La Universitatea de la Tușnad ne-am convins din nou: a fi ungur este tot mai mult, o nevroză colectivă!

Existenţa, chiar supravieţuirea poporului şi a statului naţional ungar în bazinul Carpaţilor sunt si un miracol al istoriei europene.a cărei imagine de-a lungul veacurilor şi al epocilor să fie învăluită de atâtea şi de aşa de contradictorii clişee cum este cea a maghiarilor.
Cum se face că nişte „canibali mâncători de copii“ şi nişte „huni însetaţi de sânge“ au devenit…in literatura apărători ai Occidentului creştin şi luptători eroici pentru libertate împotriva mongolilor, turcilor şi…uneori ruşilor?
Cine au fost „barbarii asiatici” care în incursiunile lor de pradă răspândiseră spaimă şi oroare din Elveţia până în Franţa, din Germania până în Italia şi care totuşi, ca ultime valuri migratoare dinspre Asia, nu au dispărut de pe scena istoriei?
Patria lor originară, obârşia lor şi rădăcinile limbii lor, cauzele migrării şi aşezării lor pe alte meleaguri sunt controversate şi în ziua de azi. însă faptul că în Europa maghiarii  formează poporul cel mai solitar, cu o limbă şi o istorie… unice în felul lor, cu greu poate fi pus la îndoială. Arthur Koestler, care visa în ungureşte, dar îşi scria cărţile în nemţeşte, a spus odată: „Poate că prin această singurătate excepţională se explică intensitatea ciudată a existenţei sale.A fi ungur este o nevroză colectivă.”
De la descălecatul de pe la 896, această „singurătate” cu multele ei faţete a rămas factorul determinant în istoria ungară. Spaima pe care o inspiră moartea lentă a unei mici naţiuni, rarefierea rândurilor ungurimii şi efectul războaielor pierdute tradus prin diluarea forţată” a unor întregi grupuri umane (fiecare al treilea etnic maghiar trăieşte în străinătate) constituie explicaţia de fond a faptului că imaginile funebre abundă în poezie şi în proză. Poveştile, legendele şi tradiţiile populare au acoperit sau au deformat realităţile.
In acelaşi timp, aceste mituri in care cred ,uneori prosteste milioane de unguri  au creat însă si o alta istorie in acest spaţiu şi au marcat conceptul de naţiune. Sub coroana…mult prea”stralucitoare”a regelui Ştefan, percepută ca simbol al aşa-zisei „naţiuni politice”, şi-a făcut loc un
anumit raport între băştinaşi şi cuceritori, între cei veniţi din alte părţi şi cei dislocaţi din mediul lor existenţial: un raport foarte schimbător, încununat uneori de succese strălucite,dar marcat de multe ori de conflicte tragice. Jocul dintre deschidere şi închistare, dintre cosmopolitism şi naţionalism, dintre sentimentul singurătăţii şi conştiinţa „misiunii istorice”, dintre spaima de moarte şi cutezanţa de a se opune puternicilor vremii şi-a găsit o oglindire impresionantă în avatarurile culturii şi istoriei Ungariei.
 Un lung lanţ de înfrângeri fatale a întărit sentimentul de popor trădat („Suntem cel mai părăsit dintre toate popoarele pământului”, a spus poetul naţional Petofi…un  geniu al cuvantului,dar fara necesara eruditie!) şi a făcut ca pesimismul în faţa vieţii să prindă rădăcini în aproape toate generaţiile maghiarimii. Pustiirile suferite de ţara pe care Occidentul a lăsat-o  de izbelişte în timpul năvălirii mongole din 1241, catastrofa de la Mohâcs din 1526 urmată de un secol şi jumătate de ocupaţie turcească, momentul 1848/49, când lupta pentru libertate a fost înăbuşită de armatele unite ale Habsburgilor şi ale ţarului Rusiei, distrugerea Ungariei istorice(?!) prin dictatul de la Trianon din 1920(?), cele patru decenii de dominaţie sovietică şi de comunism după al Doilea Război Mondial împreună cu reprimarea sângeroasă a răscoalei din octombrie 1956 au fost catastrofe care au acutizat în permanenţă conştiinţa de popor părăsit.
Cine ar putea să conteste însă vreodată incredibila capacitate de a rezista şi desăvârşita artă de a „supravieţui” a acestui popor? în ciuda faptului că ţara a fost împărţită (în trei mari etnii!) şi în ciuda secolelor de dominaţie străină(daca Habsburgii puteau fi considerati…asupritori, ungurii au fost capabili să-şi păstreze identitatea naţională.
