Justitia creste etnobotanice in sala de judecata

Justitia creste etnobotanice in sala de judecata

0 302
Vieti devastate de etnobotanice. Anul trecut, 22 de tineri brasoveni au cerut ajutor  Centrului Antidrog, dupa ce au consumat substante cu efecte psihoactive. Medicii spun ca sevrajele provocate de etnobotanice sunt mai intense decat in cazul drogurilor clasice.
In ciuda efectelor devastatoare, justitia brasoveana este permisiva cu vanzatorii de droguri; o decizie a Tribunalului a obligat Consiliul Local sa reduca pragul minim al amenzilor pentru magazinele de vise de la 3000 de lei la doar 25 de lei.
Centrul de Prevenire Evaluare si Consiliere Antidrog este singurul de la Brasov care ofera tinerilor cu astfel de probleme consiliere pe termen lung. 22 de tineri au intrat in programul de consiliere in decursul anului 2012.Varsta de la care copiii incep sa consume substante cu efecte psihoactive a scazut pana la 14 ani. In aceste cazuri efectele sunt devastatoare atat pentru consumator cat si pentru familie.
Dr. Dragos Nitescu – medic in cadrul CPECA Brasov, spune ca amfetaminele produc iritabilitate marcata si confirma faptul ca, de cele mai multe ori, tinerii nici nu stiu ce substante consuma iar perioada de sevraj este foarte critica, mai devastatoare decat in cazul drogurilor clasice.
Comportamentul tanarului se modifica si pe plan social, nu mai comunica cu parintii si absenteaza de la scoala iar situatia se poate degrada din ce in ce mai mult. In Brasov nu mai exista nici un magazin de vise insa internetul este plin de oferte iar autoritatile nu pot interveni in spatiul virtual. Oricum legea este mult prea ingaduitoare cu cei care au pus pe piata aceste substante.
Amenzile pentru magazinele de vise au fost reduse la minim. In urma unei sentinte a Tribunalului Brasov Consiliul Local a fost nevoit sa aprobe in luna decembrie, reducerea semnificativa a cuantumului amenzilor pentru cei care detin sau fac comert cu celebrele „etnobotanice”.
De la o amenda de 3.000 – 5.000 de lei, pe care Consiliul Local a impus-o in 2010, sanctiunea a ajuns intre doar 25 si 2.500 de lei. Recent, tot Tribunalul Brasov a condamnat la inchisoare cu suspendare membrii unei retele de comercianti de etnobotanice, destructurata de DIICOT Brasov.
 
Vifor Rotar
 

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.