Lansarea proiectului de prevenire a consumului de droguri în rândul elevilor
Joi, 30 ianuarie, la ora 7.30, în Livada Poștei din municipiul Brașov, va fi anunțată oficial, lansarea Proiectului de Prevenire a Consumului de Droguri în Rândul Elevilor, un demers important al Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov – Biroul de siguranță școlară, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Brașov și RAT Brașov, proiect menit să combată fenomenul consumului de substanțe interzise în rândul tinerelor generații din județul Brașov.
Proiectul de Prevenire a Consumului de Droguri în Rândul Elevilor din Județul Brașov este o inițiativă menită să reducă riscurile asociate cu consumul de substanțe interzise în rândul elevilor și adolescenților, să crească gradul de conștientizare al elevilor, părinților și cadrelor didactice cu privire la riscurile consumului de droguri și să ofere resurse educaționale și suport psihosocial pentru prevenirea acestui fenomen.
Obiectivele principale ale proiectului includ informarea elevilor și a adolescenților cu privire la riscurile la care se expun, în vederea dezvoltării unor abilități de viață sănătoasă și promovarea unui mediu educativ sigur, lipsit de riscuri.
Concret, începând din 30 ianuarie, în mijloacele de transport în comun vor rula spoturi cu tema prevenirii consumului de substanțe interzise. Totodată, în zona de publicitate din stațiile RAT vor exista afișe și materiale cu tematică specifică.
Ziua de 30 ianuarie nu a fost aleasă întâmplător, fiind ziua internațională a nonviolenței în școli.
La eveniment vor participa alături de conducerea Inspectoratului Școlar Județean Brașov, Președintele Consiliului Județean Brașov, Adrian Ioan Veștea, Primarul municipiului Brașov, George Scripcaru, Prefectul județului, Mihai-Cătălin Văsii, reprezentanții Biroului de Siguranță Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Brașov și conducerea RAT Brașov.
D.D.