KYRALY PAL despre: Uriasa confruntare intre Dacia si Imperiul Roman!

Columna  ridicata întru celebrarea victoriei ro­mane asupra Daciei, în inima celui mai strălucit ÅŸi ultim for al Romei, este admirata de  19 secole  fiind poate monumentul cu cei mai mulÅ£i „vi­zitatori" dintre toate monumentele lumii. Acesta  a format obiectul unor studii începînd cu  secolul al XVI-lea, prin Giorlamo Miuziano, P, S,. Bartoli ÅŸi Alfonso Ghacon,iar la sfîrÅŸitul secolului al XIX-lea ,cînd 1-a studiat ÅŸi comentat Kiraly Pal existînd deja despre el nu­meroase lucrări, între care se situează monumen­talele cărÅ£i scrise de W. Froehner ÅŸi C. Gichorius.

Sutele de pagini pe care autorul maghiar le con­sacră Columnei lui Traian în lucrarea „DACIA PRO­VINCIA. AUGUSTI", publicată în anul 1893 conÅ£in o serie de idei valoroase care îl diferenÅ£iază de autorii precedenÅ£i ÅŸi care merită să fie cunoscute. Nivelul la care se aflau săpăturile arheologice în acea perioadă a făcut  —la fel ca alÅ£i autori — să săvîrÅŸească unele erori în ce priveÅŸte identi­ficarea locurilor unde s-au desfăşurat evenimentele ilustrate de basoreliefurile monumentului.

A confundat, de pildă, capitala romană a provinciei Dacia cu vechea capitală , Sarmizegetusa a regatului dac — iar stadiul în care se găseau traducerile unor texte ale autorilor antici l-au condus ÅŸi spre unele păreri greÅŸite; dar acestea nu sînt de natură să anuleze valabilitatea ÅŸi frumuseÅ£ea formularii majorităţii opi­niilor sale.

Este de remarcat  că autorul nu încearcă să-ÅŸi disimuleze admi­raÅ£ia faţă de Columna. Pe seama emoÅ£iei ce o provoca privitorilor el pune ÅŸi „minunea" salvării lui în perioada in care diverÅŸi cuceritori ÅŸi stăpînitori ai Romei i-au distrus monumentele, prefăcînd  'Cetatea eternă" într-un cîmp de ruine, scriind că „in faÅ£a unei asemenea creaÅ£ii fantastice, fanatis­mul, dorinÅ£a lor de distrugere s-a liniÅŸtit".

Stilul său trădează o sinceră stare de entuziasm atunci cînd vorbeÅŸte despre mulÅ£imea artiÅŸtilor Re­naÅŸterii care s-au inspirat din basoreliefurile ce împodobesc trunchiul coloanei, cît ÅŸi despre cei care au preluat modelul coloanei triumfale, inclusiv con­structorii Coloanei Vandome, ridicată la Paris in cinstea victoriilor lui Napoleon.

În ce priveÅŸte modelul Columnei lui Traian, su­biect la care nici pînă astăzi nu s-a dat un răspuns satisfăcător sub toate aspectele, Kiraly Pal se deo­sebeÅŸte de predecesorii săi prin realism, minuÅ£iozi­tate ÅŸi mai exactă informare, prin concluzia finală. Examinind cu atenÅ£ie eventualele modele care ar fi putut constitui surse de inspiraÅ£ie pentru Apollodor, autorul maghiar  reliefeaza mulÅ£imea aspectelor care vădesc originalitatea mo­numentului, concluzionând că nu i se poate găsi un modei precedent în adevăratul sens al cu­vântului ÅŸi nu se poate vorbi decît despre copiile sale ulterioare. (op. cit.)

Comparînd basoreliefurile Columnei lui Traian cu alte monumente, Kiraly Pal examinează cu mi­nuÅ£iozitate si Arcul de Triumf al împăratului Constan­tin, îmbogăţind argumentaÅ£ia predecesorilor săi demonstrand mai clar că majoritatea basoreliefurilor  nu aparÅ£in epocii în care au fost construite, marea lor majoritate aparÅ£inînd altor monumente de unde au fost extrase ÅŸi încorporate ca podoabe ale acestui interesant Arc.

Autorul învederează că o serie de sculpturi îl înfăţiÅŸează pe împăratul Hadrian, dar… capetele acestuia au fost înlocuite cu capete sculp­tate ale împăratului Constantin!. Semnificativa este analiza pe care o face celor patru mari basorelie­furi ovale înfăţiÅŸînd armata romană condusă de îm­păratul ei în luptă.

