Johannis ignoră Unirea Principatelor. Pe 24 ianuarie ia ”lumină” de la Consiliul Europei din Strasbourg
Purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi, a anunţat, vinerii că Administraţia Prezidenţială va fi prezentă “la nivel de consilier prezidenţial şi consilier de stat” la toate manifestările dedicate Unirii Principatelor, pe 24 ianuarie.
Purtătorul de cuvânt a precizat că preşedintele Klaus Iohannis va fi prezent pe 23 ianuarie, la ora 18,00, la Muzeul Naţional Cotroceni, la manifestarea “Locuri şi sunete ale Micii Uniri”, un eveniment dedicat împlinirii a 158 de ani de la Unirea Principatelor.
În zilele de 24 și 25 ianuarie Klaus Iohannis din nou nu va fi în țară.
Mădălina Dobrovolschi a anunțat că Preşedintele va fi prezent la Strasbourg, unde va susţine un discurs în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei şi va avea întrevederi cu secretarul general al CE, precum şi cu alţi oficiali.