La Spitalul Judeţean, aleşii au pus capela înaintea …spitalului!
Capela care se construieşte în incinta Spitalului Judeţean va împiedica o posibilă dezvoltare ulterioară a spitalului. Este părerea cardiologul Florin Orţan care consideră că apariţia capelei ar bloca toate căile de acces şi ar ocupa spaţiul necesar construirii unui nou corp al unităţii medicale

Medicul senator spune că, după ce durata medie a unei internări a scăzut la Braşov la doar 6 zile, existenţa unei capele în interiorul spitalului nu mai este o prioritate.
Medicul nu contestă importanţa unui loc în care bolnavii să-şi trateze şi sufletul, după sau înainte de tratamentul trupului, însă spune că spitalul a pierdut deja foarte mult din terenul pe care îl avea ca urmare a apariţiei unor obiective noi.
Cardiologul a semnat, de altfel, pentru construirea unui spital nou la Braşov şi nu şi-ar dori ca acel teren să fie ocupat de unele dezvoltări imobiliare cu alt scop.
„Cum ar fi ca peste 25 de ani 80% din suprafaţa de 6-7 hectare de teren de la Institutul Cartofului să fie ocupată nu de spital, ci, aşa cum s-a întâmplat în curtea spitalului npstru, de tot felul de proiecte imobiliare?” se întreabă cardiologul Florin Orţan.
Construirea capelei în incinta Spitalului Judeţean a fost ideea consilierului judeţean PSD, preotul Ion Manea.
Aşa cum se întâmplă cu toate iniţiativele ecleziastice în România, aleşii judeţului au aprobat-o cu râvnă, fără să se gândească la implicaţiile ridicării construcţiei.
Vifor Rotar