La Oktoberfest s-a dat cep distractiei!
Organizatori si oficiali s-au deplasat catre Arena Ion Tiriac a Liceului Sportiv, care va gazdui pentru 11 zile festivalul nemtesc al berii. Aici, organizatorii i-au inmanat primarului Brasovului ciocanul oficial de batere a cepului in butoiul cu bere. Dupa cinci batai, berea a inceput sa galgaie in halbele primilor insetati ai festivalului
In sunetele fanfarei sasesti, alaiul de carute si calesti trase chiar si de patru cai a pornit ieri dupa-masa din fata Primariei, marcand astfel deschiderea oficiala a Oktoberfest. Organizatori si oficiali s-au deplasat catre Arena Ion Tiriac a Liceului Sportiv, care va gazdui pentru 11 zile festivalul nemtesc al berii. Aici, organizatorii i-au inmanat primarului Brasovului ciocanul oficial de batere a cepului in butoiul cu bere. Dupa patru batai, berea a inceput sa galgaie in halbele primilor insetati ai festivalului.
Brasovenii, alaturi de toti romanii si turistii straini care ne viziteaza au la dispozitie zile pline de evenimente, de savoarea preparatelor bavareze si a berii care va curge rauri. Cortul Oktoberfest are 3.800 metri patrati are o capacitate de 5.000 de persoane la mese, carora li se pot adauga alte 5.000 de persoane in afara cortului, in spatiile special amenajate.
Ca in fiecare an, va fi desemnat Regele berii, care va fi ”incoronat” in ultima zi a festivalului. Pemiul consta intr-un dozator de bere care va fi montat, timp de o luna, in locuinta castigatorului. De asemenea, va fi desemnata Miss Heidi, careia i se va oferi o lada de zestre, Miss Oktoberfest, care va primi ”atata bere cat poate duce”, si Miss Popularitate.
Doua premiere ale festivalului sunt berea la halba de un litru si carnatul XXL, cu o lungime de 58 centimetri, intr-o chifla de 50 centimetri. Vor fi pregatite diverse preparate traditionale bavareze, cartofi sasesti, chiftele, ciolan, mici si turta dulce. Pe scena amenajata in cortul Oktoberfest vor urca, in fiecare seara, trupe de muzica bavareza, alaturi de ansambluri folclorice romanesti, tiganesti, grecesti, coreene sau trupe de salsa. Printre cei care vor incheia serile de distractie se numara Herr Schurly, Rocky 5, Aalbachtal Expres, Klaudia und die Burzenland Party Band sau DJ Edelweiss.
La festival va fi prezenta si o delegatie de la Clubul Exportatorilor Bavarezi, care va participa la deschiderea expozitiei de tehnologie ”Made in Brasov“, amenajata in apropierea Arenei Sportive, la terenul de sport al Colegiului National ”Andrei Saguna“. La editia de anul trecut a festivalului au fost aproximativ 280.000 de vizitatori si s-au vandut 100.000 de litri de bere.
Vifor Rotar