Jandarm omorat de urs
De fapt este vorba de o ursoaica, iesita din hibernare datorita puilor pe care, normal, ii ingrijeste cu mai multa demnitate decat multe exemplare de mame cu pretentii de om.
Jandarmul de 30 de ani, insurat si cu un copil, s-a dus intr-una din padurile covasnene, impreuna cu un coleg si prieten. La un moment dat o ursoaica furioasa le-a aparut celor doi in cale, insfacandu-l pe primul si tarandu-l cativa zeci de metri, se pare ca in sens opus barlogului cu puii, dupa care l-a lasat cu rani majore.
Colegul si prietenul sau a cerut ajutor prin mobil, iar pana la sosirea acestuia a incercat sa-si ajute colegul cum s-a priceput mai bine si cu mijloacele avute la indemana.
Masina salvarii a sosit pe cand jandarmul ranit se mai afla in viata, dar in drum spre spital inima nu a mai rezistat urmarilor ranilor provocate de ursoaica., medicii constatand traumatisme faciale severe si stop cardiac, in principal, existand si numeroase alte rani mai usoare.
In acest timp, viitorul ursoaicei „criminale” sta pe muchie de cutit.
Cei de la Directia Silvica vor sa obtina autorizatie de impuscare, decizia urmand sa fie luata de ministerul de resort, aceasta si pentru a nu pune in pericol viata si integritatea turistilor.
In schimb, specialistii si vanatorii sustin ca ce a facut ursoaica este ceva normal, fiind vorba de apararea puilor, reactie intalnita la toate animalele. Dupa ce puii vor creste si vor fi parasiti de ursoaica, aceasta va reveni la un comportament normal.
Ramane acuma de vazut care optiune va invinge.
Dan Bota