La ultimul conclav liberal – nimic despre ideologie, totul axat pe interese...

La ultimul conclav liberal – nimic despre ideologie, totul axat pe interese și funcții!

0 182

Noua „cazarmă” PNL, condusă de generalul doctor Ciucă, confirmă și după ultima ședință a BPN linia post Florin Câțu, o linie seacă, oficială, rece și previzibilă, în totală obedientă față de Cotroceni.
După întâlnirea de la varf, de luni, PNL nu a progresat cu nimic. Tot ce se poate concluziona dicolo de elementele organizatorice, este consecvența abordării față de „rotativă” (stupidă expresie). Este evident, liberalii, ținînd cont prăbușirea din sodaje NU vor să cedeze funcția de premier celor de la PSD. Așa că au lansat conceptul amânării discuțiilor patru luni, și au inventat o „comisie” pentru tranziție și analiză a activității ministrilor. Prim-vicepreşedintele liberalilor Dan Motreanu va conduce şi va coordona echipa de tranziţie pentru rotativa guvernamentală.
Din declarația depresă a lui Ciucă se pot înșelege multe sau nimic. „Am luat decizia ca până la finalul lunii februarie, când vom avea următorul Birou Politic Naţional, sub autoritatea prim-vicepreşedintelui Dan Motreanu, să se constituie un grup la nivelul PNL care să elaboreze o strategie şi un plan de implementare a strategiei, plan care va fi prezentat, dezbătut şi aprobat în viitorul Birou Politic Naţional.
Sunt de menţionat aspectele legate de grija pe care trebuie să o avem în continuare pentru a putea asigura o cuprindere a tuturor necesităţilor românilor, fie că vorbim de educaţie, siguranţă şi toată această strategie va veni cu posibile adaptări atât din punct de vedere doctrinar, cât şi din punct de vedere ideologic”, a spus Ciucă.
Ulterior gen Ciucă a mai arătat că acest grup din PNL va analiza şi activitatea miniştrilor liberali. Adică Motrteanu și ai lui se vor ocupa în primul rând de miniștri PSD și mai apoi de cei liberali.
Întrebat dacă poate să însemne şi o posibilă reîmprospătare a echipei de miniştri, el a răspuns că „poate să însemne orice”. Adânc! Și depășind profunzimea lui Caragiale preș. PNL a mai afirmat că programul de guvernare nu va reprezenta altceva decât o continuare a celui existent, cu „ajustările şi adaptările generate de situaţia concretă”. Tare! Ciucă a fost întrebat şi dacă există posibilitatea ca miniştrii Energiei, Virgil Popescu, şi de Interne, Lucian Bode, să fie schimbaţi din funcţie, în contextul criticilor venite din partea societății civile. „Probabil că acelaşi lucru se întâmplă şi din partea altor persoane, este o chestiune pe care o negociem la nivelul conducerii coaliţiei şi ele nu fac decât deliciul acestor trimiteri într-o parte şi alta fără să aibă consistenţă în ceea ce se întâmplă”, a spus premierul.

O nouă împărțeală pe funcții
Liberalii au votat, luni, ca Sorin Cîmpeanu să fie propus pentru funcţia de vicepreşedinte al Senatului, iar Florin Roman – pentru funcţia de vicepreşedinte al Camerei Deputaţilor, potrivit unor surse din partid.
Senatorul Sorin Cîmpeanu îl va înlocui pe Virgil Guran în funcţia de vicepreşedinte în Biroul permanent al Senatului.
De asemenea, tot la Senat, Roberta Anastase va deveni secretar din partea PNL în Biroul permanent, poziţie ocupată până acum de Eugen Pârvulescu.
Totodată, deputatul Florin Roman va fi vicepreşedinte din partea liberalilor în Biroul permanent al Camerei Deputaţilor în locul lui Florin Alexe.

Horia D.R.

COMENTARII

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.