Klaus Iohannis – Augustin Lazar, frăția fricii de pârnaie!
Ce se întâmplă când se înfrățește un ticălos mai mic cu un ticălos mai mare? Păi, evident, cel mic devine egalul celui mare în vinovăție, iar dacă sunt prinși și dovediți, nota de plată le vine la indigo.
Până ieri, vinovatului cel mic i se imputa că a manglit niște case cu acte măsluite. Găinărie de birocrat ciorditor, încadrabilă, la limită, la pedepse cu suspendare.
Vinovatul cel mare, în schimb, și-a pătat rău de tot mâinile și cugetul cu sânge. Sânge de semen. Și nu o dată, ci în serie. Represiune nedreaptă, tortură, colaborare cu un regim criminal. Se califică cu vârf și îndesat la viețași. Nasol, nasol, nasol!
Vinovatul cel mic, care între timp a ajuns mare, și-a angajat ca paznic al secretelor sale murdare pe vinovatul cel mare. Că se poate baza pe el, că-l are la mână cu imprescriptibile, … ce mai, garanții de-ale mafioților pur sânge!
Doar că el, vinovatul cel mic, a fost întrerupt de soartă la jumătate la toate cele. Și la minte, și la curaj, și la caracter și la alte virtuți ale speciei care, pe cei întregi, îi mai scot câteodată din incurcătură. Pe el soarta l-a lăsat neterminat. Într-o veșnică perplexitate, nehotărât, lent, tâmp, intonându-și vorbele ca într-o transă de somnambul scrâșnind mantre, așteptând ca mereu alții să-i susure ce să facă și, mai ales, ce să nu facă.
Acum, de pildă, acești “alții” îl învață să tacă. Să facă pe mortu-n păpușoi. Despre torționarul dovedit Lazăr, mucles. Despre chinurile inimaginabile indurate de Iulius Filip, zero vorbe de compasiune. Despre abuzurile întregului sistem de justiție binomială, nada. Doar despre PSD și Liviu Dragnea I se dă voie lui Klaus Iohannis să vitupereze.
Iar el, marele lider, îi ascultă cu o adâncă plecăciune interioară și tace. Tace cu temeritate, tace cu inteligență, tace cu spontaneitate, tace cu patriotism, tace cu acel zâmbet onest și cuceritor, tace. Tace cu toate însușirile dulapului din rumeguș presat care este și care nu se poate exprima altfel decât prin luciul furnirului ieftin și scârțâitul balamalelor neunse.
Tace, fără să-și dea seama că prin această complicitate el, vinovatul mic, devine egalul în vinovăție al vinovatului mare.
El, găinarul de case obținute cu acte false devine, cu fiecare zi in plus de tăcere, un odios torționar prin tranzitivitate.
Acum, indulgenta societate îi cere doar să se delimiteze de marea crimă a lui Lazăr. El insă, de frica lui Augustin Lazăr care l-ar putea da în gât cu dosarul caselor, de frica sistemului ocult care se vrea protejat cu orice preț, tace. Tace și cauționează. Dezolant pentru un așa zis șef de stat.
Asistăm în aceste zile la unul dintre cele mai dezgustătoare spectacole de solidaritate în lașitate: Klaus Iohannis – Augustin Lazar, fratia fricii de parnaie!
