Lecția „Slobodan Miloșevici”
În aceste zile în care omenirea, sub influența legitimei emoții create de știrile (adesea însoțite de imagini filmate sau fotografii) privind suferințele civililor ucraineni, oameni de rând care nu își doresc altceva decât o viață decentă alături de cei dragi, validează necritic acuzele privind crimele de război comise de una sau alta dintre părțile în conflict, fără să mai aștepte o anchetă obiectivă și fără să își dea seama că ea însăși este victima dezinformării puse în slujba intereselor geopolitice și geoeconomice promovate cu iresponsabilitate criminală de unii dintre hegemonii dezordinii mondiale de azi, doritori să își asigure dominația universului, întâmplarea a făcut să mi se semnaleze un articol pe care l-am scris în 2016, cu ocazia achitării fostului președinte sârb, Slobodan Milosevici, de către Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie, pentru crimele de război din Bosnia, de care fusese acuzat.
Public din nou pe această pagină articolul respectiv din trei motive:
1. textul consemnează o lecție a istoriei, respectiv dezastrul uman și politic la scară mondială care se produce atunci când sentimentele întunecă rațiunea și ne fac să acționăm dând crezare minciunilor propagandei de război, respectiv atribuind vinovății fără a verifica realitatea ascunsă în spatele aparențelor;
2. textul ne ajută să înțelegem de ce astăzi sârbii sunt occidentalo-sceptici și refuză să susțină acuzele formulate de NATO și UE la adresa Rusiei, în contextul războiului din Ucraina;
3. textul lămurește de ce, după ce am fost intoxicat cu minciuni răspândite de personalități și state având aura respectabilității, pentru ca apoi să aflu adevăruri de natură a face să mă simt vinovat și pentru naivitate și pentru deciziile luate sub imperiul acesteia, nu mai iau de bune scenariile care mi se bagă pe gât astăzi sub amenințarea că dacă nu le validez mi se va lipi eticheta de „putinist” – să faci o eroare este omenesc, dar să perseverezi în eroare este diabolic și eu refuz să perseverez.
Orice asemănare între procesul lui Miloșevici privind crimele de război din Bosnia și dezbaterile de azi privind „masacrul de la Bucha” sau alte evenimente triste ale războiului din Ucraina, NU sunt întâmplătoare.
Iată textul articolului din 23.07.2016:
„Achitarea lui Slobodan Milosevici: act de dreptate sau act de acuzare?
Tribunalul International pentru fosta Iugoslavie a decis dupa ani de proces, ca principalul acuzat, fostul lider sarb Slobodan Milosevici, intre timp decedat in detentie din motive nu prea clare, este nevinovat pentru crimele de razboi din Bosnia.
Pentru mine si cei din cercul meu concluzia tribunalului nu poate fi o surpriza, ci numai faptul ca ea a fost oficilizata prin sentinta acestuia. Cei care trebuiau sa stie ca Milosevici nu a determinat comiterea unor crime in Bosnia ci dimpotriva a contribuit, prin influenta sa asupra sarbilor bosniaci, la curmarea lor, o stiau. Eu unul aveam informatii in acest sens, inclusiv din surse de prima mana.
In 1997, la Iraklion, in Creta, pe atunci inca Presedinte al Serbiei, Slobodan Milosevici mi-a spus intreaga poveste in detalii foarte compromitatoare pentru predicatorii globali ai drepturilor omului. Cativa ani mai tarziu, acea versiune mi-a fost confirmata in cadrul unei discutii destul de aprinse, purtate in caldura altei insule grecesti, Kos, din arhipelagul Dodecanez, de catre un alt protagonist al evenimentelor, Richard Holbrooke
Ceea ce mai stiam era ca multe din evenimentele sangeroase consumate in Bosnia fusesera fie inscenari ale unor forte ascunse, fie pure inventii ale presei, ambele menite sa mobilizeze opinia publica internationala in favoarea interventiei militare externe in conflict. Crime odioase se comisesera cu adevarat si suferintele oamenilor de rand erau reale dar vinovati erau adesea altii decat cei aratati cu degetul.
Nu ca unii vor fi fost ingeri. Intr-un fel sau altul cu totii erau vinovati (nu neaparat penal) dar vinovatiile erau distribuite in realitate cu totul altfel decat se proclama oficial iar apararea drepturilor omului de rand devenise o acoperire pentru promovarea unor interese geopolitice pe cat de nedeclarate pe atat de autentice.
In ziua in care Slobodan Milosevici a fost livrat Tribunalului de la Haga am scris un articol, apreciat atunci ca fiind curajos, in care puneam o intrebare retorica si formulam un avertisment.
Intrebarea era de ce democratiile euro-atlantice nu lasa justitiei sarbe onoarea de a-i judeca ea pe liderii sarbi acuzati pentru crime de razboi dar au incredere sa ii lase aceasta sarcina mult mai putin fiabilei justitii irakiene, in cazul lui Saddam Hussein?
Avertismentul spunea ca organizatorii procesului trebuiau sa se roage la Dumnezeu ca acuzatul sa nu moara cumva de inima in celula sa, inainte de terminarea procesului.
Nu stiu daca nu s-au rugat sau Dumnezeu nu i-a ajutat, dar Slobodan Milosevici a murit inainte de deznodamantul procedurii judiciare. Acum achitarea, facilitata poate chiar de acest deces care parea ca lasa fara miza procesul penal, nu mai are atat efectul de a-i face dreptate lui Milosevici ci de a-l face martir; pe el si natiunea sarba. Un martirat care va exacerba sentimentele antioccidentale ale sarbilor.
Pe acest fond recunoasterea Kosovo devine si mai problematica iar sanctiunile Occidentului fata de sprijinul Rusiei pentru asa zisele miscari de autodeterminare din Ossetia de Sud, Abhazia sau Crimeea (caci Transnistria a fost de mult uitata), tot mai lipsite de baza morala.
Ironia sortii face ca vestea achitarii lui Slobodan Milosevici, cu grijă ingropata in mii de pagini de dosar, sa survina intre omorurile de la Nisa si cele de la Munchen, cam in acelasi timp in care militarii americani erau pusi sub cheie si lasati fara aer conditionat pe aeroportul de la Incirlik.
Nu este prilej de bucurie.
Nu este nici motiv sa facem cuiva chip cioplit.
Nici scuza pentru a conduce masina istoriei cu ochii in oglinda retrovizoare. Este un bun moment insa ca sa reflectam la intelepciunea care spune ca cine seamana vant, culege furtuna.”
Autor: Adrian Severin
