La Brasov statul face 60 euro/mp
Statul este un administrator prost. Zicerea tinde sa capete greutate de lege, pe masura ce ritmul de dezvoltare a afacerilor devine tot mai alert si mai sofisticat. Secretul, care nu mai este de mult un mister, este reteta prin care o sumedenie de afaceristi au facut averi frumusele, speculand cu dibacie faptul ca partenerul de business nu are neaparat un chip si o identitate anume, ci ne repezinta gregar pe noi toti la masa de negociere. Unde cel mai adesea da chix, facand ca sume dintre cele mai consistente sa se scurga in buzunare private, in loc sa ramana in teschereaua statului.
Inutil sa se mai scrie ceva despre privatizarile scandaloase din Romania, care au spoliat statul de bunuri altminteri aproape analienabile, dac-ar fi sa imprumutam un termen constitutional, care defineste natura intangibila a resurselor ce constituie avutia nationala. Poate doar sa se dezvaluie toate detaliile, dar absolut toate, care au dus la vanzarea in paguba a zeci de societati, in favoarea unor parteneri de afaceri suficienti de abili si mai mult decat informati din interior despre subrezenia principiilor pe care este cladit statul in Romania. Cazul Petrom, oferit aproape cadou austriecilor de la OMV, este exemplul cel mai elocvent prin care spioni, tradatori, negociatori verosi striviti de comisioane, in fine, Parlamentul in necunostintade cauza si grabit sa-si vada de afacerile personale, ca de obicei, este ultimul si cel mai rasunator exemplu despre cum se poate frauda eficient si legal patrimoniul national.
Amploarea mediatica pe care au capatat-o deconspirarile mecanismului foarte simplu si foarte eficient de cadorisire a austriecilor cu zacamintele de petrol si gaze ale tarii are cel putin un urias inconvenient. In harmalaia generala si norul dens octanic ce invaluie amanuntele perfectarii contractului, alte tunuri risca sa se strecoare in umbra pe care-o intind de regula scandalurile de genul asta. Blonda de la Cotroceni, febletea presedintelui Basescu, posesoarea unor nuri extrem de contondenti – ati recunoscut-o pe Elena Udrea – ar fi ramas doar o fatuca dotata pe dinafara si presupusa a fi nemobilata pe interior, ca toate suratele ei platinate. Scormonirea trecutului afacerist al papusii a dat in vileag faptul ca fata nu doar are forme apetisante, ci stie sa si le plimbe eficient chiar la negocerile cu statul, un batranel adus rau de spate si cocosat de vicii. Din relatia nepotrivita a Elenei cu Regia Protocoului de Stat a reiesit ca statul a dorit sa o inzestreze pe avocata balaie cu niste onorarii exorbitante de aproape trei miliarde de lei vechi doar ca sa piarda pe banda procesele in care il reprezenta. Dovada ca intre prezentare – atractiva, si reprezentare – indecenta de-a dreptul, relatia nu este neaparat de la unu la multiplu.
La Brasov, statul se vinde pe sume mult mai mici, pe masura statutului sau de urbe ceva mai necajita decat capitala marilor tunuri. Glia nationala, mai mult sau mai putin edificabila, se evalueaza local la un rusinos 60 euro/mp, in ciuda cotatiilor imobiliare ale pietei si a cotelor patriotismului local, care merita ceva mai mult.
Suma s-a vehiculat initial cu ocazia raspandirii vestii ca patronul Ioan Neculaie, finantatorul echipei de fotbal FC Brasov si presedintele Asociatiei Pro Roman, ce controleaza peste 90% din actiunile fostei intreprinderi de autocamioane din Brasov, vinde terenurile si imobilele de pe platforma Roman.
Prezenta statului este mai putin vizibila in acest caz, cam din 2004, cand Neculaie devenea actionar majoritar la Pro Roman, prin preluarea participatiei de 80% dintre actuni, in schimbul ridicolei sume – fata de valoarea reala a bunurilor – de 40.000 de euro. Pentru ca vanzarea se va face tot catre firmele lui Neculaie, ce functioneaza pe platforma, patronul evalueaza terenul+mobilele la doar 60 euro/mp, invocand lucrarile ulterioare de demolare, in ciuda estimarilor imobiliare ale pietei, care vorbesc de 200 euro. Dupa ce isi va vinde siesi afacerea cu 66 de milioane de euro, Neculaie va avea grija sa restabileasca valoarea reala a zonei, cel putin la nivelul corect de 200 euro/mp.
Recent, valoarea de 60 euro/mp a reaparut sub Tampa chiar la hotelul cu acelasi nume, aflat intamplator in folosinta echipei de fotbal patronate de acelasi Neculaie, dar regasindu-se in scripte in patrmoniul Consiliului Judetean. Terenul de sub hotel, insa, a fost revendicat si castigat in instanta de proprietara lui de drept. Care va prelua, profitand de apatia juristilor CJ, si hotelul cu pricina, la care legea o indreptateste. Va despagubi in schimb CJ cu rizibila suma de 9.000 de euro, mai putin decat a platit forul judetean numai pentru montarea termopanelor. Asa-i trebuie, daca a refuzat oferta initiala a doamnei de a-i vinde hotelul – ghiciti cu cat!? – pentru fix 60 de euro/mp.
Inainte de a concluziona ca statul poate fi imbrobodit in egala masura de afaceristi priceputi si de particulari nevinovati, asteptam inca probe despre inocenta doamnei cu pricina.
