Kursk, un Pearl Harbor rusesc?

La 7 decembrie 1941, forţele aeriene ale Marinei Imperiale Japoneze au atacat Pear Harbor, consecinţa fiind intrarea S.U.A. în Al Doilea Război Mondial. Deşi narativul oficial a fost şi este şi acum cel al surprinderii, acuzele conform cărora guvernul american a avut deplină cunoştinţă privind atacul japonezilor au curs de-a lungul vremii, etichetate ca teorii conspiraţioniste.
Voci cu autoritate, printre care  veteranul celui de-Al Doilea Război Mondial Robert Stinnett, autorul cărții „Ziua înșelăciunii”, și fostul contraamiral al Statelor Unite, Robert Alfred Theobald, autorul cărții „Secretul final al Pearl Harbor”: Contextul de la Washington al atacului de la Pearl Harbor, au afirmat cu argumente că guvernele americane și britanice au știut din timp despre atac și l-au lăsat să se întîmple pentru a oferi motivaţie Statelor Unite să intre în război.
Mai mult, informaţii cu privire la vulnerabilităţile bazei din Hawaii au făcut subiectul analizelor şi simulărilor militare cu nişte ani înainte, mutarea celei mai mari părţi a flotei Pacificului la Pearl Harbor fiind considerată o greşeală de către unii comandanţi militari americani.

Se cunoşteau intenţiile Ucrainei?
A crede astăzi, în era satelitară, a intelligence-ului bazat pe culegere de informaţii prin morman de metode şi mijloace inexistente în urmă cu 83 de ani, că ruşii, care nu-s la nivel de praştie şi ochean, habar n-au avut de intenţiile ucrainene privind Kursk, că pot fi deplasate forţe serioase de infanterie, mecanizate, artilerie, apărare antiaeriană, geniști, echipamente de comunicaţii, drone și grămadă de logistică de sprijin pe distanţe de sute de kilometri în deplină conspirativitate, îmi pare o glumă.
Aşa cum îmi pare tot o glumă să credem că o regiune amprentată istoric de „Operaţiunea Citadela” cu care ruşii au schimbat cursul războiului pe Frontul de Est, ar fi acum lăsată ca o pată ruşinoasă în paginile manualelor de prostie militară în regimul unuia dintre ei mai orgolioşi conducători ai Rusiei. În lumina acestei afirmaţii, constatăm că ruşii, după 11 zile de la atacul din 6 august, încă nu mişcă nimic în apărare şi contraofensivă, lăsînd forţele ucrainene să înainteze netulburate în regiune.
Am putea, desigur, crede că ruşii încă sînt şocaţi şi buimaci, că ditamai colosul militar are picioarele scurte şi nu se poate mişca pe măsura iuţelii ucrainene, am putea crede orice din suita de explicaţii vînturate  în narativele oficiale, însă realitatea celor doi ani de război a arătat că forţele militare ale Rusiei se pot mişca extrem de rapid atunci cînd doresc şi cînd obiectivele sînt altele decît cele de tocare măruntă a armatei ucrainene în lupte de ostoire şi epuizare.

Iată însă că de 11 zile sîntem sufocaţi continuu cu mesajele triumfaliste ale ucrainenilor care intră ca-n mămăligă pe teritoriul rusesc, fără urmă de împotrivire, fără schimburi de focuri serioase care să indice o minimă rezistenţă, mii de luptători ruşi şi ceceni aşezîndu-se cuminţi în genunchi sau fluturînd batistuţe albe.
Ca într-un film artistic cu Zelensky pe post de Chuk Norris. Iar noi toţi aplaudăm entuziaşti între două ronţăieli de popcorn, fără a ne întreba cum naiba în propria ţară ucranenii au pierdut teritorii şi abia reuşesc să ţină linia frontului, dar pe teritoriul inamic se mişcă precum dansatoarele din carnavalurile braziliene de la Rio de Janeiro.
Militarii ucraineni se află în ofensivă pe teritoriul rusesc din 6 august
Oare fiindcă sînt lăsaţi?
Putem pune această întrebare legitimă fără a ofensa ambasada S.U.A., nu?

