La sfarsitul lui decembrie 2010,
Rata inflatiei = 8 la suta
Asa cum era de asteptat dupa acordarea transei de catre FMI si interventia lui Tanasescu a venit si Mugur Isarescu cu analiza si interpretarea situatiei la zi. Prilejul a fost “asezat” in cadrul unui seminar pe teme economice. Transant guvernatorul Bancii Nationale a Romaniei a spus ca: „Nu trebuie sa demonizam creditul in valuta”! „Exista motive sa avem credite in valuta cu maturitati mai lungi”, a afirmat Isarescu, care a adaugat ca „are incredere in leu” si ca „mi-am tinut si voi continua sa-mi mentin economiile in lei”. El a mai spus ca ultimele estimari arata ca rata inflatiei va fi de circa 8% la sfarsitul acestui an, valoare ce va fi inscrisa in Acordul cu FMI.
Iata cateva dintre principalele declaratii ale guvernatorului BNR:
• rata inflatiei va fi in jur de 8% la sfarsitul anului 2010.
• exista motive sa avem credite in valuta cu maturitati mai lungi.
• nu trebuie sa demonizam creditul in valuta.
• o tara care vrea sa se dezvolte nu poate sa renunte la creditul pe termen lung.
• trebuie sa facem mai mult in privinta informarii clientilor bancilor.
• valoarea medie a creditelor in valuta acordat populatiei este de 5-10 ori mai mare decat a celor acordate companiilor.
• bancile incarcate cu credite in valuta vor trebui sa aduca capital.
• vrem sa transmitem un semnal de incredere in economia nationala.
• am incredere in leu, voi mentine grosul economiilor mele in lei.
• daca majorarea cu cinci puncte procentuale a TVA s-ar transmite integral si daca ar fi aplicata la toate produsele din cosul de consum, cresterea inflatiei ar fi de 4,2%.
• in cosul de consum sunt produse cu o cota de TVA de 9%, adica cam 5% din cos, si la aceste produse TVA a ramas la 9%. Mai sunt produse cu TVA 0, ponderea lor fiind cam de 4% din indicele preturilor de consum.
• cu un calcul aritmetic simplu, vedem ca majorarea inflatiei ar fi, cu transmitere integrala, cam de 3,9%. Acestea sunt calculele aritmetice, iar economia este ceva mai complicata.
• observam pana in prezent ca aceasta transmitere integrala nu s-a aplicat. Explicatia este legata de un substantial deficit de cerere si in aceste conditii, chiar din reactii publice ale unor producatori si lanturi de magazine, observam ca o parte a agentilor economici nu au procedat la o transmitere integrala a cresterii TVA in preturile produselor. Aceasta transmitere se poate realiza pe o perioada mai indelungata, de cateva saptamani, maxim cateva luni.
• avem in vedere si experienta tarilor baltice si a Ungariei, unde preturile au crescut cu mai putin de jumatate din nivelul majorarii TVA.
• in acest moment estimarea noastra este ca la sfarsitul anului vom avea o rata a inflatiei pe undeva la 8%.
• nu este proiectia noastra finala.
• proiectia finala ar putea sa sufere modificari in urma informatiilor pe care le vom primi si o vom da publicitatii la inceputul lunii august.
• vom urmari modul in care actioneaza actorii din piata.
• speram ca in aceasta perioada sa se stabilizeze piata valutara la niveluri mai bune pentru inflatie.
• vom urmari cu vigilenta, de remarcat acest cuvant care arata din partea bancii centrale o preocupare deosebita. Este obiectivul nostru principal sa asiguram stabilitatea preturilor, vom urmari modul in care actioneaza actorii in piata marfurilor.