Lasat fara haine de catre angajatii CJ Brasov
Centrul de ingriire si asistenta de la Timisul de Sus a luat si hainele de pe reclamantul care i-a parat la Protectia Consumatorului! Barbatul care s-a plans de conditiile mizerabile din centru a fost dat in judecata la 2 saptamani de la depunerea reclamatiei. Sesizarea a facut posibila descinderea comisarilor de la Protectia Consumatorului, despre care angajtii CJ, in frunte cu presedintele institutiei, Aristotel Cancescu, afirma ca a fost un control politic. DGASPC Brasov pretinde ca Florin Nistor n-ar fi platit contributia de 80% din venituri pentru lunile martie si aprilie. Barbatul ii contrazice si acuza ca a fost pus sa semneze o hartie cum ca ar fi dorit sa paraseasca centrul. Drept razbunare, l-au dat afara si i-au oprit hainele garantie.
Pe data de 25 august la sediul Comisariatului Judetean pentru Protectia Consumatorului s-a prezentat Florin Nistor de 58 de ani cu probleme grave de sanatate, fost pacient al Centrului de ingriire si asistenta de la Timisul de Sus. Barbatul venise sa reclame conditiile mizere din institutie in conditiile in care contribuia cu 80% din venituri la plata prestatiilor. Desi pretextul pentru care i s-a facut vant din stabiliment a fost acela ca nu ar fi platit contributia pe lunile martie si aprilie, batranul spune inca ca a dorit sa platesca suma restanta. A avut, se pare, obraznicia de a solicita chitanta, dar a fost refuzat cu brutalitate. Mai mult una din asistente l-a pus sa semneze o hartie prin care solicita sa paraseasca centrul. A ajuns in strada iar hainele i-au fost oprite garantie.
La nici doua saptamani dupa ce barbatul a reclamat la CJPC situatia de la Centrul de asistenta de la Timisul de Sus, conducerea DGASPC care gestioneaza centrul, l-a actionat in instanta.
Disperat batranul a cerut din nou ajutorul comisarilor. Tot ce pot inspectorii sa faca este sa-i asigure asistenta juridica printr-un avocat de la Asociatia pentru Siguranta Urbana si Mediere care il va reprezenta la primul termen fixat pentru 17 ianuarie.
Vifor Rotar