Autorul argumen­tează că este vorba de naraÅ£iunea concentrată în patru episoade a acÅ£iunilor  romane din iarna anului 101/102 din Moesia, sub comanda îm­păratului Traian, cînd a înfrânt atacul dacilor ÅŸi aliaÅ£ilor acestora, evenimente ce sînt înfăţiÅŸate ÅŸi pe Columna lui Traian, în modalitate iconografică deo­sebită. Astfel ajunge la concluzia firească a apar­tenenÅ£ei acestor basoreliefuri, perioadei domniei lui Traian ÅŸi a provenienÅ£ei lor din forul  marelui imparat care a vrut sa salveze Imperiul  Roman, exploatand  aurul, arginul si fierul de cea mai buna calitate din Dacia. Altfel nu se  motivaza construirea trainicului pod peste Dunare.

Printr-o analiză asemănătoare autorul demon­strează că cele opt statui ale Arcului de triumf al lui Constantin reprezintă prizonieri daci, ÅŸi ca aceste splendide statui provin  deci din aceeaÅŸi epocă ÅŸi din ace­laÅŸi for.

In ce priveÅŸte amploarea extraordinara a Războiului daco-roman, într-o perioadă în care majoritatea autorilor, plecînd de la textul lui Dio Cassius, rezumau conflictul la Imperiul roman ÅŸi Dacia lui Decebal!, Autorul ma­ghiar analizează cu minuÅ£iozitate si trupele aliate ale combatanÅ£ilor, aÅŸa cum sînt ele înfăţiÅŸate pe baso­reliefurile Columnei, ajungînd la concluzia că: ,,Un număr uriaÅŸ de oameni s-au aflat îtr-o crâncenă luptă dintre Est ÅŸi Vest".

Această viziune, a unei uriaÅŸe confruntări dintre Imperiul roman , ajutat de toate popoarele alilate în zona lui de influenţă, versus puternica si bogata Dacia, care se situa în fruntea unei coaliÅ£ii de popoare ce se opuneau ex­pansiunii romane în zona danubiano-pontică a Eu­ropei, este un mod specific al autorului de a co­menta marea confruntare militară  ilustrată de baso­reliefurile Columnei, Istoricul maghiar constata — nu fără o notă de amărăciune — că în timp ce în primul război (101—102) forÅ£ele erau relativ echilibrate, benefi­ciind ÅŸi Decebal de ajutorul a numeroÅŸi aliaÅ£i, în cel de al doilea război (105—106), în vreme ce Traian angajează în lupte trupe noi, de diverse pro­venienÅ£e, pe Decebal îl părăseau o serie de aliaÅ£i. In plus, capacitatea de rezistenţă a trupelor sale este slăbită si de numeroase acte de trădare datorita unor promisiuni generoase, post bellum.

Monumentul Columnei nu imortalizează deci, susÅ£ine auto­rul,doar una dintre obiÅŸnuitele acÅ£iuni de cucerire ale marelui imperiu, ci una dintre cele mai mari con­fruntări ale antichităţii, în fruntea celor două coa­liÅ£ii, în conflict aflîndu-se  doi mari eroi, ÅŸi vestiti comandanti de osti: Traian si Decebal.

În ce priveÅŸte valoarea artirtistică a basoreliefurilor Columnei,  analizează constatările lui W. Froehner, în sensul că deÅŸi există, unele minime diferenÅ£e în modul de lucru al sculptorilor, opera vădeÅŸte un spirit unitar, o concepÅ£ie diriguitoare unică.  De asemenea confirma comentariile lui Dirauer, că opera exprimă fineÅ£e, demnitate, seriozitate ÅŸi pompă imperială,pe masura evenimentelor evocate.

Concret,Kiraly ,Pal apreciaza  că: „Aceste baso­reliefuri sint capodopere ale sculpturii romane. Sti­lul ÅŸi finisajul lor este roman. Chiar dacă artiÅŸtii executori au fost greci, ei au fost inspiraÅ£i de ge­niul roman ai lui Apollodor. Desenele au fost făcute de o singură mină, aceea a unui bun cunoscător al vieÅ£ii antice ÅŸi participant la lupte, de aici provenind as­pectul lor realist. Basoreliefurile lui Apollodor sînt realiste ÅŸi pentru faptul că ele exprima/zugrăvesc evenimente petrecute ÅŸi personaje dintre cele mai  reale. Spre deosebire de ce­lelalte opere antice, care sint dominate de perso­naje mitologice, pe Columnă ele apar numai să ateste evenimentele, să le insufle viaţă" (op. cit.).