Dragostea fierbinte de patrie (Marea lor Ungarie, in care ungurii erau mai putin de… jumatate!) a fost aceea care le-a dat forţa ca, strânşi între germani şi slavi, (dar unde erau cei aproape 4 milioane de romani?) lipsiţi de rude şi izolaţi de restul lumii prin „zidul chinezesc” al limbii lor unice, să supravieţuiască şi să treacă de catastrofe.
Una dintre cheile pentru înţelegerea ascensiunii şi prăbuşirii Ungariei, de la descălecat până la sfârşitul Primului Război Mondial, dar şi pentru înţelegerea succesiunii precipitate a răsturnărilor de situaţie dintre 1920 şi 1990, o furnizează învăţăturile din jurul anului 1030 (redactate probabil de un preot german) ale primului rege creştin din dinastia de Arpâd, Ştefan cel Sfânt, către fiul său:
„O ţară care are limbă numai de un fel şi obiceiuri numai de un fel este slabă şi neputincioasă. De aceea, fiul meu, îţi poruncesc să te întâlneşti cu ei şi să te porţi cuviincios cu ei, pentru ca lor să le fie mai plăcut a zăbovi la tine decât altundeva, căci de vei distruge cele construite de mine, de vei împrăştia cele adunate de mine, atunci, fără îndoială, stăpânirea ta de mare pagubă va avea parte.”
Astfel, încă din secolul al Xl-lea, la invitaţia dinastiei, au venit germani si în Ungaria de Sus şi în Transilvania. De-a lungul secolelor, ungurimea a absorbit, ca să zicem aşa, nu numai popoare nomade ca, de pildă, pecenegii şi cumanii, ci şi nemţi şi slovaci, români şi croaţi, sârbi şi evrei.
Unul dintre cele mai uluitoare fapte ale istoriei ungare —  trecut sub tăcere de istoriografi naţionalişti — este acela că făuritorii mitului naţional, mult cântaţii eroi ai războaielor cu turcii, conducătorii politici şi militari ai luptei pentru libertate împotriva Habsburgilor, unele figuri proeminente ale literaturii şi ştiinţei au fost, în întregime sau parţial, de origine germană sau croată, slovacă, română sau sârbă. Deci unde erau ungurii?
In vremea împăratului Iosif II,- cand Transilvania a fost vanduta Budapestei!– maghiarii de-abia formau o treime din populaţia de-atunci a Ungariei, dar…brusc, in cateva decenii până în 1910 au atins o pondere de 54,5 la sută, ceea ce, fără îndoială, înseamnă că putem vorbi de o… dinamică de-a dreptul senzaţională(daca nu abuziva!) a asimilării lingvistice şi politice în vechea Ungarie… Si, din pacate, mai ales in Transilvania!
Potrivit datelor statistice, numărul germanilor proaspăt convertiţi la  hungarism depăşea 600 000, iar cel al slovacilor asimilaţi şi al evreilor deveniţi maghiari pare să fi fost de peste o jumătate de milion, respectiv de circa 700 000 in cazul evreilor.
In general, se apreciază că, încă înainte de Primul Război Mondial, ponderea germanilor, slavilor şi evreilor asimilaţi reprezenta mai mult de un sfert din maghiarimea certificată statistic.
Ideea ungurească de stat, inclusiv presiunea asupra naţionalităţilor făcută sub semnul unei viziuni total nerealiste despre rolul viitor al unui… mare imperiu al coroanei lui Ştefan în spaţiul dunărean, nu ar avea un caracter rasist, ci doar unul…  cultural.
Oricarui om care… se declara ungur i se promitea ca avea …aceleaşi şanse de a promova. (In aceasta a constat, desigur, şansa acelor evrei care, ca unguri evrei, s-au identificat încă din timpul revoluţiei de la 1848 cu… mişcarea naţională maghiară (O Doamne!) iar în deceniile următoare cu limba şi cultura maghiară.
Pe de altă parte, Ungaria avea nevoie de oameni loiali, care să mărească ponderea elementului unguresc în interiorul… provinciilor coroanei lui Ştefan şi în acelaşi timp să fie gata (împreună cu germanii şi cu grecii) să preia în domeniile economiei şi finanţelor, precum şi în profesiunile liberale!(sursa: Paul Lendvay)

Share on Facebook

Tweet

Follow us