La vreme de ciumă…

Oamenii vizionari își pun deja întrebări despre ce va urma după stingerea pandemiei. „Cei mai mulţi dintre noi vom fi în viaţă, dar vom locui într-o lume diferită”, afirmă istoricul și filosoful israelian Yuval Noah Harari într-un editorial, „Lumea după coronavirus” (articol publicat de noi sub titlul: Istoricul evreu are dreptate – Pandemia de coronavirus ascunde efectuarea unor EXPERIMENTE SOCIALE la scară globală!), publicat sâmbătă de Financial Times și reluat parțial pe unele site-uri românești.
Ce fel de lume va fi și cât de diferită față de acum?
Criteriul care va departaja omenirea dinaintea și de după această pandemie va fi, probabil, cel al raportului dintre suveranismul național și internaționalismul globalist.
Sunt printre cei care cred că actuala experiență pe care o traversează omenirea consacră eșecul globalismului. SUA au interzis zborurile dinspre UE; iar UE a închis granițele pentru cei dinafara UE; iar cei din toată Europa au închis granițele față de toți. Proiectul Uniunii Europene s-a năruit. Fiecare țară și-a luat măsuri proprii, gândind la viața propriilor cetățeni, fără ca birocrații de la Bruxelles să mai scoată vreo vorbuliță.

Sub presiunea realității, citadela birocrației bruxeleze a crăpat prin toate colțurile, inclusiv acolo unde îi era cel mai drag – la dreptul de a dicta țărilor cât au voie să cheltuiască pentru că și-așa nu mai era respectată de nimeni, obligația încadrării deficitului bugetar în 3% din PIB a fost anulată. Patul lui Procust impus de cei puternici celor slabi pentru a-i ține în subdezvoltare s-a făcut țăndări. 
Preşedinta CE, Ursula von der Leyen, a anunțat, vineri, că suspendă regulile privind disciplina bugetară în Uniunea Europeană, astfel încât „guvernele naţionale vor putea să injecteze în economie atât cât va fi nevoie”. Pe plan intern, marea marotă a „luptei cu deficitul”, cu care liberalii au defilat de o jumătate de an încoace, s-a dus pe apa sâmbetei.

În eseul citat, profesorul Harari crede că „solidaritatea globală” va trebui să fie și pe viitor conduita omenirii.
Care solidaritate? Funcționărimea cu ștaif de la Bruxelles a aprobat Franței, sâmbătă, un plan de asistență de 300 miliarde euro în „programe de lichidităţi pentru ajutarea companiilor franceze”, a anunțat Margrethe Vestager, comisarul UE pentru Concurenţă. Două programe permit băncii de stat (!) Bpifrance să garanteze credite comerciale destinate firmelor care au cel mult 5.000 de angajaţi. Al treilea program furnizează scheme de creditare prin toate băncile, pentru toate tipurile de companii.

În paralel, aceeași Comisie Europeană a decis să aloce României puțin peste 1 miliard de euro! O, pașă, cât de darnic ești!…Iar suma asta amărâtă nu înseamnă acordarea unor bani noi și lichizi, ci niște aranjamente din pix: 483 milioane înseamnă amânarea rambursării către CE a prefinanţărilor neutilizate în anii trecuți și 637 de milioane înseamnă livrarea mai devreme a avansului aferent fondurilor structurale deja alocate pentru actualul exercițiu financiar.

Prin urmare, unde e solidaritatea? Ce zic despre asta sigfrizii, rareșii, tudorachii și ceilalți parașutați sub praf de stele la Bruxelles care, cică, ne reprezintă țara în Parlamentul European? Nu li se prea aude glăsciorul. Ei știu să se lupte doar cu ciuma roșie. Acum s-or fi refugiat ca potârnichiile în zone exotice sau la vile de lux, cu testele, măștile și hârtia igienică aduse la ușă, departe de virușii care atacă prostimea supusă….

Unde este dl Timmermans acum? Fostul agent olandez la Moscova făcea instrucție cu noi, aplaudat de niște nemernici, trăgea linii roșii României, avem voie să mergem de aici până aici, ne spunea el ce e bine și ce nu e bine să facem, că mergem înapoi, nu înainte, că trebuie să-l ascultăm pe el, marele superman care ghidona o națiune.

