La Brașov se deschide prima Academie Hotel din țară, pentru viitorii angajaţi din industria ospitalităţii, sub licența École hôtelière de Lausanne
Vineri, 2 iulie, are loc deschiderea oficială a ,,ohma Brașov”, o academie de învăţământ vocaţional pentru viitorii angajaţi din industria ospitalităţii, academie hotelieră care va funcționa sub licența École hôtelière de Lausanne (EHL).
Evenimentul va avea loc, începând cu ora 12:30, la hotelul ohma by winsedswiss, din Poiana Brașov, strada Poiana lui Stechil nr. 20.
Acest moment reprezintă o oportunitate pentru ca părțile implicate în domeniile educație și turism, reprezentanți ai instituțiilor și autorităților publice, manageri din industria ospitalității și profesori să interacționeze și să își stabilească obiectivele comune, sub umbrela excelenței în educație. Aceasta este a doua unitate de acest fel a elveţienilor de la winsedswiss în România, prima dintre ele fiind deschisă în Oradea în toamna anului trecut. În unitatea din Oradea sunt înscrişi 24 de cursanţi, iar până acum nu s-a încheiat vreun modul, deci nu sunt absolvenţi până în acest moment, după cum au spus reprezentanţii grupului educaţional. În cadrul academiei, tinerii care au peste 16 ani pot alege module precum cel de arte culinare (culinary professional diploma), servicii de alimentaţie publică (food and beverage services professional diploma); cazare şi recepţie (rooms division professional diploma) şi administrare hotelieră (hotel administration professional diploma).
Vor participa la eveniment ambasadorul Confederației Elvețiene în România, E.S. Arthur Mattli; primarul Municipiului Brașov, Allen Coliban; președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Veștea; secretarul de stat din Ministerul Educației, Radu Szekely; președintele Federației Industriei Hoteliere din România, Călin Ile, precum și alți invitați de prestigiu.
Principalele momente ale agendei includ:
- 12:30-13:00: Întâmpinarea invitaților
- 13:00-13:15: Discursuri oficialități
- 13:15-15:00: Dezbaterea cu tema „Reconstruirea sistemelor de învățământ dual vocațional și profesional. Priorități și tendințe.”
- 15:00-16:00: Ateliere de artă culinară și servicii
D.D.