele Unite care si-au valorificat acolo succesele lor în ştiinţă şi artă, în finanţe şi industrie.
Revenind, după căsătoria în anul 996 a lui Ştefan cu prinţesa bavareză Gisela, sora viitorului împărat Henric II, raportul dintre unguri şi germani a fost şi el în unele privinţe un unicat. La Curtea primului rege al Ungariei, preoţii, cavalerii şi nobilii germani veniţi în suita Giselei au jucat un rol de prim-plan, iar regele visa la instituţiile germanice ca la nişte modele. Succesorii săi din dinastia arpâdiană au încurajat şi ei sistematic formarea de mari colonii germane, ceea ce l-a făcut pe un istoric maghiar din secolul al XlX-lea să spună: „Ungurii au creat statul; germanii, oraşele.”
Sentimentele stratului conducător maghiar oscilau între admiraţie fără rezerve şi neîncredere profund înrădăcinată. Oraşele libere regale dominate de burghezia germană au rămas neatinse de războaiele cu turcii. în timp ce regii unguri au implantat primele grupuri mari de germani în părţile de nord ale ţării şi pe saşi în Transilvania, Habsburgii aduc în secolul al XVIIl-lea colonişti mai ales în regiunile Backa şi Banatul din sudul Ungariei. Privilegiile acordate cetăţenilor germani au trezit suspiciuni în rândul ungurilor dezavantajaţi.