Unde sunt acum puii de timermanși, care se pitulau pe lângă pereți cu microfoanele în mape și care făceau ei niște „rapoarte MCV”, pictând o ditamai țară în culorile livrate de coloana a V-a, fără ca vreodată în 15 ani să se arate la față, în public, să se prezinte și ei cum îi cheamă și de unde sunt și să aibă curajul de a spune deschis unei națiuni suverane că este „câhh”, că „mai trebuie”, că „nu îndeplinește condițiile”…

Unde a fost comisarul pentru Transporturi, provenit din România, dna Adina Vălean, în zilele în care românii din diaspora atât de dragă liberalilor erau blocați între Austria și Ungaria, pentru că ungurii nu vroiau să le asigure o rută de trecere? Și când, ca în noaptea de vineri spre sâmbătă, șoferi români erau blocați cu TIR-urile la granița dintre Cehia și Slovacia, fără apă și mâncare și fără ca nimeni să le spună ceva?
Unde a fost același comisar pentru Transporturi când CE a refuzat finanțarea pentru autostrada Pitești-Sibiu? Înțelegem că dna Vălean a fost premiată cu acest post în schimbul ieșirii soțului din politică și tăcerii acestuia. Totodată, dânsa a fost și pe post de ofrandă, pe care Orban, abia instalat la guvernare a adus-o șefilor din PPE la congresul de la Zagreb, din toamna trecută, ca semn de „închinare” la papucul marelui partid european. Dar măcar acum am aflat pe ce ne bazăm…

Profesorul Hariri crede în revenirea omenirii la o „solidaritate globală”. La nivel eseistic – poate…Dar cine să se întoarcă la o solidaritate cu alde Timmermans și cu fauna apatridă de la Bruxelles?
Soluția de viitor nu mai poate fi „solidaritatea”, pentru că nimeni din UE nu s-a solidarizat cu nimeni, acum, când tuturor le este greu. Ceea ce trebuie pe viitorul imediat națiunii române în relațiile cu Bruxelles-ul nu este solidaritatea, ci demnitatea.

În ceea ce mă privește, am pledat întotdeauna pentru nevoia țării de suveranism.
Suveranism nu înseamnă nici naționalism, nici negarea apartenenței României la comunitățile democratice ale lumii – NATO, UE – de care este legată prin tratate clare.
Suveranism înseamnă demnitate.
Suveranismul presupune doar apărarea cu orice preț a dreptului inviolabil națiunii și poporului nostru la demnitate, în interiorul angajamentelor asumate prin semnarea respectivelor tratate.

A fi european nu înseamnă în niciun caz subordonarea față de timermanșii ghiftuiți și anonimi de pe la Bruxelles, ci obligarea acestora să respecte cu strictețe fișa postului trecută în Tratat, nu inventată de pofta lor de putere.

A fi european nu înseamnă să accepți ca țara ta să primească, precum un ospătar, o listă cu diferite lucruri pe care trebuie să le facă; și nici să-ți delegi unor nealeși d-aiurea atributul inalienabil de a-ți face politica în domeniul justiției, în condițiile în care același Tratat de aderare precizează că politica penală este atributul exclusiv al țării respective, fără nicio GRECO, nicio Veneție, nicio Jukova, nicio Luland…

Conduita și impotența UE în perioada dură pe care o traversăm cu toții ne învață, o dată în plus, că a fi occidental nu înseamnă să fii epatat de occident și să fii umil în fața acestuia.
A fi occidental înseamnă să ai cultura demnității. Mesajul fundamental al civilizației occidentale de la iluminiști încoace este cel al demnității oamenilor și națiunilor. Or, în congregația bruxeleză din prezent (unde fojgăie peste 50.000 de funcționari și pițifelnici care duc trena la vreo 750 de demnitari), principiile au fost înlocuite de interese. De gândirea vizionară a părinților fondatori ai UE s-a ales praful. A fost sufocată în timp de grobianismul politic al unor timermanși ahtiați de putere și de practici bolșevice.

Pentru relaxarea celor care-și înmoaie deja creionul chimic pe limbă, amintesc câteva propoziții rostite anul trecut de Donald Trump de la tribuna Adunării Generale a ONU, în fața reprezentanților tuturor națiunilor lumii, propoziții ascunse sub preș de propaganda lingătorilor de clanțe:

„Dacă vrei libertate, fii mândru de ţara ta!
Dacă vrei democraţie, păstrează-ți suveranitatea! Şi dacă vrei pace, iubeşte-ţi naţiunea!
Viitorul nu aparţine globaliştilor. Viitorul aparţine patrioţilor.
Viitorul aparţine naţiunilor suverane şi independente, care-şi protejează cetăţenii şi îşi respectă vecinii și onorează diferențele care fac fiecare țară specială și unică”.

Suntem cam mici pentru vorbe atât de mari. Dar cine va transpune aceste cuvinte într-un program politic va câștiga viitorul pentru România.

Octavian Știreanu

Share on Facebook

Tweet

Follow us