Jefuirea brașovenilor prin tariful la apă supradimensionat

Jefuirea brașovenilor prin tariful la apă supradimensionat

0 13

Brașovul are una din cele mai scumpe, dacă nu cea mai scumpă apă din țară, iar acest lucru se datorează pierderii de sub control a situației de la Compania Apa de către Consiliul Județean, prin fostul său șef interimar Șerban Todorică. Astfel, s-a ajuns la stabilirea salariului directorului interimar al Companiei Apa, un anume Daniel Gligoraș, la 42 de mii de lei în mână pe lună, un salariu pe cât de ofensator pentru brașovenii suprataxați de companie pe atât de ilegal, deoarece n-a fost stabilit prin hotărâre de Consiliu Județean.
Mai mult, un director anterior care i-a semnat contractul actualului director i-a trecut o clauză contractuală de reziliere de 450 de mii de euro în cazul concedierii, asta, cu aprobarea fostului Consiliu de Administrație, după cum s-a dezvăluit și în presa locală.
Salarizarea urieșească a directorului Companiei Apa are ca explicație secundară dorința foștilor membri CA al companiei de a beneficia și ei de indemnizații lunare nesimțite, încasând 20% din salariul lunar al directorului, adică 84 de mii de lei net pentru una-două ședințe pe lună ale Consiliului.
Acum, am da dovadă de o naivitate prostească să de închipuim că Todorică nu știa despre aceste anomalii strigătoare la cer de la compania din subordinea Consiliului Județean, din moment ce majoritatea membrilor vechiului CA culpabil erau membri PNL înșurubați politic, iar el este secretarul general al partidului, filiala județeană.

Disperare, panică și analize la Compania Apa înainte de descinderea procurorilor
Acum, când toată daravela de la Compania Apa amenință să fie luată în colimator de procurorii anticorupție, Șerban Todorică, actual vicepreședinte al CJ Brașov și președinte ADIDAJ, o asociație intercomunitară de gestionare a apei în județ și de tocare inutilă a banilor publici, după cum se observă din articolul de față, a analizat în 11 februarie situația de la companie, chipurile ca și când acum a luat cunoștință de ea.
Numai că procurorul de caz îi va chema și pe membrii fostului CA și pe directorul Gligoraș la audieri, care vor declara, ce credeți, că Todorică nu știa și nu le-a dat acordul chiar și verbal pentru stabilirea salariilor și indemnizațiilor?
Acum le-a cerut noilor membri CA, tot liberali get-beget, să analizeze și să semnaleze nereguli pentru a recupera prejudiciile, însă ce-a păzit timp de doi ani și jumătate cât a condus interimar CJ Brașov, nu a primit raport anual despre toate aceste probleme de la Compania Apa?
Ne este dificil să acceptăm așa ceva.
Acum, Adrian Veștea, proaspăt revenit pe funcția de șef al CJ Brașov,(abandonată în mandatul anterior pentru capitală) este obligat să dreagă oalele sparte de inadecvatul său înlocuitor vremelnic, sau să le acopere, după caz.
entru Curtea de Conturi și pentru Parchetul Național Anticorupție nu va fi însă suficient, după cum este și cazul Spitalului Județean, la care vom reveni într-un material următor.

Dan Libiu Mateescu 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.