Referitor la valoarea documentara a operei, Kiraly Pal dezvolta o limpede demonstraÅ£ie in jurul a doua direcÅ£ii, prima  ca valoare  ordonatoare fiind aceea ca celebrul Apollodor a conceput monumentul – ÅŸi îndeosebi suita de basoreliefuri — ca o operă de arta, prin care a exprimat, practic, o realitate in imagini artistice… Astfel, se ÅŸtie ca Podul de piatră construit de Apollodor langa Drobeta avea douăzeci de piloni de sprijin, dar in imaginea de pe Columna, din motive de organizare a spaÅ£iului, el este înfăţiÅŸat doar cu cinci piloni,

In aceeaÅŸi ordine de idei, istoricul mai arata ca dupa toate probabilităţile, în timpul celor doua razboaie au fost mai mult decit 12 lupte, cate sint înfaÅ£iÅŸate de basoreliefuri, creatorul monu­mentului selectind pe cele ce lui i s-au părut mai însemnate pentru desfăşurarea războiului ÅŸi pentru emoÅ£ia ce voia sa o comunice privitorilor. Autorul studului Å£ine astfel sa sublinieze ca modul reflectării artistice  a consemnat, în esenţă adevărul istoric, în ce priveÅŸte ilustrarea evenimentelor de însemnătate majoră, a sensului ÅŸi succesiunii lor. Caracterul reflectării artistice a realităţii istorice nu a fost afectat decit de tendinÅ£a de a proslăvi virtuÅ£ile combative ÅŸi constructive ale armatei romane, astfel, de exemplu, expiicîndu-se omisiunea înfăţişării osta­ÅŸilor romani care au murit, desigur, in lupte.

A doua direcÅ£ie de argumentare  se concentrează asupra demonstrării caracterului de do­cument al operei artistice de pe Columna, a minuÅ£iozităţii redării detaliilor, a căror studiere poate conduce spre însemnate con­cluzii, precum nivelul înalt de dezvoltare si organizare ale civiliza­Å£iei dacice, sau identificarea provenienÅ£ei diverselor categorii de trupe aliate care apar în lupte.

Pentru a demonstra exactitatea „descrierilor" pe care le fac basoreliefurile Columnei, autorul folo­seÅŸte metoda comparaÅ£iei cu textele antice, bine cu­noscute pentru fidelitatea redării amănuntelor. Ast­fel, de exemplu, arătind că Traian a folosit multe trupe auxiliare, Pal scrie că: „Datorită măiestriei artis­tice a sculptorilor ÅŸi minuÅ£iozităţii lor, germanii se pot recunoaÅŸte din prima privire. Îmbrăcămintea lor este identica cu descrierea pe care le-o face Tacitus, de pe vremea cind Traian îÅŸi ocupa tronul. Ei poartă tunici groase de lînă pe care le închid pe umăr cu o copcă sau un spin. Cei bogaÅ£i au îmbrăcămintea mai mulată pe corp. In general, îm­brăcămintea lor este modestă ÅŸi atunci cînd intră în luptă o aruncă, de aceea, aÅŸa cum sînt arătaÅ£i pe Columnă, ei luptă cu bustul gol, dînd o impre­sie înfricoşătoare, mai ales că ei atacă urlând". Sau alte detalii: „Marea majoritate au scut, ciomag primitiv, dar unii dintre ei au deja ÅŸi sabie".

DeÅŸi sînt atît de primitiv înarmaÅ£i, ei au mare greutate în tabăra ro­mană, dovadă ÅŸi faptul că – aÅŸa cum ilustrează ÅŸi basoreliefurile – ei se aÅŸează în faÅ£a tribunei de pe care Impăratul îÅŸi Å£ine cuvântările sau împarte darurile. Este de presupus că printre ei se aflau ÅŸi batavii, despre care se ÅŸtie că erau cei mai vi­teji, Tacitus scriind despre ei că „Romanii au res­pectat titlurile ÅŸi drepturile acestor aliaÅ£i, nu ¡-au încărcat cu dări ÅŸi ferindu-i de impozite ÅŸi de alte greutăţi, îi Å£ineau numai pentru război, folosiri du-i ca ghiulele". In basoreliefuriile Columnei, se pot re­cunoaÅŸte în mod hotărit după podoabe capi­lare, suevii, cei care poartă părui dat peste cap, legat în coc, această podoabă deosebindu-i pe oamenii liberi de servii lor, ÅŸi aÅŸa cum arată Tacitus: "aceÅŸtia îÅŸi împodobesc cocurile chiar ÅŸi sub ochii adversarilor. Traian s-a folosit foarte bine de ei, fiind ostaÅŸi dîrji ÅŸi cunoscînd tehnica de război roman".