Şi totuşi, care este miza reală?
Marea întrebare repetată în aceste zile a fost cea referitoare la miza Ucrainei în Kursk. Şi ni s-a răspuns prin presa americană, invocîndu-se surse ucrainene, că obiectivul Ucrainei în incursiunea din Kurk este acela al cîştigării unor avantaje în negocierile de pace cu Rusia şi că este o mişcare tactică prin care ruşii să fie obligaţi să disloce forţe din zonele fierbinţi, mai ales din Doneţk, pentru a le aduce în regiune. Aşa o fi (?!).
Însă 2.000 de prizonieri, cum se laudă oficialii ucraineni că au capturat, nu numai că sînt apă de ploaie în ecuaţia generală a unor negocieri într-un război cu zeci de mii de prizonieri, dar mai reprezintă şi un balast substanţial pentru ucrainenii care trebuie să îi păzească, să îi hrănească, să facă ceva cu ei în timp ce îşi continuă marşul triumfalist.
În ceea ce priveşte dislocarea unor forţe din zonele în care se duc lupte, nu numai că ruşii au suficiente resurse pentru a aduce militari şi tehnică din rezervele aflate în ţară, dar vedem şi cum îşi continuă voios şi netulburat înaintarea în Doneţk, fără a se sinchisi de ceea ce se întîmplă în Kursk.
Nici măcar cîştigul de imagine nu poate fi luat în serios, cîtă vreme pentru cetăţenii ruşi contează doar propaganda oficială, iar cetăţenii europeni şi americani s-au cam săturat de retorica mereu victorioasă a unui Zelensky care cere permanent bani pentru un război fără rezultate.
Ba mai mult, căpitanul Ivan Sekach de la Brigada 110 care luptă în districtul Pokrovsk din Doneţk, a scris pe Facebook: „De cînd Ucraina a lansat ofensiva de la Kursk, aș spune că lucrurile s-au înrăutățit în partea noastră de front. […]
Am primit și mai puține muniții decît înainte, iar rușii forțează”.
Cu alte cuvinte, ucrainenii şi-au mutat resursele atît de necesare în zonele de luptă grea spre o operaţiune a cărei logică militară e greu de descifrat în acest moment.
Ba mai mult, studiind harta regiunii Kursk, riscul ca forţele ucrainene să fie prinse ca într-un cleşte într-o contraofensivă a ruşilor este absolut posibilă. Şi cu cît înaintează mai mult în regiune, cu atît mai depărtată este posibilitatea unei eventuale retrageri şi salvări.

Toate drumurile ucrainenilor par că duc – mai nou – la Kursk
Dacă adaugăm la tabloul general, pe de o parte, faptul că unele state N.A.T.O. au declarat făţiş că au permis folosirea echipamentelor lor militare la incursiunea militară din Kursk, iar pe de altă parte, declaraţia consilierului prezidenţial Nikolai Patruşev, conform căreia: „Incursiunea Ucrainei a fost planificată cu participarea N.A.T.O. şi a serviciilor speciale occidentale, fiind determinată de conştientizarea de către Kiev a colapsului său iminent.
Fără participarea şi susţinerea directa a Statelor Unite, Kievul nu ar fi îndrăznit niciodată să pună piciorul pe teritoriul Rusiei”, nu avem cum să nu ne întrebăm cît de aproape ne aflăm astăzi de declanşarea unui conflict extins, hotărît în spatele cortinei publice între S.U.A. şi Rusia.
Sau dimpotrivă, de o pace, hotărîtă la fel, cu sacrificarea Ucrainei, împinsă de la spate de americani, printr-o greşeală de tactică militară care acum pare o victorie.
Pearl Harbour a fost „uşa din spate”, cum a fost numită de contraamiralul Robert Theobald, pentru intrarea S.U.A. în Al Doilea Război Mondial.
Kursk ar putea fi  „uşa din spate” pentru intrarea Rusiei într-un război cu N.A.T.O.? Vom vedea curînd.
Eu înclin mai degrabă spre varianta păcii, a Minsk-ului 3 grăbit de cei care stau cu miliardele gata pregătite pentru reconstrucţie, dacă mergem pe premisa că totuşi, ruşii nu au fost prinşi cu nădragii în vine, aşa cum ni se spune hotărît în toată presa mainstream.

Autor: Col. (r) Daniela Iuliana Tobă
Aranjament grafic – I.M.
Sursa – art-emis.ro & canal33.ro

Share on Facebook

Tweet

Follow us