Pe basoreliefuri întâlnim mult germanii. Se pare că toate popoarele aliate, ale Germaniei libere, au luat parte la lupte, impotriva Daciei (op., cit.)

In ce îi priveÅŸte pe aliaÅ£ii mauri, Kiraly Pal folo­seÅŸte ca element de comparaÅ£ie ÅŸi mijloc de stabi­lire a exactităţii „relatărilor" de pe Columna, scrierile lui Strabon. Aratind că după descrierea marelui geo­graf al antichităţii, maurii  erau în general nomazi , cu toate aces­tea, ei se îngrijeau foarte mult; îÅŸi pun barba ÅŸi părul pe un fel de „bigudiuri", spre a le ondula frumos, îÅŸi curăţă dinÅ£ii ÅŸi îÅŸi taie unghiile. Foarte rar trecă­torii se ating unii pe alÅ£ii, ca să nu-ÅŸi strice frizu­rile. De cele mai multe ori, ei luptă călare, cu o lance pe care o aruncă, avînd ÅŸi săbii. Caii lor nu au ÅŸei ÅŸi îi conduc doar din căpăstru, fiind mici ÅŸi docili. Caii au la gît o apărătoare din lină sau din păr de animale, pe care este fixat căpăstrul. Au scuturi mici, din piele ÅŸi poartă tunici cu marginile late, nelegate, iar ca apărători de piept, au piei de animale.

Privind basoreliefurile Columnei, se con­stată o deplină concordanţă cu această descriere, pînă la cele mai mici amănunte,In mod similar procedează ÅŸi în privinÅ£a "prăştiaÅŸilor" din insulele Baleare, aflaÅ£i si ei între trupele auxiliare ale romanilor(!)

Cu aceeasi exactitate, dar si cu…fireasca parcinomie pentru un invingator, Apollodor ,arhitectul si "ctitorul" Columnei, procedeaza si cand descrie pe sarmaÅ£i,  sau pe ceilalÅ£i aliaÅ£i ai Regelui Decebal, aflat de aproape doua decenii in fruntea celei mai bogate, influente si puternice formatiuni statale din Est. Semn ca, intr-adevar, in acele mari razboaie se ciocneau, iremediabil, doua importante civilizatii ale antichitatii !

In perspectva timpului ,ca si a cercetarilor ulterioare, pentru romani,ca si pentru geto-daci, acest razboi  constituia o problema deosebit de acuta , chiar de existenta si continuitate a Imperiului. Cucerirea resurselor prosperei  si fertilei Dacii! – creia Romanii,oricat ar parea de ciudat, au fost obligati sa le plateasca mai bine de 10 ani , despagubiri de razboi, cu cateva decenii inainte de venirea in fruntea Cetatii Eterne,a imparatului Traian!

Examinînd o serie de „tablouri" ale basoreliefu­rilor Columnei, istoricul maghiar atrage atenÅ£ia si asu­pra elementelor care învederează modul construirii cetăţilor dacice , interesanta arhitectură de apărare, aÅŸezările dacice, modul înveÅŸmîntării populaÅ£iei ci­vile, armele deosebit de variate ale dacilor, incluzînd nu doar baliste ÅŸi catapulte, dar si imensele hambare, holdele cu spic bogat, trainica locatilor, etc. Ori prin toate acestea se confirma nu doar ni­velul înalt al civilizaÅ£iei geto-dacilor, dar si asezarea lor  statornica in cea mai bogata zona de zacaminte si exploatari de aur, argint si alte metale pretioase!

Cea mai de preÅ£ constatare a autorului Kiraly Pal pentru trecutul si istoria noastra este în­să aceea care se referă la portul dacilor, identificînd elemente de asemănare ÅŸi totodată de  uluitoare conti­nuitate, cu portul ţăranilor români. (Chiar de dincolo de Tisa, pana dincolo de Nistru, mult dincolo de Dunare, pana dincolo de ce s-ar numi azi Ucraina Subcarpatica. n.n.)  

In urma cu un veac, cartea sa a fost o noua si interesanta perspectiva asupra istoriei de inceput a  neamului romanesc, poate mult mai ancorat in realitatile de-atunci ale Marii Dacii de pe vremea Regelui Buerebista, cand in aceasta mare parte de Europa se vorbea acelasi idiom, devenit mai tarziu, probabil limba romana! (rev.Astra -1982)

 

Prof Zsuzsana Poenaru

Prof.univ.dr.Emil Poenaru